Meteorologii au anunțat când vor începe ninsorile. Unde se vor depune straturi importante de zăpadă

×
Publicitate

De miercuri, de la ora 10:00, ploile și ninsorile vor cuprinde toată țara. La munte se va depune un strat generos de zăpadă. În alte zone, ploaia se va transforma în lapoviță și ninsoare.

 

Este însă doar un episod scurt de vreme rea. De săptămâna viitoare se mai încălzește.

Mai sunt cinci săptămâni până la Crăciun, iar prognoza anunță un val de ploi și ninsori în toate regiunile.

Ne bucurăm de ultimele zile însorite, pentru că vremea se schimbă radical în perioada următoare. Meteorologii anunță ca temperaturile vor scădea treptat, iar în zonele de munte și in vestul țării sunt așteptate ninsori.

În Capitală, joi vom avea până la 18 grade, dar vineri vremea se răcește și timp de 3 zile vom avea parte de ploi abundente.

Sunt așteptate precipitații moderate, ninsori în zonele montane și vânt puternic.

Sorana Ișoiu, meteorolog AMN: "În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, dar și în Dobrogea va ploua și pe arii restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul zonelor, pe parcursul zilei de miercuri vor predomina ploile, apoi acestea se vor transforma în ninsoare la munte".

În weekend, vremea își revine. Duminică vom avea cer senin și temepraturi normale pentru această perioadă, iar vremea bună se va prelungi și săptămâna viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62443562
Vin zăpezile în România. Zonele în care va ninge consistent. Bucureștiul nu va fi ocolit

O atenţionare de vânt puternic şi ploi care vizează mai multe regiuni din ţară intră în vigoare miercuri, la ora 10.00 şi este valabilă până sâmbătă seară.

62337063
Vortexul polar. Ce este și cum se manifestă fenomenul așteptat în România. Cum ne pregătim

Vortexul polar este o caracteristică atmosferică naturală și permanentă, care joacă un rol esențial în climatul global. Deși evenimentele asociate cu expansiunea sa pot fi dramatice, ele fac parte din ciclurile obișnuite ale iernii.  

62499308
Meteorologii anunță vreme neobișnuită timp de 4 săptămâni. Va fi mai frig decât de obicei

Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele obişnuite, până la jumătatea lunii decembrie, anunţă marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 18 noiembrie - 16 decembrie.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.