Vremea astăzi, 26 noiembrie. În ce zone din România vom avea soare

×
Publicitate

Ziua de sâmbătă ne-aduce vreme bună, soare, câțiva nori de ploaie în nordul şi centrul ţării şi condiţii de fulguială în zonele de munte.

Maximele pleacă de la două grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi ajung pe la 10 grade în sud şi în sud-est.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosferă însorită, vânt activ şi temperaturi potrivite pentru dată din calendar. Vor fi nouă-10 grade la orele prânzului, însă la noapte, în Bărăgan, se face cam frig şi o să avem valori negative, în jur de minus un grad.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei ne-aşteaptă o zi destul de frumoasă, cu soare, câţiva nori şi până la 10 grade în termometre. Vântul mai are unele porniri, iar la noapte se înnorează şi e posibil să picure trecător.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina apar ceva înnorări, poate şi câţiva stropi de ploaie. În ansamblu, însă, avem vreme bună şi se încălzeşte puţin faţă de vineri. Se ating patru grade la Suceava şi vreo opt grade în Bacău, însă, sâmbătă noapte temperaturile coboară din nou sub pragul îngheţului.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim atmosferă schimbătoare, condiţii de ploaie slabă şi cel mult șase-șapte grade după prânz. Se arată trecător şi soarele, iar în zona montană s-ar putea apăra câţiva fulgi de zăpadă.

În vestul ţării avem o dimineaţă rece, dar soarele încălzeşte treptat atmosfera şi maximele ajung pe la opt grade - valori potrivite pentru acest moment al anului. Norii apar destul de rar şi nu sunt semne de ploaie în această zonă.

În schimb, în Transilvania s-ar putea să cadă doi-trei stropi de ploaie pe parcursul zilei. Se arată puţin şi soarele printre nori, iar vântul bate mai tare în zonele înalte de munte. Cel mai frig va fi în depresiuni: Doar două grade pe amiază şi minus șase grade în noaptea următoare.

În Oltenia ne-aşteaptă încă o zi însorită, dar cu temperaturi un pic mai scăzute decât ieri. Maximele nu mai trec de 10 grade, iar pe timpul nopţii se adună norii şi se ating în jur de zero grade.

Vreme destul de frumoasă găsim şi în ţinuturile sudice. E drept că dimineaţa apar ceva înnorări şi condiţii de ceaţă, dar amiaza ne-aduce soare şi până la nouă-10 grade în termometre.

Vremea în București

În Bucureşti, sâmbătă va fi cam înnorat la începutul zilei. Apoi, se arată soarele şi amiaza ne-aduce vreme frumoasă, vânt domol şi vreo 10 grade în termometre. La noapte se face mai frig şi temperatura coboară uşor sub pragul îngheţului.

Duminică se mai răceşte puţin. Maxima se opreşte pe la opt grade - dar aceasta este o valoare normală pentru data din calendar. Se adună norii, iar duminică noapte e posibil să picure trecător.

Luni avem o zi cam mohorâtă, cel mult șapte grade pe la amiază, condiţii de ploaie slabă şi un vânt ceva mai activ.

Ziua de marţi ne-aduce vreme frumoasă şi în jur de opt grade pe la prânz. Marți noapte, cerul se înnorează, este posibil să plouă şi se ating trei-patru grade.

Vremea la munte

La munte, sâmbătă se face mai frig decât ieri, dar avem soare şi vreme bună în majoritatea masivelor. În Carpaţii Orientali se mai adună norii şi pot să apară câţiva fulgi de zăpadă. Vântul bate mai tare în zona înaltă din Meridionali şi din Carpaţii de Curbură.

Ziua de duminică ne-aduce atmosferă închisă şi ninsori slabe în Carpaţii Orientali şi Meridionali. În rest, apare puţin soarele, dar temperaturile rămân scăzute.

Luni se răceşte şi mai tare. În masivele din sudul şi nordul ţării va fi cam înnorat şi o să ningă trecător. Vântul se intensifică în sudul Carpaţilor Occidentali.

Iar marţi temperaturile cresc uşor. Avem o zi destul de însorită, dar pe seară şi noaptea, ninsorile se extind în Carpaţii Meridionali şi în Orientali.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62305730
Cum va fi vremea în minivacanța de 1 decembrie. Prognoza pe două săptămâni, pentru fiecare regiune în parte

Temperatura aerului și precipitațiile au fost estimate de meteorologi pentru intervalul 21 noiembrie - 4 decembrie.

62305724
Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza extinsă arată valori medii pentru temperaturi și precipitații

Vremea de Crăciun se anunță una tipică pentru această perioadă a anului. Prognoza extinsă pe o lună a meteorologilor nu evidențiază fenomene ieșite din comun, dar este prea devreme să știm dacă va ninge sau nu.

62251237
Vremea azi, 25 noiembrie. Temperaturile sunt în creștere, dar nu scăpăm de ploi. Zonele în care va cădea și lapovița

Vineri avem vreme mai bună, apare soarele, iar precipitațiile vor fi slabe și pe suprafețe restrânse, în nord, centru și nord-est. Predomină ploile, însă, în Transilvania și în Moldova, trecător va fi și lapoviță, iar la munte o sã ningă.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.