În a doua parte a zilei apar câteva averse și în jumătatea de vest, iar maximele pleacă de la 19 grade în depresiuni și în Bucovina și ajung la 26 de grade în Oltenia și în Maramureș.

În Dobrogea și Bărăgan se înnorează și vor fi perioade cu averse abundente și descărcări electrice, poate și grindină. Nu lipsesc perioadele însorite, iar vântul are intensificări. Maximele se opresc pe la 21 de grade.

Vremea în Moldova

Atmosferă instabilă avem și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Vin mai multe reprize de ploaie, cu tunete și fulgere. O să cadă și grindină, iar vântul bate destul de tare și atinge viteze de 65 km/h. Temperaturile urcă până la 23 de grade.

Aversele apar și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. În intervale scurte de timp pot aduce peste 30 de litri de apă pe metru pătrat. Vedem și soarele pe parcursul zilei, dar vântul are intensificări susținute și aici. Maximele ating 22 de grade.

Citește și
Cod galben de vânt puternic și instabilitate atmosferică în 13 județe. Cum va fi vremea în București

Vremea în Transilvania

Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș o să plouă zgomotos - mai ales în a doua parte a zilei. Până atunci avem perioade însorite și un vânt destul de insistent. La orele amiezii, în Maramureș, termometrele vor indica în jur de 26 de grade.

În ținuturile vestice predomină vremea frumoasă, dar după orele prânzului e posibil să apară o aversă, două și pe-aici. În sudul Banatului, vântul bate cu 65 de km/h, iar temperaturile urcă până la 25 de grade. Până la ora 09:00, mai multe localități din județul Hunedoara se află sub cod galben de ceață densă și vizibilitate redusă.

În Transilvania găsim vreme instabilă, cu perioade însorite, înnorări și averse cu tunete și fulgere. O să cadă și grindină, iar în unele zone se strâng cantități însemnate de apă. Vântul bate tare la munte, la altitudini mari, iar maximele ajung la 24 de grade.

Vremea în Oltenia

În Oltenia se anunță o zi destul de frumoasă până în orele amiezii, cu soare și temperaturi agreabile, de până la 26 de grade. Mai târziu, însă, norii se înmulțesc și o să vină o ploaie rapidă și în această zonă.

În ținuturile sudice găsim atmosferă instabilă. Se înnorează din când în când. Apar mai multe serii de averse, cu tunete, fulgere, poate și căderi de grindină. Temperaturile urcă până la 25 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în București

În București avem vreme schimbătoare, cu înnorări, perioade cu soare și câteva reprize de ploaie. Vor fi și tunete, și fulgere, iar la amiază se ating în jur de 25 de grade.

Vineri, instabilitatea persistă. Vin alte serii de averse cu descărcări electrice și intensificări de vânt. Se face puțin mai răcoare, iar temperatura se oprește la 23 de grade.

Sâmbătă, norii se înmulțesc din nou după-amiază și seara. O să plouă, vor fi și descărcări electrice, iar vântul se întețește în timpul ploilor. Maxima ajunge la 24 de grade.

Duminică vor mai fi ceva înnorări și e posibil să mai vină o aversă, două. Vântul agită atmosfera în timpul zilei, iar temperatura urcă până la 25 de grade.

Vremea la munte

La munte vin mai multe serii de averse însoțite de descărcări electrice - mai ales în Carpații Orientali și în Meridionali. O să cadă și grindină și se pot strânge peste 30 de litri de apă pe metru pătrat. Vântul suflă cu 90 de km/h la altitudini mari.

Ziua de joi aduce tot vreme instabilă: perioade însorite, ploi torențiale și un vânt insistent, în special în zonele înalte. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă pot depăși 20 de litri pe metru pătrat.

Sâmbătă vin alte serii de averse, mai ales în Carpații Meridionali. Izolat, se strâng cantități mari de apă și e posibil să cadă grindină, iar vântul continuă să agite atmosfera pe creste.

Duminică, în a doua parte a zilei, în Munții Banatului și în vestul Meridionalilor, se adună norii și o să plouă în mai multe reprize. În celelalte masive găsim vreme mai bună, iar vântul rămâne insistent la altitudini mari.