Vremea azi, 23 octombrie. Zi caldă în ținuturile sudice, cu maxime de până la 25 de grade Celsius

×
Publicitate

Duminică găsim vreme caldă mai ales în ținuturile sudice. În nord, în centru, pe partea estică și în zona montană o să plouă puțin, iar vântul prinde putere în sud, în est, în centru și la munte.

Maximele pornesc de la 14 grade în depresiuni și ating 25 de grade în Lunca Dunării.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde avem perioade cu soare, însă în zona Dobrogei o să vină și 2...3 stropi de ploaie. Vântul se întețește, iar temperaturile cresc mai cu seamă pe litoral, pe unde câștigă vreo 5...6 grade față de ziua trecută.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, ne-așteaptă o zi destul de însorită și mai caldă decât ieri, cu maxime în jur de 21...22 de grade. Și pe-aici găsim câțiva nori de ploaie și un vânt cam insistent.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina din când în când se adună norii și o să picure trecător, îndeosebi în Bucovina și în zona montană. La altitudini mari, vântul suflă cu până la 80 de km/h, iar temperaturile se mențin la valori similare cu cele de ieri.

Norii se înmulțesc și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Și pe-aici o să avem câteva reprize de ploi slabe, dar nu lipsesc perioadele cu soare. La capitolul temperaturi nu sunt schimbări majore față de ziua trecută.

În schimb, în vestul țării se mai răcește puțin. Ieri au fost 22...23 de grade prin Banat, dar astăzi temperaturile se opresc la 20 de grade pe la Timișoara. În ansamblu avem o zi foarte plăcută, cu mult soare și un vânt domol.

Vremea se mai răcește și în zona Transilvaniei, pe unde astăzi nu vor fi mai mult de 18 grade. Soarele se arată trecător, iar pe parcursul zilei o să vină și câteva reprize de ploi slabe. Vântul agită atmosfera, iar în zona înaltă de munte vor fi rafale de până la 80 km/h.

În Oltenia urmează o zi plăcută și mai caldă decât ieri. Avem soare în cea mai mare parte a zilei, iar la amiază termometrele vor indica până la 23 de grade. Se pornește, însă, vântul, care vă sufla cu viteze de 40...50 de km/h.

Cel mai cald vă fi, însă, în ținuturile sudice: în Lunca Dunării maximele ajung la 25 de grade - o valoare mai potrivită pentru luna septembrie. Norii vin și trec, dar nu vor aduce ploi, iar vântul agită atmosfera.

Vremea în București

În București, temperaturile continuă să crească și vor fi în jur de 24 de grade. Se anunță o zi însorită, cu un vânt ceva mai insistent. Noaptea ne aduce vreme bună și minime de 9 grade în centrul orașului și vreo 6 grade la periferie.

Vremea la munte

În schimb, la munte se răcește puțin și apar câțiva nori de ploaie în majoritatea masivelor. Vântul bate mai tare în Carpații Meridionali și Orientali, iar la altitudini mari ajunge la viteze de 80 km/h.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62251237
Vremea azi, 22 octombrie. Temperaturi mai ridicate, dar nu scăpăm de ploi. Regiunile vizate de precipitații

Vremea se încălzește astăzi, dar se înnorează în cea mai mare parte a țării. Ploile vin spre seară și la noapte, mai ales în jumătatea nordică, iar maximele pornesc de la 15...17 grade pe litoral și ating 23...24 de grade în zona Banatului.

62285718
Vremea azi, 21 octombrie. Cer senin în prima parte a zilei şi câţiva nori mai târziu în vest şi în nord-vest

Vineri avem vreme frumoasă cer senin în prima parte a zilei şi câţiva nori mai târziu în vest şi în nord-vest.

62297098
Cum va fi vremea în decembrie, ianuarie și februarie. Avertismentul ANM: „Ar trebui să fim cu toţii conştienţi”

Estimările făcute la acest moment arată că temperaturile medii pentru luna decembrie se pot situa peste limitele climatologice, potrivit Gabrielei Băncilă, director în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.