Frig şi ceață în cea mai mare parte a țării. Prognoza pentru zilele următoare

61944469
iStock

Miercuri avem frig şi ceață persistentă în Oltenia, Muntenia, în centrul şi sudul Moldovei şi în Dobrogea; soare şi vreme caldă în restul ţării. 

Maximele pleacă de la minus 2 grade în zonele cu ceață persistentă şi ating 10-12 grade în Dealurile de Vest.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan găsim ceaţă şi multă umezeală, însă după prânz e posibil să zărim un un pic şi soarele. Marți s-au înregistrat în jur de 7 grade pe litoral, iar miercuri vor fi cel mult 3 grade.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, aşteptam mulţi nori şi ceață persistentă în zonele de câmpie, pe unde e posibil să fie şi burniţă sau să fulguiască trecător. Marți temperaturile au fost negative, iar miercuri maximele termice, trec cu greu de zero grade Celsius.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă o zi foarte frumoasă şi temperaturi ridicate pentru jumătatea lunii Ianuarie însă acum dimineaţă este prezentă ceaţă.

Vreme plăcută şi temperaturi în creştere găsim şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Atmosferă va fi însorită iar maximele termice cresc cu 6-7 grade faţă de de ziua trecută.

În ţinuturile vestice se anunţă ceaţă la începutul zilei, apoi prindem vreme frumoasă, nori puţini şi temperaturi de până la 12 grade în zonele deluroase.

În centrul României este frig acum dimineaţă mai ales în depresiuni şi se semnalează ceaţă. Mai târziu o să apară soarele şi atmosferă va fi plăcută. Temperaturile cresc chiar şi cu 7-8 grade faţă de ziua trecută.

În Oltenia aşteptam ceaţă în zonele joase, soare şi vreme bună la deal şi la munte. Maximele termice vor ajunge până la 9 grade Celsius, valori nefiresc de mari pentru jumătatea lunii Ianuarie!

În ţinuturile sudice, va predomina vremea închisă cu înnorări şi ceata persistenta. Doar în zonele înalte se arată soarele iar temperaturile scad tranşant pe la câmpie pe unde se pot înregistra şi valori negative.

La deal şi la munte va fi mai cald decât în mod obişnuit la această dată - se vor atinge în jur de 8 grade Celsius.

Vremea în următoarele zile

 

Marți, atmosfera se menţine închisă în sud şi în est. Pe aici, negura poate să dureze toată ziua, vine cu chiciură, poate şi burniţa sau fulguieli trecătoare. În vest şi centru rămânem cu timpul frumos şi temperaturile ridicate.

La fel va fi şi vineri: soare şi vreme bună la deal, la munte, în vestul şi centrul ţării; ceaţa şi multă umezeală în sud şi est.

Sâmbătă temperaturile scad uşor, însă condiţiile meteo sunt aproape neschimbate. în zonele de câmpie avem nori de joasă altitudine şi ceata densă, dar în restul ţării domină timpul frumos.

Vremea în Bucureşti

 

În București, miercuri atmosfera se menţine închisă şi rece; negura durează aproape toată ziua şi maximă se opreşte pe la 1 grad.

Şi joi o să fie frig. Vom avem cel mult 2 grade, ceață persistentă, chiciură, poate şi fulguieli trecătoare.

Ceața apare şi vineri dimineță, însă mai târziu zărim soarele şi se încălzeşte uşor. Pe la amiază se ating 4 grade.

Sâmbătă ne aşteaptă o zi mai neplăcută, cu nori de joasă altitudine, ceva negura şi condiţii de fulguiala.

Vremea la Munte

 

La munte continuă vremea frumoasă. Miercuri avem cer senin şi temperaturi neobişnuit de mari pentru o zi de Ianuarie.

Şi joi va fi mult mai cald decât în mod normal; va domina atmosfera însorită, însă dimineaţa s-ar putea să apară puţină ceaţă pe vai şi în depresiuni.

Vineri rămânem cu timpul frumos, însă vântul devine activ în zonele de creastă şi se răceşte uşor.

Vreme bună avem şi sâmbăta; soare, câţiva nori şi temperaturi mai scăzute în noaptea următoare.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62104058
Alertă ANM: Cod galben de ceață în Capitală și în alte 25 de județe

Ceaţa care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, iar în anumite zone sub 50 de metri, este prezentă miercuri dimineaţă în 25 de judeţe şi în Capitală.

62104052
Prognoza ANM: iarna se întoarce. Unde va ninge şi cât de frig va fi

Prognoza meteo pentru perioada 13-26 ianuarie indică răcirea vremii, care se aproapie de cea normală pentru această perioadă a anului. 

62097551
Atenționare ANM: Cod galben de ceață în 13 județe din centrul, sudul și sud-estul țării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă pentru zone din 13 judeţe situate în centrul, sudul şi sud-estul ţării, valabile în orele următoare.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Tragedie, în Brașov. O tânără a murit carbonizată în urma unui incendiu produs duminică după-amiază, la Spitalul de Pneumofiziologie din oraș. Focul a izbucnit într-un salon aflat la etajul întâi al unității medicale.