Vremea azi, 10 martie. Temperaturile continuă să crească, dar în unele zone ale țării va ploua trecător. Surpriză la munte

×
Publicitate

Duminică, 10 martie, vremea continuă să se încălzească. Norii se înmulțesc în vest și în sud-vest, pe unde o să ploua trecător.

În celelalte regiuni avem atmosfera însorită și un vânt mai insistent în sudul Banatului și pe crestele Merdionalilor. Maximele pleacă de la 10 grade pe litoral și ajung la 18 grade în vestul României.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde se anunță o zi frumoasă, cu temperaturi în creștere față de sâmbătă. În Bărăgan se ating 16 grade, însă pe litoral va fi mai răcoare și maximele se opresc la 10 grade. Dimineața sunt ceva condiții de ceata în zona Dobrogei.

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei e posibil să apară ceața la începutul zilei. Apoi avem soare, vreme bună și înnorări trecătoare în unele zone. Nu sunt anunțate ploi și se încălzește față de ziua trecută. Temperaturile urcă până la 15 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem o dimineață cam rece. Soarele încălzește rapid atmosfera și, după prânz, temperaturile ajung pe la 14 grade - valori ridicate pentru data din calendar. Peste noapte se înnorează și vin câțiva stropi de ploaie.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme schimbătoare, soare cu nori și temperaturi peste mediile perioadei, de 14...15 grade. După lăsarea nopții o să plouă și pe aici.

În ținuturile vestice norii se înmulțesc încă din timpul zilei, când o să picure trecător în unele zone. Se face mai cald decât sâmbătă și maximele ating 18 grade. Vântul se întețește în Banat, pe unde sufla cu până la 55 de km/h.

În Transilvania avem o dimineață foarte rece în depresiuni, pe unde minimele s-au apropiat de pragul gerului. Peste zi se încălzește și atmosfera devine foarte plăcuta după prânz, când se ating chiar și 15 grade în vestul provinciei. Vântul se intensifică în zonele de munte, iar pe crestele Meridionalilor vor fi rafale de 90 de km/h.

În zona Olteniei soarele se arată trecător. Vântul va fi destul de insistent, iar pe spatii mici o să vină și câțiva stropi de ploaie. Temperaturile cresc ușor fata de ziua trecuta și ajung la 14 grade pe la Drobeta Turnu Severin.

În ținuturile sudice urmează o zi plăcută, cu soare, câțiva nori, dar fară ploi. Și pe aici se face mai cald decât sâmbătă: în Lunca Dunării se ating 17 grade. Peste noapte se înnorează și poate că o să ploua puțin în vestul și în sud-vestul Munteniei.

Temperatura urcă până la 15 grade în București

În București avem soare în cea mai mare parte a zilei și atmosferă plăcută după prânz. Se mai încălzește, iar temperatura urcă până la 15 grade. La noapte se adună norii. Spre dimineață e posibil să apară ceața, iar minima ajunge la 4 grade.

Cum va fi vremea la munte

La munte se face mai cald decât ar fi normal. În masivele vestice se înnorează și apar precipitații mixte, iar vântul prinde putere pe crestele Meridionalilor, pe unde vor fi rafale de 90 de km/h.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Avertizare Cod galben de ceaţă în zone din judeţele Gorj, Olt, Dolj şi Mehedinţi, în orele următoare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare nowcasting Cod galben de ceaţă, ce vizează mai multe zone din judeţe aflat în regiunea Olteniei.

 

Vremea azi, 9 martie. Temperaturile cresc în cea mai mare parte a țării. Zonele în care va ploua

Vremea se încălzește sâmbătă, 9 martie. Avem o zi destul de plăcută, soare, ceva înnorări și poate câțiva stropi de ploaie în zonele deluroase.

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea la începutul lunii aprilie

Temperaturile vor fi peste cele obişnuite până la sfârşitul lui martie şi în prima săptămână din aprilie, anunţă vineri meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Nicușor Dan pregătește o nouă nominalizare pentru Palatul Victoria. Ce profil are premierul pe care îl caută

La patru luni de la demiterea cabinetului condus de Ilie Bolojan, Nicușor Dan ia în calcul desemnarea unui premier cu profil economic, potrivit unor surse politice. Acesta ar fi cel de-al treilea nume pe care îl propune președintele.

Putin a reluat negocierile cu SUA după o pauză de mai bine de șase luni. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, în încercarea de a debloca procesul de pace din Ucraina. În paralel, au fost suspendate, pe 72 de ore, atacurile asupra Moscovei și Kievului.

Witkoff şi Kushner, emisarii lui Trump, au ajuns la Kiev, după vizita de la Moscova

Emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde vor purta discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP şi Reuters.