Vremea azi, 2 iulie. Averse, ploi cu grindină și vijelii. Instabilitatea cuprinde majoritatea regiunilor din țară

×
Publicitate

Duminică instabilitatea cuprinde majoritatea regiunilor. Vor fi perioade cu averse abundente, căderi de grindina și vijelii.  

Temperaturile scad în multe zone și se încadrează între 24 de grade în sudul Banatului și în depresiuni și 35 de grade în sud-estul țării.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde rămânem cu vremea călduroasă și se vor inregistra 34 de grade. Din când în când se înnorează și vin câteva serii de averse cu tunete și fulgere.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim tot atmosferă instabilă. Pe parcursul zilei vor fi perioade cu ploi destul de abundente. Va fi, în continuare, foarte cald: amiaza ne aduce caniculă și 35 de grade la umbră.

O să plouă și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. S-ar putea să cadă și grindina, iar vântul se întețește în timpul ploilor. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar temperaturile mai cresc puțin față de sâmbătă și ajung la 33 de grade.

În schimb, în nordul Transilvaniei și în Maramureș se face mai răcoare și maximele se opresc la 27-28 de grade. Apar averse consistente, care vor aduce cantități însemnate de apă. Vor fi și fenomene electrice, grindină și e posibil să se formeze vijelii.

Instabilitatea crește și în vestul țării. Norii se înmulțesc și vin câteva reprize de ploi zgomotoase. Temperaturile scad simțitor, iar în zona Reșiței vor fi doar 24 de grade.

În Transilvania soarele se arată trecător și o să plouă destul de mult. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se pot strânge peste 25 de litri de apă pe metru pătrat. Aversele pot fi însoțite de fenomene meteo severe, iar maximele se opresc la 27 de grade.

Se răcorește și în zona Olteniei, pe unde se vor înregistra cel mult 29 de grade. După o noapte ploioasă, duminică vin alte serii de averse, cu tunete, fulgere, căderi de grindină și intensificări de vânt.

Și în ținuturile sudice vor fi perioade cu înnorări și ploi zgomotoase. Vedem și soarele printre nori, iar temperaturile scad și se opresc la 30 de grade, în Lunca Dunării.

Vremea în București

În București vremea devine instabilp. Mai ales după-amiază apar averse însoțite de fenomene electrice și de intensificări ale vântului. Căldura se domolește și maxima se oprește pe la 30 de grade. Peste noapte atmosfera se liniștește și minima ajunge la 18 grade.

Vremea la munte

Și la munte se mai răcorește puțin. O să plouă local în majoritatea masivelor și se pot strânge peste 25 de litri de apă pe metru pătrat. Vor fi și tunete și fulgere, iar pe spații mici o să cadă grindina și se vor forma vijelii.

Vremea la mare

La mare crește instabilitatea. Norii se înmulțesc treptat, iar după-amiaza și noaptea apar averse zgomotoase. Maximele ating 28 de grade pe plajă, iar apa mării va avea în jur de 22 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău a ajuns o ruină! "Îți vine să plângi!" Imagini care dor | FOTO
Stadionul din Bacău a ajuns o ruină! "Îți vine să plângi!" Imagini care dor | FOTO
Citește și...
Vremea azi, 12 aprilie. Temperaturile maxime de Paște ajung la 17 grade. Zonele unde va ploua

Vremea se mai încălzește duminică, dar în majoritatea zonelor temperaturile se mențin sub valorile normale. Pleacă de la 9 grade în depresiuni și ajung pe la 17 grade în sud-vestul țării.

Cum va fi vremea în noaptea de Înviere 2026. Anunțul meteorologilor

Vremea din noaptea de Înviere 2026 va fi caracterizată temperaturi scăzute și de o ușoară instabilitate atmosferică în anumite regiuni ale țării, potrivit estimărilor emise de meteorologi. 

Vremea azi, 11 aprilie. Vreme mohorâtă în mare parte din țară. Unde vor fi peste 14 grade

Sâmbătă avem o zi cam mohorâtă, cu temperaturi în scădere în sudul țării și un vânt destul de activ în jumătatea estică. O să plouă puțin în sud și în est, iar în zonele montane înalte o să fie lapoviță și ninsoare.

Recomandări
Președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor bloca Strâmtoarea Ormuz: ”Începând de acum!”

Președintele Donald Trump a anunțat duminică faptul că Marina Militară a SUA va începe să blocheze navele în Strâmtoarea Ormuz și să intercepteze orice navă care a plătit o taxă Iranului.

Părintele Teodosie, fost vlogger și curier în Anglia, s-a călugărit inspirat de un musulman. Acum e stâlpul Mănăstirii Sihla

Oamenii sunt lumina. Hristos a înviat! Este Duminica Învierii şi vă invităm la o ediţie de suflet. 

Alegeri Ungaria 2026. Viktor Orban ar putea pierde puterea după 16 ani. Prezență uriașă la urne

Ungaria organizează astăzi alegeri pentru desemnarea celor 199 de membri ai Adunării Naționale, într-un scrutin considerat cel mai competitiv din ultimul deceniu. Cele mai recente sondaje indică o înfrângere pentru Viktor Orban, după 16 ani la putere.