Vremea azi, 27 septembrie. Temperaturile scad și nu mai plouă decât la munte

×
Publicitate

Vremea azi, 27 septembrie. Astăzi scăpăm de ploi... mai apar doar câteva averse locale. Vremea se răceşte, însă, iar temperaturile ajung la valori apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Mai întâi, să vedem ce se întâmplă pe continent. În vestul şi în centrul Europei găsim înnorări accentuate şi ploi care, local, vor strânge cantităţi importante de apă. În Munţii Alpi, în Pirinei, dar şi în Masivul Central Francez, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În rest, avem atmosfera însorită, iar temperaturile cresc în nord şi în vest, în timp ce, în est şi în sud-est, vremea se răceşte.

Vântul sufla cu putere în vest şi în sud, acolo unde vitezele vor depăşi 70 de km/h. În zilele ce urmează, mai ferite de ploi vor fi doar sud-vestul, estul şi nord-estul Europei. În rest, aversele vin în reprize şi, pe alocuri, se pot acumula cantităţi însemnate de apă. Până miercuri, cerul se mai limpezeşte şi în centrul continentului.

În perioada următoare, o masă de aer cald din nordul Africii pătrunde în sud-vestul Europei şi încălzeşte atmosfera. Până la mijocul săptămânii, temperaturile mai cresc şi în sud-est, şi în centru, în timp ce, în nordul şi în nord-vestul continentului, vremea se răceşte.


Vremea în principalele regiuni

Duminică, în țară, ploile se liniştesc, dar vremea se răceşte peste tot. Câteva averse locale mai apar doar prin centru, prin nord-est şi pe la munte; în rest, avem soare în cea mai mare parte a zilei. Vântul continua să agite atmosferă pe creste, dar şi prin ţinuturile sudice, unde va atinge viteze de până la 55 de km/h. Maximele se încadrează între 16 grade în depresiuni şi 26 de grade în sud-estul ţării.

Iată cum arată vremea în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi Bărăganul. Pe aici, găsim atmosfera liniştită, cu soare în cea mai mare parte a zilei. Vântul sufla ceva mai tare pe litoral, cu rafale de 45...55 de km/h, iar temperaturile scad cu vreo 4...5 grade faţă de ieri şi nu mai trec de 24...25 de grade.

Aceeaşi situaţie o regăsim şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei: vremea se răceşte, norii apar sporadic, iar maximele se opresc la 24 de grade Celsius.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina se adună norii în special în zona de munte: acolo, sunt anunţate câteva averse, iar vântul sufla cu putere în zona de creastă. În rest, avem nori de vreme bună şi temperaturi în scădere: vor fi 18 grade în Suceava şi 24 de grade în Bacău şi în Iaşi.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş plouă la această oră. Pe parcursul zilei, zărim şi soarele din când în când, însă, în zona montană mai vin câteva averse trecătoare. Pe aici, va fi destul de răcoare, iar maximele nu vor depăşi 17...18 grade.


În ţinuturile vestice avem soare, câţiva nori, însă nu vorbim despre ploi. Temperaturile mai scad puţin faţă de ieri şi se opresc la valori destul de scăzute, de doar 18...19 grade.

În Transilvania, norii se înmulţesc pe parcursul zilei şi apar câteva averse. În zonă înaltă de munte, vântul agita atmosferă cu viteze de peste 80 de km/h, iar maximele scad cu până la 8 grade în depresiuni şi se încadrează între 16 şi 19 grade.

În Oltenia, găsim atmosfera însorită. Din când în când, se mai porneşte vântul, iar temperaturile au valori normale pentru această perioadă şi se încadrează între 22 şi 24 de grade.

Şi în ţinuturile sudice avem soare în cea mai mare parte a zilei, dar şi vânt intens, ce va sufla cu viteze de până la 55 km/h. Pe aici, se atinge maxima zilei, de 26 de grade Celsius.

La București e mai frig

În Bucureşti, găsim vreme frumoasă, chiar dacă temperaturile mai scad faţă de ieri şi nu mai trec de 25 de grade. În timpul zilei, se mai porneşte vântul, iar, la noapte, se face mai răcoare şi minimele coboară până la 11 grade.

Atmosfera se răceşte considerabil şi la munte. Soarele se arata trecător şi, local, vin averse, însoţite de descărcări electrice. Vântul are intensificări în special pe creste, acolo unde, la rafală, va depăşi viteze de 80 de km/h.

Pe litoral, prindem vreme frumoasă, chiar dacă şi pe-aici mai scad temperaturile. Vântul agită atmosferă în timpul zilei, când va sufla cu până la 55 de km/h, iar maximele ating 24...25 de grade în aer şi 21 de grade în apă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Toate camerele au fost pe el! Cum a reacționat Cristiano Ronaldo, imediat după eliminarea de la Mondial
Toate camerele au fost pe el! Cum a reacționat Cristiano Ronaldo, imediat după eliminarea de la Mondial
Citește și...
ANM: Vreme caldă și ploi în următoarele două săptămâni. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade

Vremea va fi în general caldă în următoarele două săptămâni, însă ploile își vor face apariția în mai multe regiuni ale țării, anunță ANM.

Vremea azi, 6 iulie. Se încălzește în toată țara, dar revin și ploile. Unde vom avea averse consistente

Ziua de astăzi aduce o ușoară încălzire a vremii și maxime de la 24...25 de grade în estul Transilvaniei și în Bucovina, până la 32 de grade în Oltenia. Norii se înmulțesc după orele prânzului. 

Vremea de azi, 5 iulie. Soare în cea mai mare parte a țării și temperaturi de până la 31 de grade

Ziua de duminică aduce soare și vreme bună în cea mai mare parte a țării. Apar și câteva ploi, dar neînsemnate cantitativ, în special în zonele montane și prin Maramureș.

Recomandări
Unde au ajuns cele peste 400 de persoane din azilele ilegale din Bihor. Un bărbat a murit în timpul relocării

Ministerul Muncii transmite că 409 persoane aflate din azilele ilegale au fost identificate în urma perchezițiilor desfășurate în județul Bihor de procurorii DIICOT și polițiști. 

Concluzia unui economist după cele mai recente date publicate de INS: „Nu văd cum scăpăm anul acesta fără recesiune”

Cu prețuri din ce în ce mai mari, românii cumpără tot mai puțin, astfel încât, consumul la nivel național a scăzut pentru a zecea lună la rând.

„Jokerul” Donald Trump, în centrul celui mai important summit NATO din ultimele decenii. Ce decizii sunt așteptate

Summitul NATO de la Ankara din următoarele zile are o miză uriașă, fiind considerat unul dintre cele mai importante din istoria de 77 de ani a Alianței.