Paradoxal, atitudinea inversă, în care ne îndopăm cu mâncare, când compensăm alimentar un dezechilibru emoțional, e mai ușor trecută cu vederea, îngrijorează mai puțin.

Poate pentru că protestul e mai puțin violent, atitudinea mai puțin curajoasă: când refuzi mâncarea, mesajul e că îți riști sănătatea sau chiar viața, nimeni nu poate ignora asta; când mănânci ca să nu plângi sau ca să nu te doară, mesajul e mai confuz, lumea zice că e de plăcere, că ești pofticios, nu e foarte clar că suferi.

Dar să revenim la protest, la afirmarea de sine, la lupta pentru putere, supremație și control: nu pot să nu observ cât de ușor copiii și adolescenții își scot părinții din minți atunci când fac mofturi la masă. Paleta e largă, iar manifestările diferite de la caz la caz: refuză mâncarea gătită, consumă un singur fel, gen șnițel cu cartofi prăjiți, fac o pasiune pentru tot ce e ambalat sau ultraprocesat, nu-i interesează fructele și legumele, consumă dulciuri în exces… orice idee e bună, dacă contravine părerii sau sugestiei părinților.

Atenție! Fac totul pe dos doar ca să se impună, ca să atragă atenția, nu pentru că asta își doresc să mănânce, pentru că asta le place. Opoziția e obiectivul, alimentul e instrumentul. În acest context, pericolul tău, ca părinte, e să cazi în capcană, să nu vezi manipularea, să nu înțelegi că totul e un joc sau o provocare de tipul „care pe care”.

Dacă iei lucrurile în serios, dacă încerci să-ți convingi copilul că nu e bine ce face, dacă insiști și vrei cu orice preț să-l faci să mănânce un anumit produs sau, și mai periculos, să-i interzici anumite alimente, dacă încerci să-l păcălești sau îi impui cu forța voința ta, atunci ai pierdut. Nu faci altceva decât să-l adâncești și mai mult în încăpățânarea lui.

Trebuie să înțelegi că, dincolo de mâncare, nevoia lui e alta: poate se simte singur, poate are nevoie de atenția și prezența ta, poate încearcă să se impună, să-ți testeze limitele sau reacțiile. Nu fiți naivi, e mai mult decât o simplă chestiune de mâncat sănătos, sunt la mijloc nevoi emoționale, e vorba de un întreg proces de cunoaștere, identificare și afirmare de sine prin care trec copiii și în care mâncarea e doar o unealtă.

În multe situații, singura soluție e să-i ignori și să aștepți să le treacă, alteori ai nevoie de răbdare și înțelepciune ca să descoperi, dincolo de îndărătnicia lor, care este adevărata nevoie sau suferință. Un lucru e sigur, când un copil are o problemă cu mâncarea, de fapt, problema e alta. Iar voi trebuie să-i fiți alături cu adevărat, să-l ajutați acolo unde singur nu poate. Nici să ceară, nici să spună. Când nu vrea mâncare, sigur vrea altceva... depinde de voi să aflați ce.