Cod galben de vânt pana la ora 16:00. Care sunt zonele afectate

×
Publicitate

Sâmbătă avem de îndurat o zi foarte rece, cu temperaturi sub zero grade şi un vânt tăios. Codul galben de vânt rămâne în vigoare până la ora 16, la fel şi informarea meteo de răcire accentuată.

În Dobrogea şi Bărăgan, harta arată destul de bine dacă facem abstracţie de temperaturi. Însă avem soare cu dinţi, maximele scad sub zero grade peste tot şi din cauza vântului, valorile resimţite vor fi şi mai scăzute.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem vreme foarte rece, vânt cu rafale de 60...70 km/h şi chiar câţiva fulgi în primele ore. Foarte frig şi la noapte, în jur de minus 7 grade în zonă.

Mai sus, în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, atmosfera va fi agitată, mai ninge temporar şi temperaturile resimţite sunt cu zece grade mai scăzute decât ne-arata termometrele. La noapte se lasă gerul în zona deluroasă.

Frig va fi şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Va fi soare peste zi, iar noaptea se anunţă tot geroasă.

În vestul ţării, temperaturile reuşesc să urce spre zero grade, dar atmosfera va fi foarte rece şi vântul insistent până după prânz. Noaptea aduce temperaturi de - 7... - 8 grade în zonă.

Şi în Transilvania se arată soarele, dar frigul va fi năpraznic. În depresiuni se ating - 6, - 8 grade la amiază, iar în zona de podiş avem minuu 3 grade. Noaptea va fi geroasă.

În Oltenia găsim atmosferă de gheaţă, deşi se arată soarele. Vântul va fi nervos şi percepem temperaturi de - 10 grade. Nu scăpăm de aerul rece nici la noapte.
-
Am ajuns în sud, unde avem cam aceleaşi probleme: vreme foarte rece, nori puţini şi un vânt nebun până târziu după prânz.

BUCURESTI

Vreme aspră şi în Bucureşti. Vântul mai poate atinge 65 km/h, frigul persistă şi maxima rămâne la - 1, - 2 grade. Temperatura resimţită e minusculă. Vântul va mai avea răbufniri până spre amiază şi vă împrăştie norii.


Vremea la MUNTE

La munte găsim vreme geroasă. Vântul sporeşte senzaţia de frig, pe creste viscoleşte zăpadă, iar cerul va fi senin în cele mai multe masive. Doar prin zonă Orientalilor vin câţiva fulgi dimineaţa.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
62012474
Alertă ANM de vreme rea în următoarele ore. Zonele vizate de cod portocaliu

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri seară, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă pentru județele Tulcea şi Constanţa.

62023656
Bucureștiul și 30 de județe, lovite de furia iernii. Vântul bate cu 100 km/h

Iarnă furioasă în 30 de judeţe din întreaga ţară, care sunt sub cod galben de viscol. A nins inclusiv la Bucureşti.

61943280
Zona în care temperatura coboară până la - 20 de grade, vineri. Prognoza până luni

Vineri, vremea se schimbă radical. Se porneşte vântul, temperaturile scad accentuat, iar precipitaţiile cuprind toată ţara. Pe lângă ploi, vor fi ninsori şi lapoviţă, iar pe crestele montane se anunţă viscol puternic.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 12h58m36s643
Ce ar obține Rusia prin sabotajul din România. Doi autori arestați când plănuiau un atac în Germania, altul prins în Polonia

Incendiul de luna trecută de pe platforma industrială Carfil din Brașov, o filială a ROMARM, ar fi fost provocat cu implicarea unei rețele de sabotaj coordonate din Rusia, a anunțat luni seară Serviciul Român de Informații.

Autostrada moldovei 1
„Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa”. Antreprenori germani: Vrem să modernizăm și să reconstruim tot

Economia României a crescut în ultimii 20 de ani mai rapid decât infrastructura sa, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, a declarat directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România).

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Premierul Luca Niculescu, la Chișinău: „Nu vrem taxe mai mari, ci să cheltuim mai bine banii publici și o mai bună colectare”

Premierul Luca Niculescu s-a întâlnit, marţi, la Chişinău, în cadrul primei vizite oficiale în afara ţării, cu reprezentanţi ai companiilor româneşti care derulează proiecte de investiţii în Republica Moldova.