Vremea astăzi, 12 mai. Se face mult mai cald decât ar fi normal și avem vreme frumoasă peste tot în țară

×
Publicitate

Joi se face mult mai cald decât ar fi nomal și o să avem vreme frumoasă aproape peste tot.

Spre seara, în nordul extrem s-ar putea să vină o aversă, două, iar maximele pleacă de la 22-23 de grade în depresiuni și pe litoral și ating 30 de grade în sudul și în estul țării.

Vremea pe regiuni
 

În Dobrogea și în Bărăgan domină atmosfera cu soare și se încălzește simțitor. Temperaturile urcă până la 30 de grade în zona Bărăganului, iar vântul devine mai insistent pe litoral.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim cer senin și atmosferă de vară la orele amiezii. Miercuri s-ar înregistrat 25-26 de grade. Astăzi maximele ajung la 29-30 de grade. Încălzirea vremii se simte și pe timpul nopții, când vor fi în jur de 14-15 grade.

Și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina o să avem vreme neobișnuit de caldă pentru acest moment al anului, cu 28-30 de grade după prânz. Pe aici se intensifică vântul, iar spre seară apar ceva condiții de averse în zona Bucovinei.

Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș, s-ar putea să vină câteva averse, mai pe seară, în zonele de munte. În rest, nu prea zărim norii și temperaturile ajung la valori ridicate, în jur de 26-27 de grade.

În vestul țării se încălzește foarte tare. Maximele se apropie de 30 de grade, norii apar destul de rar și nu vorbim deloc despre ploi. În nordul Crisanei se întețește vântul.

În Transilvania avem o dimineață destul de rece, cu condiții de ceață în depresiuni. Temperaturile cresc însă de la o oră la alta și amiaza ne-aduce valori ridicate pentru această perioadă și 26-27 de grade în vestul provinciei.

În Oltenia găsim vreme frumoasă și mai caldă decât miercuri, temperaturi de vară și 30 de grade în zona Drobeta Turnu-Severin. Vântul adie plăcut, nu sunt semne de ploaie, iar la noapte cerul se înseninează peste tot.

Vara se instalează joi și în ținuturile sudice. Temperaturile urcă până la 29, poate 30 de grade și cerul rămâne senin în multe zone.

Vremea în București

Și în București se face mult mai cald decât în mod normal. Ar trebui să avem vreo 24 de grade, dar joi maxima ajunge la 29 de grade. Atmosfera se menține însorită în cea mai mare parte a zilei, iar vântul devine un pic mai activ. Urmează o noapte senină, cu o minimă de 14 grade.

Vremea la munte

Vremea se încălzește și în zonele de munte. În masivele nordice, mai pe seară, apar ceva înnorări și condiții de averse. Până atunci avem vreme frumoasă, temperaturi agreabile și un vânt mai intens în zona înaltă din Carpații Orientali.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62253506
Vremea astăzi, 11 mai. Se încălzește la nivelul întregii țări și vom avea temperaturi ridicate pentru această perioadă

Miercuri se încălzește la nivelul întregii țări și vom avea temperaturi ridicate pentru această perioadă a anului.

62258809
ANM: Cod galben de vreme instabilă în zone din 12 judeţe, pe parcursul zilei de marţi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitatea atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din 12 judeţe.

62214128
Vremea astăzi, 10 mai. În jumătatea nordică, la deal și la munte o să plouă destul de mult

Marți, în jumătatea nordică, la deal și la munte o să plouă destul de mult. Vor fi și descărcări electrice, căderi de grindină și vijelii, dar în rest avem soare și vreme mai bună.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.