Vremea 31 iulie 2018. Ploi și instabilitate la sfâșitul lunii. Maximele ajung la 33 de grade C

×
Publicitate

Încheiem luna iulie cu ploi şi multă instabilitate. Aversele apar pe zone vaste în sudul, centrul şi estul ţării, iar la munte mai pot lăsa 50 de litri de apă pe metru pătrat.

Maximele ajung în intervalul 25...33 de grade, cu cele mai ridicate valori în nord-vest.

Dobrogea şi Bărăganul. Pe aici avem o dimineaţă cu soare,
dar mai târziu încep să apară norii şi vin alte ploi zgomotoase
cu intensificări de vânt. Temperaturile, la fel ca ieri, urca spre 29...30 de grade.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei instabilitatea creşte după prânz. O să plouă în mai multe reprize, vor fi şi cantităţi importante de apă şi este risc mare de inundaţii pe unele cursuri de apă din zonă.

În nordul Moldovei şi în Bucovina vin noi serii de averse, chiar torenţiale şi se menţin problemele hidrologice. Se pot produce viituri majore şi până mâine la prânz este Cod portocaliu de inundaţii pe multe râuri de aici. Vom avea maxime de la 25, la 30 de grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim atmosferă va fi ceva mai plăcută, deşi mai vin câteva ploi pe parcursul zilei. Nu vorbim însă despre cantităţi mari de apă, iar temperaturile,
mai ridicate decât în celelalte zone, ajung pe la
32...33 de grade.

În vestul ţării avem atmosfera schimbătoare, înnorări, ploi locale, dar şi multe momente însorite. Temperaturile pierd un grad, două faţă de ziua trecută şi se opresc pe la 31 de grade în zona Crisanei.

În Tranilvania se anunţă averse temporare,  destul de consistente, cu tunete, fulgere şi vânt puternic. Cel mai mult o să plouă în zonele de munte şi este în continuare pericol de inundaţii. Termic nu sunt schimbări.

Şi în Oltenia găsim vreme instabilă. O să plouă din când
în când, se mai pot strânge cantităţi importante de apă,
aşa că mai sunt posibile creşteri de niveluri pe râuri. Temperaturile scad faţă de ieri, când s-au atins şi
33 de grade în zona Calafat.

Şi prin sud se mai adună norii şi vor aduce averse pe suprafeţe destul de mari. Ploile vor fi însoţite de fenomene electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, iar maximele nu vor depăşi 30 de grade.

București:

În Bucureşti atmosfera se menţine instabilă. Norii se adună din când în când şi vor aduce câteva averse, cu descărcări electrice şi intensificări de vânt.

Miercuri aceeași situaţie: înnorări, câteva ploi zgomotoase, dar şi perioade cu soare. Maximă urca din nou spre 30 de grade.

Joi se mai încălzeşte puţin şi prindem vreme frumoasă în cea mai mare parte a zilei. Spre seara apar ceva nori, dar şansele de ploaie sunt foarte reduse.

Vineri nu mai vorbim deloc despre ploi şi o să avem o zi însorită, cu vânt activ şi temperaturi acceptabile. Pe la amiază se vor înregistra 30 de grade, iar minimă va ajunge pe la 18 grade.

Munte

În zona montană astăzi vin alte ploi serioase, destul de violente, iar în Carpaţii Orientali şi în Meridionali se mai pot strânge 40...50 de litri de apă pe metru pătrat.

Miercuri, o să plouă destul de mult, în special în zona Meridionalilor. Vor fi intervale cu averse torenţiale, iar cantităţile de apă mai pot ajunge la 40 L/mp.

Joi vor fi averse consistente, cu descărcări electrice şi grindina în masivele din sudul şi estul ţării. În rest găsim atmosferă plăcută şi ploi sporadice la apropierea serii.

Vineri norii se mai risipesc. După-amiaza vin câteva averse în Munţii Banatului, dar în celelalte masive domina timpul frumos, iar ploile apar pe zone restrânse.

Mare

La mare astăzi avem soare în prima parte a zilei, dar spre seară se-adună norii şi sunt posibile averse trecătoare. Se face mai cald decât ieri. Maximele urcă spre 30 de grade; însă după prânz creşte şi disconfortul termic.

Miercuri: cam aceeaşi situaţie: vreme de plajă dimineaţa; înnorări şi condiţii de averse mai târziu. Temperaturile se opresc la 29 de grade, dar chiar şi aşa reapare disconfortul termic.

Joi se înteţeşte vântul; e posibil să cadă câţiva stropi de ploaie, dar în ansamblu avem vreme frumoasă şi temperaturi plăcute.

Vreme bună prindem şi vineri, multe ore cu soare, câţiva nori după-amiaza şi briza activă.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noul Audi A5 impresionează cu un detaliu incredibil + În cât timp prinde suta: ”E mai sportiv decât generația precedentă”
FOTO Noul Audi A5 impresionează cu un detaliu incredibil + În cât timp prinde suta: ”E mai sportiv decât generația precedentă”
Citește și...
Cum va fi vremea la finalul lunii mai. Meteorologii anunță când vine căldura în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo pentru intervalul 18–31 mai 2026. Estimarea vizează toate regiunile țării și indică o vreme variabilă, cu episoade de instabilitate.

Vremea azi, 18 mai. România, împărțită între vreme caldă și ploi. Unde vor fi 25 de grade Celsius

Luni se anunță o zi destul de plăcută în sudul și în estul țării, pe unde se încălzește față de duminică. În rest, se face mai răcoare și o să plouă din când în când. 

Vremea de azi, 17 mai 2026. Ploi, vânt și maxime de doar 14 grade în unele regiuni

Vremea se răcește duminică, mai ales în sudul și în sud-vestul României, pe unde se vor înregistra chiar și valori de 14-15 grade.

Recomandări
Consultări politice la Cotroceni. SURSE: Președintele Nicușor Dan nu a spus ce soluție vede pentru ieșirea din blocaj

Prima rundă de consultări de la Palatul Cotroceni pentru formarea unui nou guvern s-au încheiat fără un rezultat concret.

Negocieri la Cotroceni. Este tot mai clar ce fel de Guvern exclud din start forțele parlamentare. Varianta fără susținere

După consultările politice de luni, de la Palatul Cotroceni, între președintele Nicușor Dan și marile partide parlamentare, este tot mai sigur că nu vom mai avea o coaliție cu PSD și PNL, iar ideea unui Executiv tehnocrat nu are momentan susținere clară.

Ce arată primele sondaje după moțiunea de cenzură. Diferențe mari privind intențiile de vot

AUR se menţine pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile parlamentare, iar PNL a crescut faţă de aprilie şi a trecut pe locul al doilea, devansând PSD, care a ajuns pe poziţia a treia.