Vreme frumoasă de vară, dar vin furtuni și ploi puternice în aproape toată țara. Prognoza pe regiuni

×
Codul embed a fost copiat

Astăzi avem o zi destul de plăcută, cu soare, câțiva nori, poate și 2...3 stropi de ploaie, îndeosebi în zonele de munte. Maximele pleacă de la 19 grade în Bucovina și ating 29 de grade în sudul țării.

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul. Pe aici, nu prea zărim norii; doar vântul are unele intensificări în prima parte a zilei.

Se face mai cald decât ar fi normal la aceasta dată și temperaturile se apropie de 30 de grade în zona Bărăganului.

Mai sus, Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim vreme frumoasă, cer senin și temperaturi agreabile, de până la 26 de grade. Vântul suflă mai tare acum dimineața, dar se domolește mai târziu.

Citește și
vremea
Vremea azi, 21 mai. Se arată soarele și temperaturile încep ușor să crească

În jumătatea de nord a Moldovei și în Bucovina se face un pic mai răcoare decât ieri. Maximele se opresc pe la 22 de grade, norii apar destul de rar și atmosfera devine foarte plăcută după prânz.

Vreme bună găsim și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Pe aici se mai înnorează din când în când și s-ar putea să vină o ploaie de scurtă durată, mai ales în zonele înalte. Pe la amiază se ating 20-21 de grade.

Și în ținuturile vestice vor fi ceva înnorări pe parcursul zilei, dar e puțin probabil să plouă. Se mai răcorește față de ieri, când au fost în jur de 27 de grade. Astăzi maximele nu mai trec de 24 de grade, iar la noapte apar câteva averse, cu tunete și fulgere.

Temperaturile scad ușor și în zona Transilvaniei. O să avem o zi destul de însorită și doar pe la munte s-ar putea să vina câțiva nori de ploaie. La noapte vântul prinde putere în Carpații Meridionali și va atinge viteze de 80 Km/h.

În Oltenia, vremea rămâne caldă și astăzi. Temperaturile urcă până la 27, poate 28 de grade; norii apar în treacăt și e posibil să aducă o ploaie de scurtă durată. În ansamblu, însă, va fi timp frumos.

În ținuturile sudice avem soare, atmosferă plăcută și temperaturi comparabile cu cele de ieri. Maximele ajung pe la 29 de grade și nu sunt semne de ploaie, deocamdată.

 

Vremea în țară

 

Astăzi avem o zi destul de plăcută, soare, câțiva nori, poate și 2...3 stropi de ploaie pe la munte. Temperaturile se mențin ridicate în sudul țării, pe unde se ating 29 de grade.

Marți se încălzește în majoritatea zonelor, dar crește instabilitatea. Ploile apar la deal, la munte, local și în celelalte regiuni. Vor fi însoțite de tunete, fulgere, poate și grindină și vor aduce cantități însemnate de apă. Vântul se intensifică peste tot.

Ziua de miercuri ne-aduce vreme caldă în sud și temperaturi normale în restul țării. În Transilvania, în Oltenia, în Muntenia și Moldova vin alte averse, destul de consistente și s-ar putea să cadă grindină. În rest, găsim vreme bună și câteva ploi slabe, trecătoare.

Joi instabilitatea cuprinde aproape toată țara. O să plouă în mai multe reprize; vor fi și tunete, fulgere, condiții de grindină și cantități mari de apă. Doar sud-estul și nord-vestul țării sunt mai ferite de ploi, iar temperaturile ajung în limite normale, de la 20, la 27 de grade.

 

Vremea în București

 

În București ne-așteaptă încă o zi însorită și caldă, cu 28...29 de grade pe la amiază. Diseară apar ceva înnorări, dar nu o să plouă, iar la noapte se întețește vântul și temperatura coboară până la 14 grade.

Vremea rămâne caldă și marți. Temperatura urcă până la 28 de grade; domină atmosfera cu soare, însă după-amiază e posibil să vină o ploaie rapidă, de vară.

Miercuri, instabilitatea crește și vor fi mai multe perioade cu înnorări și averse, însoțite de fenomene electrice și scurte intensificări de vânt.

Joi se mai răcorește puțin. Maxima se oprește pe la 25 de grade, norii apar frecvent și vor aduce alte ploi zgomotoase.

 

Vremea la munte

 

La munte găsim vreme bună și temperaturi potrivite momentului. Va fi soare în cea mai mare parte a zilei, dar nu este exclus să vină și câțiva stropi de ploaie. Peste noapte, în masivele vestice se adună norii și vin ceva averse, iar în Carpații Meridionali se pornește vântul.

Marți, instabilitatea cuprinde aproape toată zona montană. O să plouă în mai multe reprize, vor fi și tunete, fulgere, căderi de grindină și se pot strânge cantități mari de apă, într-un timp foarte scurt.

Miercuri, aceeași situație: perioade cu înnorări și averse consistente, însoțite de descărcări electrice și vânt intens.

Vreme instabilă avem și joi, ploi zgomotoase, cantități mari de apă și condiții de grindină. Temperaturile se mențin în limitele normale.

 

Vremea la mare

 

La mare continuă vremea frumoasă și se mai încălzește puțin. Vântul mai are unele intensificări pe parcursul zilei; maximele din stațiuni ajung pe la 24 de grade, dar apa mării rămâne rece și va avea 15...16 grade.

Și marți avem o zi destul de însorită, dar se face mai răcoare. Vor fi doar 18...19 grade pe plajă, iar vântul va mai avea unele porniri.

Ziua de miercuri ne-aduce atmosferă schimbătoare, înnorări și poate și câteva averse slabe și cel mult 20 de grade prin stațiuni.

Joi se mai încălzește puțin și temperaturile ajung pe la 22 de grade. Se mai adună norii, dar șansele de ploaie sunt destul de mici.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Vreme frumoasă și caldă în toată țara. Temperaturile se apropie de cele de vară
Vreme frumoasă și caldă în toată țara. Temperaturile se apropie de cele de vară

Astăzi se încălzește și temperaturile ajung la valori potrivite momentului, de la 20 grade în depresiuni, până la 27 de grade în zonele sudice.

Vremea azi, 21 mai. Se arată soarele și temperaturile încep ușor să crească
Vremea azi, 21 mai. Se arată soarele și temperaturile încep ușor să crească

Vineri se mai îndreaptă vremea. Se arată soarele, temperaturile încep să crească, dar mai vin şi câteva averse slabe prin centrul, sudul şi estul ţării.

Vremea azi, 20 mai. Vom avea vreme rece şi instabilă, iar aversele pot lăsa în urmă cantităţi mari de apă
Vremea azi, 20 mai. Vom avea vreme rece şi instabilă, iar aversele pot lăsa în urmă cantităţi mari de apă

Vremea azi, 20 mai. Joi avem vreme rece şi instabilă, iar aversele pot lăsa în urmă cantităţi mari de apă.

Recomandări
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug

Discuțiile aprinse din jurul coaliției de guvernare sunt aproape de sfârșit. Liderii pro-europeni au fost duminică la consultări cu președintele Klaus Iohannis, care a amânat să anunțe propunerea de premier.  

Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”
Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”

“Doar iau ceva repede din magazin și gata”. Asta și-au spus încrezători majoritatea românilor, în ultimul weekend dinaintea Crăciunului. Apoi s-au trezit la capătul numeroaselor cozi, formate de alți optimiști ca ei.  

Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern

Partidele pro-europene care negociază pentru formarea Guvernului au ajuns, duminică seară, la un acord, atât asupra împărţirii ministerelor, cât şi asupra celor care vor prelua portofoliile.