Zona în care temperatura coboară până la - 20 de grade, vineri. Prognoza până luni

×
Publicitate

Vineri, vremea se schimbă radical. Se porneşte vântul, temperaturile scad accentuat, iar precipitaţiile cuprind toată ţara. Pe lângă ploi, vor fi ninsori şi lapoviţă, iar pe crestele montane se anunţă viscol puternic.

În Dobrogea şi Bărăganu, vremea se strică, norii vor fi numeorosi şi vor aduce ploi însă spre seară vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile scad cu 7-8 grade faţă de joi şi vântul intens va spori senzaţia de frig.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, atmosfera va fi închisă şi sunt anunţate ploi, dar mai târziu şi lapoviţă şi ninsoare. Vântul poate să atingă la rafală viteze de 65 km/h şi se răceşte chiar şi cu 10 grade faţă de ziua trecută.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă vreme urâtă cu mulţi nori şi ninsori cam peste tot. Vântul va prinde putere şi se răceşte tranşant. După prânz vor fi valori termice de cel mult 2 grade Celsius.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, vremea va fi închisă. Vor veni precipitaţii sub toate formele, iar temperatura aerului o să scadă şi aici. În vestul ţării, vor predomina ploile, iar la munte va ninge şi se va depune un strat consistent de zăpadă.
Vântul va prinde putere şi la rafală se vor depăși viteze de 65 km/h, dar la munte, pe creste, vor fi 100 km/h.

În ţinuturile centrale se anunţă mulţi nori, ninsori în zonele de munte şi lapoviţă în rest. Vântul se înteţeşte peste tot, iar la munte pe creste va fi viscol puternic. Maximele termice scad cu 4-5 grade faţă de ziua trecută. La noapte, va fi ger în multe zone iar în depresiuni vor fi minus 20 de grade Celsius.

În sud-vestul ţării, atmosferă va fi inschisă şi va ploua, dar pe timpul nopţii, aşteptam lapoviţa şi ninsoare. Maximele termice scad faţă de ieri, însă tot se vor atinge valori de 10 grade Celsius.

În sudul ţării se anunţă o zi tare neplăcută. La început o să plouă,  dar spre seară vin şi aici precipitaţii mixte. Temperatura aerului scade cu 7 grade faţă de ieri, iar vântul se înteţeşte şi va spori senzaţia de frig.

Se strică vremea şi în zona Capitalei. Astăzi se porneşte vântul, o să plouă, iar pe seară şi la noapte, ploaia se va transforma în lapoviţa şi ninsoare. Maxima se opreşte pe la 4-5 grade, dar vântul sporeşte senzaţia de frig, iar la noapte temperaturile coboară sub minus 7 grade la marginea oraşului.

La munte, avem vreme de iarnă grea, cu vânt intens şi ninsori, mai consistente în masivele sudice şi sud-vestice. Pe creste, rafalele de vânt pot depăşi 100 KM/h, ninsoarea va fi puternic viscolită şi vizibilitatea va scădea semnificativ. La noapte gerul va cuprinde toată zona montană.

Prognoza meteo pentru 3 zile

Sâmbătă se face foarte frig. Avem maxime negative în cea mai mare parte a ţării şi ger dimineaţa şi noaptea în multe zone. Prin sud, est la munte mai apar ceva fulguieli, iar pe creste continua viscolul, iar prin sud-est vântul sporeşte senzaţia de frig.

Duminică, temperaturile cresc uşor, dar avem tot vreme rece, cu ger dimineaţă mai ales în nord şi centru. În jumătatea nordică se mai aduna norii şi e posibil să cadă 2-3 fulgi; dar în sud atmosferă va fi însorită.

Luni temperaturile ajung la normal şi domină timpul frumos. Prin nordul şi estul ţării mai apar ceva înnorări, dar şansele de precipitaţii sunt extrem de reduse. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Val de frig în România, cu ninsori și viscol. Vremea se schimbă radical de vineri

De ce ne era frică nu scăpăm. Iarnă nu a plecat din România, iar de vineri, mai bine de jumătate de țară se va află sub un cod galben de ninsori, viscol și vânt puternic. 

Cod galben de viscol și vânt. Informare meteo de ninsori și vreme deosebit de rece

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare pentru ninsori și strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului și răcire accentuată.

Temperaturi în scădere și ninsori la munte, joi. Prognoza până duminică

Joi, vremea rămâne frumoasă în jumătatea sudică, dar norii încep să se adune prin nord, unde vin ploile. Temperaturile vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade.

Recomandări
Sorin Grindeanu: „Evident că îmi asum funcţia de prim-ministru. Spre deosebire de alții, eu ştiu ce înseamnă să fii premier”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Sinaia, că el este dispus să îşi asume funcţia de prim-ministru, însă a subliniat faptul că preşedintele este cel care face desemnarea şi, în funcţie de asta, vor exista discuţiile politice necesare.

Fugar condamnat definitiv la 9 ani de închisoare pentru corupție, surprins de turiști români pe o insulă din Grecia | VIDEO

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.

Au plătit sute de euro ca să se „reconecteze cu sinele”. „Ceremonie” cu Ayahuasca şi recipiente pentru vomat, în Hunedoara

Procurorii DIICOT au oprit o „ceremonie spirituală” organizată la o pensiune din Hunedoara, unde participanții, atent selectați și plătitori de sute de euro, urmau să consume droguri de mare risc pentru a se „reconecta cu sinele”.