Vremea azi, 12 martie. Temperaturile scad și se apropie de normalul perioadei

×
Publicitate

Temperaturile scad duminică în majoritatea zonelor și se vor apropia de normal. Maximele pornesc de la 2 grade în depresiuni și ajung la 12 grade în sudul țării.  

Dimineața, în regiunile sudice se mai adună norii, însă mai târziu vom avea soare și atmosferă plăcută.

Vântul va avea intensificări mai ales în zonele de munte și în jumătatea de nord a Moldovei.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan vremea este bună, însă dimineață mai sunt ceva înnorări, iar vântul poate să atingă viteze de până la 50 de km/h. Temperaturile scad cu 6-7 grade față de sâmbătă și la amiază vor fi cel mult 11 grade.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei atmosfera va fi însorită, vântul se intensifică, iar pe la amiază se ating 10 grade Celsius.

Vedem soarele și în nordul Moldovei și în Bucovina. Vântul suflă tare și la rafală se pot atinge viteze de până la 70 de km/h.

Sâmbătă au fost 15 grade la Iași, dar astăzi se răcește și se ating cel mult 8 grade. Urmează o noapte rece cu temperaturi negative de până la -5 grade Celsius.

În nordul Transilvaniei și prin Maramureș se anunță soare și vreme bună, iar termometrele vor indica în jur de 7 grade.

În ținuturile vestice, norii se risipesc, apare soarele și temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate sâmbătă.

În Transilvania găsim soare și înnorări trecătoare. La munte va mai niunge slab, iar la altitudini de peste 1.500 de metri, în Carpații Meridionali va fi viscol puternic.
Se răcește și se ating 6 grade în vestul provinciei, iar la noapte se face foarte frig și se ating -10 grade la Miercurea Ciuc.

În Oltenia ne așteaptă o zi frumoasă, însă vântul rămâne insistent și poate să atingă viteze de 45-50 km/h. Norii apar destul de rar și amiaza aduce maxime de până la 11 grade.

Și în regiunile sudice atmosfera va fi plăcută, însă dimineața mai sunt ceva înnorări. Vântul mai are unele porniri pe parcursul zilei și se răcește.

Vremea în București

Temperaturile scad și în Capitală. Maxima va ajunge la o valoare apropiată de normalul perioadei, de 12 grade Celsius. Avem soare, câțiva nori și un vânt moderat.

Luni vremea rămâne frumoasă, norii apar sporadic și vântul se domolește. Se încălzește ușor și maxima va ajunge pe la la 13 grade.

Marți temperaturile continuă să crească și după prânz se ating 16 grade. Avem soare în cea mai mare parte a zilei și un vânt mai activ. În noaptea următoare, la marginea orașului se vor înregistra zero grade Celsius.

Miercuri avem încă o zi caldă. Maxima va ajunge pe la 15 grade, norii se adună trecător și vântul rămâne activ. În noaptea de miercuri spre joi se ating 6 grade și va ploua din când în când.

Vremea la munte

La munte se răcește și va mai ninge izolat. Vântul prinde putere în Carpații Meridionali și de Curbură, unde dimineață se vor mai depăși 120-140 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate foarte scăzută, apoi vor fi rafale de peste 70-90 km/h.

Luni avem o zi frumoasă, se încălzește ușor, iar vântul va prinde putere la altitudini mari.

Marți temperaturile continuă să crească. Domină atmosfera însorită, iar în noaptea de marți spre miercuri, în Carpații Occidentali s-ar putea să fie puțină lapoviță.

Miercuri se adună norii în majoritatea zonelor de munte și se răcește. Apar precipitații pe suprafețe extinse, mai ales sub formă de ploaie pe timpul zilei, însă noaptea va fi lapoviță și ninsoare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Citește și...
Averse torențiale în București. Temperaturile scad cu aproape 10 grade, iar ploile și furtunile revin în Capitală

Meteorologii prognozează o vreme instabilă în zona municipiului București, în următoarele zile, iar valorile maxime de temperatură vor scădea la 23 de grade, miercuri și joi, de la 32 de grade, cât vor fi marți.

Cod galben și portocaliu de furtuni cu grindină până joi. Ploi torențiale, descărcări electrice și rafale puternice de vânt

Meteorologii ANM au emis marți mai multe avertizări cod galben și cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabile până joi dimineață.

Cum va fi vremea până la jumătatea lunii august în România. ANM anunță când cresc din nou temperaturile

Meteorologii ANM au publicat marți prognoza pentru următoarele patru săptămâni, care arată că temperaturile vor depăși valorile normale începând cu luna august.

Recomandări
Reforma în administrație bate pasul pe loc. Ce s-a întâmplat cu posturile și angajații care ar fi trebuit să dispară

Reforma administrației publice menită să reorganizeze și să eficientizeze sistemul bugetar pare că bate pasul pe loc. Asta arată un studiu făcut cu peste 2.000 de angajați care muncesc în mai multe domenii de activitate, toți plătiți din bugetul de stat.

ANIMAȚIE. Scenariul catastrofal luat în calcul dacă explodează petrolierul cu propan de lângă Sfântu Gheorghe. Ce ar urma

Este alertă pe Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Un petrolier încărcat cu aproape 3.800 de tone de propan, arde, după ce, potrivit echipajului, ar fi fost lovit de trei drone, în timpul nopții. 

STENOGRAME din ședința PNL în care șase șefi de filiale au fost demiși. Veștea: „Să facem alegeri libere și să vedem”

PNL a pierdut definitiv, primul apel în disputa cu tabăra Veștea – Thuma. Curtea de Apel București a decis că rămâne suspendat actul prin care a fost convocat Congresul Extraordinar în cadrul căruia Ilie Bolojan a fost reales în fruntea partidului.