Vara extremelor. După caniculă, Europa se confruntă cu inundații de amploare

×
Publicitate

După caniculă s-a dezlănțuit potopul în mai multe state din centrul Europei. Ploile torențiale au provocat deja inundații de amploare.

În Slovenia, mai multe autostrăzi din apropiere, de capitala Liubliana sunt sub ape. Pe acolo trece drumul spre țară al multor români plecați în Italia, care sunt nevoiți să găsească acum rute ocolitoare prin Austria sau Serbia.

Inundații sunt și în Ungaria, unde autoritățile se așteaptă ca nivelul Dunării, să crească în zilele următoare. În schimb, nordul Spaniei este afectat de un puternic incendiu de vegetație.

În nordul și vestul Sloveniei, a plouat ieri cât într-o lună. Cele mai mari probleme s-au înregistrat în regiunea Carinthia.

Darko Ferlan, Administrația pentru protecție civilă și ajutor în caz de dezastre: „Potrivit datelor pe care le avem, râul Sava crește și ne așteptăm ca nivelul lui să ajungă undeva la nivelul din 2010 sau chiar mai mare, între 3500 și 3900 de metri cubi pe secundă, ceea ce ar pune în pericol mai multe localități”.

Afectați indirect sunt și șoferii români care vor să vină din Italia în zilele următoare, pentru că cel mai scurt drum spre casă este prin regiunile inundate.

Însă nu se poate circula pe multe șosele, inclusiv pe autostrada dintre capitala Liubliana și orașul Celije. Iată ce ne-a spus o familie de romani care au traversat zona.

Femeie: „Când am ajuns în regiunea Ljubljanei, cam la zece kilometri de Ljubljana, am intrat într-o zonă inundată. Deci nouă, teroretic, trebuia să ne ia patru minute ca să trecem de acea porțiune de autostradă, însă am rămas blocați timp de patru - cinci ore. Am văzut terenuri agricole în apă. Am văzut doar vârfuri de grâu, de exemplu, de porumb.

Am văzut casele oamenilor, grădinile oamenilor inundate. Am văzut râuri din care curgea apa în valuri, cu o viteză enormă și cu apă foarte murdară care se vede că undeva se acumulează. Noi din mașină n-am putut să ieșim deloc în aceste patru - cinci ore”.

În Celje, aflat la 70 de kilometri de capitala Ljubljana, 4.000 de oameni, adică un sfert din populație, au fost evacuați.

Robert Golob, Prim Ministrul Sloveniei: „Putem spune deja că sunt inundații-record. Le depășesc, probabil, pe toate inundațiile pe care le-am mai avut până acum, de când suntem independenți (1991), e cel mai mare potop”.

Cel puțin trei persoane au murit până acum în inundațiile din Slovenia. În unele locuri, armata a trimis elicoptere pentru a-i evacua pe localnicii izolați.

Ploile au ajuns și în vestul Ungariei. Mai multe râuri, între care Drava și Raba, sunt supravegheate de autorități, care estimează că revărsarea lor e o chestiune de ore.

O viitură este așteptată și pe Dunăre, la jumătatea săptămânii viitoare. Iar în Budapesta, experții estimează că nivelul fluviului va crește cu aproximativ cinci metri, vârful fiind miercuri pe 9 august.

Nici Croația nu scapă de furia naturii. Până mâine este în vigoare o alertă de furtună, ploi torențiale și pericol de inundații, pentru regiunile Gospić, Rijeka, Zagreb, Split și Dubrovnik.

În acest timp, un incendiu puternic de vegetație a izbucnit în regiunea Girona din nord-estul Spaniei, la granița cu Franța. Câteva sute de locuitori din orășelul Colera au fost evacuați. c

Pompierii francezi au venit să-i ajute pe colegii spanioli la sol, iar eforturile lor sunt susținute și din aer, de mai multe elicoptere și avioane.

Articol recomandat de sport.ro
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Citește și...
62255934
Cod portocaliu de instabilitate atmosferică în nouă judeţe de sâmbătă seara, până duminică dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru nouă judeţe, valabilă de sâmbătă seara, până duminică dimineaţa. 

62366506
Vremea azi, 5 august. În centru şi în ţinuturile sudice avem încă o amiază caniculară cu până la 38 de grade

Vremea rămâne caldă şi astăzi, iar în vest, în centru şi în ţinuturile sudice avem încă o amiază caniculară cu până la 38 de grade în Lunca Dunării. Pe seară şi la noapte o să plouă torenţial în vestul şi în sud-vestul României.

62357735
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în luna august

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 29 12h49m54s338
„Zici că eram într-un film”. Mărturii cutremurătoare după accidentul feroviar din Spania. Salvatorii caută restul victimelor

Ministrul nostru de externe a anunțat că un român a fost rănit în cumplitul accident feroviar din Spania. A primit îngrijiri medicale, nu este internat, dar urmează să mai fie investigat medical în cursul zilei de joi.

Download
Nava Contship Jet, lovită de trei drone în Marea Neagră, s-a scufundat în largul Bulgariei. Cei 18 marinari sunt nevătămați

Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastelor Bulgariei, s-a scufundat joi dimineață. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit EFE.

Tren spania
Ministerul de Externe a anunțat că un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.