Vremea azi, 12 iunie 2021. Furtuni în mai multe zone, grindină în sudul Moldovei și în București

×
Publicitate

Ziua de sâmbătă ne-aduce vreme instabilă în majoritatea zonelor, averse abundente, cu tunete, fulgere şi intensificări de vânt.

Doar în vestul ţării găsim vreme mai bună, iar maximele pleacă de la 20...21 de grade în depresiuni şi ajung pe la 29 de grade în zona Banatului.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi cu Bărăgan avem soare şi atmosferă plăcută în prima parte a zile. Mai târziu, însă, încep să apară norii şi vin ploi zgomotoase, destul de consistente. Temperaturile, puţin mai scăzute decât ieri, se opresc la 25...26 de grade

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, atmosfera devine instabilă după-amiaza şi seara. O să plouă în mai multe reprize şi s-ar putea să cadă grindină. Temperaturile urcă până la 26 de grade, iar la noapte, cerul se degajează treptat.

La fel va fi şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina: vreme bună de dimineaţă; ploi şi multă instabilitate după prânz. Se pot strânge cantităţi mari de apă, în intervale scurte de timp, şi este risc de inundaţii pe multe râuri din zonă.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, avem atmosfera schimbătoare, cu înnorări şi averse, pe seară şi dupa lăsarea nopţii. Până atunci, atmosfera se menţine destul de însorită şi se ating în jur de 24....25 de grade.

În vestul ţării găsim vreme bună, soare cu nori şi mai puţine ploi. Pe aici va fi mai cald decât în celelalte regiuni, iar în Banat se vor înregistra 29 de grade. La noapte, însă, apar averse serioase şi în această zonă.

În Transilvania o să plouă destul de mult. Vor fi averse, cu tunete, fulgere şi vânt puternic, iar în zonele înalte, cantităţile de apă pot trece de 30 L/mp. Temperaturile se opresc pe la 23...24 de grade, iar la noapte mai vin ceva ploi.

Şi în Oltenia se mai adună norii; apar alte serii de averse, dar zărim şi soarele din când în când. Maximele ajung pe la 27 de grade, iar atmosfera se linişteşte pe timpul nopţii.

Nici sudul ţării nu scapă de ploi. Acestea se înmulţesc în a doua parte a zilei şi pot aduce cantităţi însemnate de apă. Va fi un pic mai răcoare decât ieri şi vom avea cel mult 24...25 de grade.

Vremea în Bucureşti

În Bucureşti, instabilitatea creşte din nou după prânz. Sunt anunţate ploi zgomotoase, destul de consistente, cu vânt intens, poate şi grindină. Pe la amiază se ating în jur de 25 de grade, iar noaptea ne-aduce vreme bună şi o minimă de 15 grade

Vremea la munte

La munte, avem o dimineaţă însorită, dar vremea se schimba mai târziu. Apar ploi torenţiale, ce pot lăsa în urmă 30 de litri de apă pe metru pătrat şi vor fi însoţite de tunete, fulgere şi vijelii. La noapte, o să plouă mai mult în masivele nordice şi în cele vestice.

Vremea pe litoral

La mare găsim soare şi vreme bună în prima parte a zilei, dar spre seară, se adună norii şi vor aduce averse trecătoare. Maximele din staţiuni ajung pe la 23...24 de grade, iar apa mării are în jur de 19 grade.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Cod galben în București și 28 de județe: ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină

ANM a emis vineri o nouă atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, valabilă până la ora 22.00, în Bucureşti şi în 28 de judeţe.

Vremea azi, 11 iunie. Se așteaptă ploi torențiale în mai multe regiuni ale țării

Vremea azi, 11 iunie. Nici astăzi nu scăpăm de ploi şi instabilitate. Spre seară, în zonele înalte şi local în sud, centru, în est şi nord-est, apar alte averse cu tunete, fulgere şi răbufniri de vânt.

Vremea azi, 10 iunie. Instabilitatea creşte după prânz şi vin ploi zgomotoase

Joi, instabilitatea creşte din nou după prânz şi vin alte ploi zgomotoase, destul de abundente.

Recomandări
Noul an școlar începe cu probleme. Unele școli încă caută profesori, iar manualele pentru clasa a IX-a întârzie

Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.

Pensiile private ale românilor finanțează statul. Fondurile au investit 157 de miliarde de lei în titluri de stat

Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.

Un fugar care a terorizat polițiștii din două țări este căutat cu elicopterul în Mehedinți. „E periculos”

Un tânăr de 26 de ani a pus pe jar autoritățile din două țări, după ce a intrat în România cu o mașină furată din Bulgaria.