Vremea azi, 16 octombrie. Care este prognoza pentru weekend

×
Publicitate

În România, temperaturile vor fi ridicate astăzi în sud-est, dar în rest se anunță valori normale pentru luna octombrie. Ploile apar pe zone extinse în jumătatea de nord-vest, în rest vremea va fi schimbătoare și o să plouă trecător.

 

Vântul va avea intensificări pe litoral, în zona montană înaltă, dar și pe timpul ploilor, iar maximele pleacă de la 15 grade în Dealurile de Vest și în nordul Moldovei și vor ajunge până la 25 de grade, în Muntenia și în Dobrogea.

Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul.

Pe aici se anunță soare în cea mai mare parte a zilei, vântul va avea intensificări pe litoral și la amiază se ating 24-25 de grade, valori ridicate pentru jumătatea lunii octombrie.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, așteptăm vreme bună pe timpul zilei și abia la noapte vor fi înnorări și averse. Temperaturile cresc cu 3-4 grade față de ziua trecută.

În nordul Moldovei și în Bucovina vor fi înnorări și ploi temporare. Apare și soarele printre nori, temperaturile cresc ușor și vor ajunge până la 22 de grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș se strică vremea și o să plouă pe suprafețe mari. Vor fi averse și descărcări electrice iar maximele urcă spre 19 grade.

Atmosfera va fi neplăcută și în vestul țării. Ploile vor veni în mai multe reprize pe parcursul zilei iar vântul se va înteți pe timpul ploilor. Temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

În Transilvania, norii vor fi numeroși și o să plouă mai întâi în vestul provinciei apoi și în rest. Se încălzește și maximele vor ajunge până la 20 de grade în Brașov.

În Oltenia, atmosfera va fi închisă și o să plouă peste tot. Se încălzește ușor și la amiază se vor înregistra 21 de grade.

În ținuturile sudice, așteptăm soare în prima parte a zilei însă spre seară se adună norii și sunt anunțate averse, fenomene electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

 

Vremea în țară

 

Sâmbătă, se răcește în vestul, centrul și nordul țării, pe unde vin ploi pe suprafețe mari iar pe crestele montane se anunță precipitații mixte. În rest, ploile apar doar sporadic și maximele ajung până la 22 de grade în sud-est.

Duminică, vremea se menține rece și va continua să plouă în vest, nord, în centru dar și la deal și la munte. În celelalte zone, găsim vreme mai bună și ploi izolate. Temperaturile maxime nu mai trec de 16 grade.

Luni vremea se îmbunează și o să avem soare în cea mai mare parte a țării. Norii se mai adună pe la munte, prin nord și centru, însă ploile apar doar sporadic iar la munte sunt posibile fulguieli trecătoare.

 

Vremea în București

 

În București, astăzi temperaturile mai cresc puțin și la amiază se vor atinge 24 de grade Celsius. Atmosfera va fi placută până spre seară, când se adună norii de ploaie și pot fi și descărcări electrice.

Sâmbătă, în primele ore ale zilei mai sunt înnorări însă șansele de ploaie vor fi reduse.

Peste zi se anunță vreme bună, vântul va avea intensificări și temperaturile mai scad puțin.

Duminică se anunță vreme frumoasă, vântul va sufla moderat și se va domoli spre seară. Se răcește și la amiază vom avea 17 grade în termometre, dar aceasta este o valoare normală pentru această dată.

Luni, în orele dimineții vor fi condiții de ceață, însă pe parcursul zilei se anunță soare și vreme bună. Vântul va sufla slab și maxima se menține pe la 17 grade.

 

Vremea la munte

 

La munte, urmează o zi neplăcută, cu ploi mai întâi în masivele vestice și nordice, apoi și în rest. Se pot strânge cantități mai mari de apă și vântul va avea intensificări pe parcursul zilei.

Temperaturile din stațiuni vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

Sâmbătă, vremea se răcește. Plouă în cea mai mare parte a zonei montane, iar la altitudini mari se anunță ninsori și lapoviță.

Duminică se face și mai răcoare. Ploile continuă să cadă pe arii extinse, iar pe creste precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare.

Luni vremea se îmbunează. Mai sunt înnorări pe parcursul zilei, însă ploile pot să apară doar sporadic și vor fi slabe, iar în zona înaltă s-ar putea să fulguiască puțin.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cum s-a fotografiat Georgina Rodriguez, înainte de nunta cu Cristiano Ronaldo
Cum s-a fotografiat Georgina Rodriguez, înainte de nunta cu Cristiano Ronaldo
Citește și...
Averse torenţiale şi vijelii în peste trei sferturi din România. ANM a prelungit Codul roșu de caniculă

Un val de căldură intens lovește România în următoarele zile. Temperaturile vor ajunge până la 41 de grade, iar mai multe județe intră sub cod roșu de caniculă. Meteorologii avertizează și asupra furtunilor violente.

Vremea azi, 5 august. Căldură insuportabilă în aproape toată țara, cu temperaturi extreme. Cel mai răcoare va fi la mare

Ziua de astăzi ne aduce caniculă în cea mai mare parte a țării și un disconfort termic foarte ridicat. Cel mai rău o să fie tot în vest, pe unde se vor înregistra valori de 40...41 de grade. 

2027 ar putea deveni cel mai cald an din istorie. Specialiștii avertizează că El Niño se intensifică într-un ritm neobișnuit

Un nou episod puternic de El Niño se conturează în Pacific, iar ritmul de intensificare depășește valorile obișnuite pentru această perioadă. 

Recomandări
Nicușor Dan a publicat declarația de avere a partenerei sale, Mirabela Grădinaru, ”în spiritul transparenței” | DOCUMENTE

Președintele Nicușor Dan a publicat miercuri declarația de avere a partenerei sale de viață, Mirabela Grădinaru. Șeful statului a precizat că face asta ”în spiritul transparenței și pentru a înlătura orice speculații”.

Averse torenţiale şi vijelii în peste trei sferturi din România. ANM a prelungit Codul roșu de caniculă

Un val de căldură intens lovește România în următoarele zile. Temperaturile vor ajunge până la 41 de grade, iar mai multe județe intră sub cod roșu de caniculă. Meteorologii avertizează și asupra furtunilor violente.

Vot final. Deputații au adoptat Legea decarbonizării, care l-a nemulțumit pe Nicușor Dan, din cauza amendamentelor PSD

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, legea privind decarbonizarea sectorului energetic. Cu o zi înainte, președintele Nicușor Dan a anunțat că nu va promulga legea în forma ei actuală, pentru că aduce prejudicii României.