Încă o zi caldă, cu temperaturi ridicate pentru această perioadă. Prognoza meteo

×
Publicitate

Miercuri prindem încă o zi caldă şi plăcută, însă în est şi sud-est ceața poate să dureze câteva ore bune. 

Mai târziu se arată soarele, iar maximele pleacă de la 18 grade pe litoral şi ating 28 de grade prin Banat.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea și Bărăgan, în prima parte a zilei, se anunţă vreme destul de neplăcută cu ceață şi nori la altitudine joasă. Spre amiază, ceața se risipeşte şi va fi plăcut. Temperaturile cresc uşor faţă de ziua trecută.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei se anunţă ceață densă dimineaţa dar peste zi vom avea timp frumos. Se încălzeşte față de ieri şi termometrele vor indica 23 de grade Celsius.

În nordul Moldovei şi în Bucovina aşteptăm soare şi vreme plăcută, iar maximele vor ajunge până la 20 de grade.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş avem şi miercuri o zi frumoasă însă acum dimineaţă mai apare ceața. Temperaturile urcă spre 26 de grade.

În vestul tării, găsim soare şi atmosferă plăcută. Termometrele vor indica 28 de grade Celsius, valori mai potrivite pentru o lună de vară.

În ţinuturile centrale se anunţa cer mai mult senin însă acum dimineaţă este rece în depresiuni, pe unde se semnalează şi ceaţă. Temperaturile maxime vor ajunge până la 24 de grade Celsius.

Şi în sud-vestul tarii aşteptăm vreme plăcută, cer curat şi temperaturi ridicate pentru luna Octombrie!

În regiunile sudice, în orele dimineţii se anunţă ceață, dar peste zi apare soarele, se încălzeşte şi la amiază vor fi 26 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în următoarele zile

 

Şi joi va domina timpul frumos şi va fi nefiresc de cald pentru această perioadă. Dimineaţa aduce din nou ceaţă sau înnorări persistente, în ţinuturile estice, poate şi prin Transilvania şi Oltenia.

Ziua de vineri începe tot cu negură şi multă umezeală în est, în sud-est, local şi în sudul ţării. Mai târziu se arată soarele şi se face mult mai cald decât ar fi normal.

Ceața revine sâmbătă dimineaţa, mai ales în est şi în sud-est, dar amiază va fi una foarte plăcută, cu cer senin şi temperaturi neobişnuit de mari.

Vremea în București

 

În Bucureşti, soarele încălzeşte atmosfera şi se ating în jur de 23 de grade.

Joi avem o zi foarte caldă; cer senin, vânt domol şi ceva condiţii de ceaţă la începutul zilei.

Vineri, temperaturile scad uşor, dar avem tot vreme caldă pentru această perioadă, cu o maximă în jur de 22 de grade. Dimineaţa va fi mohorâtă, cu negura sau înnorări persistente, dar amiază ne-aduce soare şi atmosfera agreabilă.

Ceața apare şi sâmbătă, în prima parte a zilei. După prânz revine timpul frumos şi temperatura ajunge tot pe la 22 de grade.

La munte

 

La munte, miercuri prindem încă o zi însorită şi o amiază plăcută, cu temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal.

Joi rămânem cu vremea frumoasă. Norii apar destul de rar şi va fi în continuare neobişnuit de cald pentru o zi de Octombrie. Dimineaţa, s-ar putea să găsim ceva negura, pe vai şi în depresiuni.

Vreme caldă avem şi vineri, deşi temperaturile scad uşor. Atmosfera va fi plăcută, asta dacă nu ţinem cont de ceaţă matinală din zona depresiunilor.

Sâmbătă se mai răcoreşte puţin, dar vreme frumoasă continuă. Va domina cerul senin, iar vântul va fi destul de liniştit.

Articol recomandat de sport.ro
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Citește și...
61988127
Temperaturile rămân neobișnuit de mari, marți. Prognoza pentru următoarele zile

Vremea rămâne caldă şi frumoasă, cu ceața şi umezeală în prima parte a zilei, şi temperaturi neobişnuit de mari după prânz. Vom avea de la 17 la 27 de grade.

62082366
ANM anunță când se răcește vremea în România. Temperaturile scad cu până la 10 grade

Agenția Naţională de Meteorologie (ANM) anunță când se răcește vremea în România, potrivit prognozei pentru perioada 21 octombrie - 3 noiembrie.

62086321
Temperaturi neobișnuite pentru această perioadă. Cum va fi vremea în fiecare regiune

Vremea se păstrează caldă şi frumoasă, cu ceață şi umezeală în prima parte a zilei şi maxime neobişnuit de mari pentru acest moment al anului. Vom avea de la 18 la 27 de grade.

Recomandări
Incident baza anglia 6
Alertă în apropierea unei baze militare britanice, unde se află și trupe ale SUA. Locuințe evacuate și mai multe arestări

A fost declarată o situație de urgență majoră, iar locuințele au fost evacuate într-un sat situat în apropierea unei baze a Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF) care găzduiește Forțele Aeriene ale Statelor Unite.

Gettyimages vladimir putin
Rusia a găsit pe cine să arunce vina pentru că nu se oprește războiul din Ucraina: ”Europa face tot pentru a împiedica”

Ministrul de Externe al Rusiei a acuzat din nou Europa că blochează sistematic negocierile de pace inițiate de administrația americană.

Shutterstock oameni pe strada timisoara
Criză în energie. Un oficial al UE avertizează statele membre să reducă mai mult consumul de gaze naturale şi electricitate

Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a preţurilor la energie, provocată de perturbările de pe pieţele petrolului şi gazelor în urma războiului cu Iranul.