Coduri galbene şi portocalii de caniculă şi furtuni până duminică, în mare parte din țară. Prognoză specială pentru București

62203993
Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă şi instabilitate atmosferică, valabile în mare parte din ţară, pe parcursul următoarelor zile.

Astfel, în intervalul 29 iulie - 1 august, va fi Cod portocaliu de căldură şi disconfort termic deosebit de accentuat în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov, Municipiul Bucureşti şi în sudul judeţului Caraş-Severin.

Harta canicula

 

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilelor de joi, vineri, sâmbătă şi duminică (29, 30, 31 iulie şi 1 august), în zonele avertizate, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade.

ANM precizează că valul de căldură va persista şi la începutul săptămânii viitoare în regiunile sudice şi sud-estice, unde disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat.

De asemenea, până duminică, 1 august, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de caniculă în cea mai mare parte a ţării. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului, valorile maxime de temperatură se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade, transmit meteorologii, potrivit Agerpres.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de joi, între orele 13:00 - 23:00, pe fondul avertizării Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Prahova şi în zona de munte a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita, vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70 - 80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Local, vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 - 40 l/mp.

Harta furtuni

 

Totodată, în intervalul orar 10:00 - 23:00, va fi valabil un Cod galben de vreme rea în zone din Maramureş, Transilvania, Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei şi local în zonele montane. În acest context, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, local averse ce vor avea şi caracter torenţial şi, izolat, grindină.

Fenomene meteo similare se vor produce pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului.

Prognoză specială pentru București

 

 

Disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat în Bucureşti, până la sfârşitul acestei săptămâni, iar temperaturile maxime vor ajunge la 39 de grade Celsius, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată joi.

Potrivit sursei citate, în intervalul 29 iulie, ora 10:00 - 1 august, ora 22:00, în Capitală vremea se va menţine caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Valorile temperaturii maxime se vor situa în jurul a 38 - 39 de grade, iar temperatura minimă va avea valori, în general, de 20 - 22 de grade.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu excepţia după-amiezei şi a serii de joi (29 iulie), când vor fi condiţii pentru fenomene asociate instabilităţii atmosferice.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62201552
Vremea astăzi, 29 iulie. Caniculă în mai multe zone din țară. Aerul devine aproape irespirabil

Vremea astăzi, 29 iulie. Joi, în multe zone va fi caniculă, iar aerul devine aproape irespirabil, din cauza stresului termic ridicat.

62204468
Furtunile au făcut ravagii în jumătatea de nord și în vestul țării. Cum va fi vremea în următoarele zile

După căldura sufocantă, furtunile au pus stăpânire pe jumătatea de nord și vestul țării. În Cluj, a fost potop, în timp ce în Bistrița și Sălaj, vijeliile au distrus acoperișuri și au pus la pământ numeroși copaci.

62204377
Val de caniculă, dublat de furtuni în mai multe zone. Județele aflate sub cod portocaliu

Meteorologii au actualizat, miercuri, avertizarea de caniculă şi anunţă că valul de căldură va fi dublat de furtuni în mai multe zone. În mai multe judeţe a fost emis cod portocaliu, cu temperaturi situate între 38 şi 40 de grade.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.