România se află sub o „cupolă de foc” în următoarele zile. Cod roșu de temperaturi extreme | HARTĂ

62566244
Inquam Photos / Octav Ganea

România se află sub o cupolă de aer fierbine în următoarele zile. Meteorologii au emis, pentru duminică, avertizări de Cod portocaliu pentru 11 județe și Cod galben pentru alte 18 județețe și municipiul București.

Luni, canicula se va intensifica, judeţele Mehedinţi şi Dolj urmând să fie sub Cod roşu, întrucât temperaturile vor atinge chiar 41 de grade.

În judeţele Olt, Teleorman, Gorj şi Vâlcea va fi în vigoare o avertizare Cod portocaliu, în timp ce alte nouă judeţe şi Capitala vor fi sub Cod galben. Pentru şase judeţe a fost emis, pentru luni, Cod galben de vânt puternic.

Codul portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, noapte tropicală, este valabil de duminică, de la ora 10.00, până luni, la aceeaşi oră, în judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman.

avertizari anm canicula

În aceste judeţe, canicula se va intensifica, duminică, iar disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depăşind pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 36...39 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 19 şi 23 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Pentru acelaşi interval, a fost emis Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, noapte tropicală, pentru judeţele Maramureş, Sălaj, Cluj, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Vrancea, Galaţi, în municipiul Bucureşti şi în zona continentală a judeţului Constanţa.

avertizari anm canicula

Astfel, duminică, local în Maramureş şi vestul Transilvaniei, în nordul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi sudul Dobrogei continentale va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 şi 21 de grade, caracterizând local o noapte tropicală.

Un alt Cod galben, vizând însă intensificări ale vântului, va fi în vigoare de duminică, de la ora 21.00, până luni, la ora 6.00, în judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui. Aici, temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 50...60 km/h.

Cod roșu de luni

ANM a emis o avertizare Cod roşu - val de căldură intens şi persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, noapte tropicală, valabilă de luni, de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră, în judeţele Mehedinţi şi Dolj.

„Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi şi Dolj se vor înregistra temperaturi maxime de 39...41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice vor fi de 20...23 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, au transmis meteorologii.

avertizari anm canicula

În acelaşi interval, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, noapte tropicală în judeţele Olt, Teleorman, Gorj şi Vâlcea.

Astfel, luni, canicula şi disconfortul termic vor fi accentuate în judeţele Olt, Teleorman, Gorj şi Vâlcea. Temperaturile maxime vor fi de 37...39 de grade şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice vor fi de 18...21 de grade, astfel că, local, vor caracteriza o noapte tropicală.

Tot luni, va fi în vigoare un Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, noapte tropicală, în judeţele Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, în municipiul Bucureşti şi în zona continentală a judeţului Constanţa.

„Luni, în sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul, sudul şi centrul Munteniei şi sudul Dobrogei continentale va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade. Minimele termice vor fi, în general, de 17...20 de grade, astfel că, pe arii restrânse vor caracteriza o noapte tropicală”, a arătat ANM.

Un alt Cod galben, privind intensificări ale vântului, va fi în vigoare luni, între orele 6.00 şi 18.00, în judeţele Galaţi, Brăila, vestul judeţului Ialomiţa, zona joasă a judeţelor Vrancea, Buzău, Prahova, unde temporar vântul va avea intensificări, cu rafale de 50...70 km/h.

În zona municipiului Bucureşti, de duminică, de la ora 10.00, până luni, la aceeaşi oră, canicula şi disconfortul termic se vor intensifica; temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 37 de grade şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul slab până la moderat. Minima termică va fi de 18...21 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Cum va fi vremea de luni

De luni până marţi, la ora 10.00, vremea se va menţine caniculară, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU), va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara şi noaptea când vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări ziua când la rafală se vor atinge viteze de până la 40...45 km/h. Temperatura minimă va fi de 16...19 grade.

avertizari anm canicula
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62559623
Vremea azi, 10 august. Indicele de confort termic atinge valori extreme. Zona unde va fi cel mai răcoare

Duminică canicula va cuprinde cea mai mare parte a țării, iar stresul termic va fi ridicat.

62471747
Cod portocaliu și galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge și la 40 de grade. Cât timp sunt valabile | HARTĂ

România e sub cod portocaliu și galben de caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale până luni seară, anunță meteorologii. 

62559591
Vremea azi, 9 august. România se pregătește de un val de căldură extremă. Temperaturile vor ajunge la 37°C. Unde va ploua

Sâmbătă se face mai cald decât vineri. Nu prea vedem norii, iar în sudul și în vestul României o să fie caniculă și o să crească disconfortul termic.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.