Revine canicula în România. Prognoza pe următoarele 3 zile

×
Publicitate

Dumunică la amiază, vremea devine caniculară în vest, sud-vest, local şi în celelalte zone. Ceva ploi apar la noapte, prin nord, nord-est, centru şi la munte. Se încălzeşte şi pe litoral, iar maximele vor fi de la 26 la 36 de grade.

Începem cu Dobrogea şi Bărăganul. Norii vor fi rari, atmosfera se încălzeşte cu fiecare oră şi după prânz vor fi chiar şi 34 de grade în Lunca Dunării. Cald şi cer senin va fi şi la noapte.

Soare şi vreme călduroasă găsim şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Vântul va avea ceva adieri, iar la noapte sunt anunţate înnorări şi ploi în zona montană învecinată.

Căldură mare aşteptăm şi în jumătatea nordică a Moldovei. Norii apar către seară, când este posibil să plouă în zona de munte, iar peste noapte, aversele pot apărea şi în restul provinciei.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş prindem o zi foarte caldă, cu temperaturi peste cele de ieri, nori puţini şi o aversă, două, abia la noapte.

Pentru vestul ţării, prognoza anunţă caniculă în toată regulă. Şi sâmbătă s-au atins 36 de grade în zona Jimbolia, însă duminică arşiţa se extinde peste toată provincia. Sunt deja 25 de grade în zona deluroasă a judeţelor Arad şi Bihor.

Soarele încinge termometrele şi în centrul ţării. Nu-i exclus să se instaleze caniculă pe zone restrânse, iar mai târziu, pe seară şi peste noapte, pot apărea aversele sporadic.

Arşiţa mare găsim şi în Oltenia. Se încălzeşte mai tare că sâmbătă, cerul rămâne senin şi atmosfera devine tot mai greu de respirat spre amiază. Şanse de ploaie sunt abia la noapte şi doar în zona de munte.

Am ajuns în sud; soare dogoritor toată ziua, maxime de 33-34 de grade la umbră, vânt destul de activ şi un stres termic în creştere.

În Bucureşti, ne aşteaptă încă două zile fierbinţi. Ce-i drept,  dimineaţa este destul de plăcut, sunt 17 grade în centrul oraşului, însă în câteva ore, atmosfera devine înăbuşitoare, maximă urcă spre 34 de grade şi barometrele vor arată o tendinţa de scădere.

La munte, duminică prindem vreme caldă, soare până pe seară şi o aversă, două în Meridionali şi Orientali ceva mai târziu. La noapte, vremea se strică în Apuseni şi în nordul Orientalilor, pe unde o să plouă serios.

Pe litoral, ploile ajung mâine seară, aşa că mai avem ceva ore de plajă. Duminică, cerul se menţine senin, vântul va fi activ şi temperaturile mai urcă puţin. Este destul de ridicat şi nivelul ultravioletelor: nu neglijaţi cremele protectoare.

Vremea în București

Luni: altă zi călduroasă, câţiva nori la amiază, averse pe seară sau în noaptea următoare.

Marţi, vremea se cam răceşte: maximă ajunge la 25-26 de grade. O să plouă în câteva reprize şi abia pe seară aşteptăm o înseninare treptată.

Miercuri: ni se promite timp frumos, o încălzire uşoară şi temperaturi plăcute.

Vremea la munte

Luni: va fi timp urât peste tot, cu averse pe suprafeţe mari, temperaturi scăzute, grindină şi vânt nervos. Cantităţi mai mari de apă se strâng în masivele sudice şi prin Munţii Banatului.

Marţi va fi şi mai răcoare în zona Meridionalilor. Ploile vin local în sud şi est, dar pe seară şi în noaptea de marţi spre miercuri, norii se împrăştie.

Miercuri va fi vreme frumoasă şi destul de plăcută: se încălzeşte treptat.

Vremea pe litoral

Luni:
valul de căldură ajunge şi aici, se pot atinge şi 30 de grade în aer. Vremea rămâne frumoasă până pe seară, când se adună norii şi este posibil să plouă. Şi vântul prinde putere după-amiază, aşa că marea va fi ceva mai agitată, cu valuri mari.

Marţi nu prea contăm pe vreme de plajă. Se răcoreşte, norii persistă şi poate să mai picure puţin.

Lucrurile se îndreaptă rapid: miercuri se înseninează şi, cu toate că va suflă vântul şi va fi cam răcoare, prindem vreme de plajă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
61899656
Sâmbătă, căldura se va extinde în toată țara. Cum va fi vremea la mare

Sâmbătă căldură se extinde şi va cuprinde toate zonele; doar pe litoral va fi ceva mai răcoare. Vremea rămâne însorită, vântul slab şi maximele ajung chiar şi la 35 de grade la umbră.

61893498
Vreme frumoasă şi caldă în toată ţara. Ce temperaturi vom avea în acest weekend

Ziua de vineri ne aduce vreme frumoasă şi mai caldă. Prin nordul ţării apar câţiva nori; iar vântul se înteţeşte pe crestele montane şi în vest.

61880106
Minus 0,3 grade, cea mai scăzută temperatură din țară în zonele locuite

Mercurul termometrelor a coborât joi dimineața, la Miercurea Ciuc, până la minus 0,3 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură din țară, în zonele locuite.

Recomandări
Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Kiev gettyimages 2271004065
Rusia, acuzată că „rupe Kievul în bucăți”. Capitala Ucrainei ar putea să intre în regim de război

Ucraina cere sancțiuni tot mai drastice pentru Rusia, în urma celui mai recent val de bombardamente care a lovit orașele ucrainene.