Cod galben de ploi și vânt puternic în 29 de județe până duminică seară. Vijeliile vor atinge 75 de km/oră

×
Publicitate

Veşti proaste de la meteorologi. Se strică vremea de sâmbătă şi plouă în toată țara. De altfel, Transilvania şi jumătatea de vest a ţării vor fi sub o atenţionare cod galben de vânt puternic şi averse zgomotoase, începând cu ora 9:00.

Vijeliile pot avea la rafală chiar şi 75 de km/oră în vest, centru şi nord-vest. Nu este însă exclus să cadă grindină în anumite zone. Dacă sâmbătă temperaturile vor ajunge în sud până la 25 de grade, duminică pierdem 10-12 grade. Avertizarea expira duminică seara, iar vremea se îndreaptă de luni.

Meteorologii anunţă că 29 de judeţe întră, sâmbătă, la ora 9.00, sub cod galben de vânt puternic şi ploi abundente. Vântul va avea intensificări de până la 75 de kilometri pe oră, mai puternic la munte, şi vor fi averse însoţite de descărcări electrice. Se vor înregistra cantităţi de apă de 30-40 de litri/mp, în timp ce duminică, la munte, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar spre seară se va depune un strat nou de zăpadă.

hartă cod

PROGNOZA METEO PENTRU SÂMBĂTĂ

Citește și
Revin ninsorile în București. Meteorologii anunță strat de zăpadă de 15 cm la mijlocul lunii februarie în Capitală
Revin ninsorile în București. Meteorologii anunță strat de zăpadă de 15 cm la mijlocul lunii februarie în Capitală

Sâmbătă, vremea va fi foarte caldă în toată ţara, dar prin vest se porneşte vântul şi după-amiază vor aduce ploi în aversă. În sud se menţine timpul frumos, iar maximele pleacă de la 14 grade pe litoral şi ating 24 de grade în Lunca Dunării.

În Dobrogea şi Bărăgan mai sunt condiţii de ceaţă; apoi o să avem soare şi atmosferă plăcută. Se mai încălzeşte puţin faţă de ieri: maximele urcă spre 23 de grade. Doar pe litoral găsim temperaturi mai modeste, de cel mult 14 grade.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, ziua începe cu puţină ceaţă pe la câmpie, dar mai târziu va fi vreme frumoasă şi mai caldă decât ieri. La amiază se ating frecvent 20 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei, domină atmosfera închisă şi e posibil să plouă trecător. Temperaturile mai câştiga un grad, două faţă de ziua trecută, iar tendinţa de încălzire se păstrează şi pe timpul nopţii. Minimele ajung pe la 7-8 grade. Până la ora 9 este cod galben de ceaţă densă pentru judeţele Bacău, Vrancea şi Neamţ. Vizibilitatea este mult scăzută.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş vremea se încălzeşte simţitor. Ieri au fost 13-14 grade, astăzi maximele pot depăşi 20 de grade. Zărim soarele dimineaţa, dar se porneşte vântul, iar mai târziu se adună norii de ploaie. Pe seară şi la noapte vin averse destul de consistente.

În vestul ţării o să avem vreme neobişnuit caldă pentru final de martie. Vântul devine tot mai insistent, o să picure în prima parte a zilei, dar pe înserat şi la noapte se anunţă ploi serioase. Vor fi şi averse, cu descărcări electrice şi apar condiţii de grindină. În judeţul Caraş-Severin este cod galben de vânt intens până la ora 9. Rafalele ating și depășesc 55-65 km/h, chiar 80-90 km/h în zona de munte.

În Transilvania găsim vreme bună, soare cu nori şi temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal la această dată. Treptat, se intensifică vântul, iar pe crestele montane va atinge viteze de 80.-100 Km/h. O să plouă pe timpul nopţii, în special în vestul provinciei. Până la ora 9 este cod galben de vânt intens pentru judeţul Sibiu cu rafale de 55-65 km/h iar în judeţul Harghita este cod galben de ceaţă densă până la ora 10.

În Oltenia se anunţă o zi plăcută, caldă, cu înnorări trecătoare şi poate câţiva stropi de ploaie. Maximele ajung pe la 22 de grade; dar vremea se schimbă după lăsarea nopţii, când se porneşte vântul, iar ploile se extind şi se intensifică.

În sudul ţării avem soare, vreme frumoasă şi se face mai cald decât ieri. Prin Lunca Dunării se ating 24 de grade- valori de lunămai. Din a doua parte a nopţii încep să apară norii de ploaie, iar mâine se schimbă vremea.

Bucureştenii au parte de o zi foarte caldă. Maximă ajunge pe la 21 de grade; presiunea atmosferică scade sub normal, iar la noapte se înteţeşte vântul şi se-aduna norii de ploaie. Minima va fi în jur de 8 grade.

La munte, ziua de astăzi va fi una tare agitată. Vântul prinde putere peste tot iar pe crestele Carpaţilor Meridionali poate atinge şi viteze de 100 km/h. Temperaturile vor fi neobişnuit de mari, iar către seară, în masivele vestică apar şi aversele.

PROGNOZA METEO PÂNĂ MARȚI

Bucureştenii au parte de o zi însorită şi mult mai caldă decât ar fi normal. Maximă ajunge pe la 23 de grade; presiunea atmosferică scade sub normal, iar la noapte se înteţeşte vântul şi se-aduna norii de ploaie.

Maine vremea se răceşte, se ating doar 16 grade, însă aceasta este o valoare potrivită pentru început de aprilie. Ploile ajung şi aici, vin în mai multe reprize, vor fi averse, descărcări electrice şi răbufniri de vânt cu viteze de 55 km/h. Luni dimineaţă mai apar câţiva nori de ploaie, dar treptat, vremea se îndreaptă, iar pe seara se domoleşte şi vântul.

Ziua de marţi ne-aduce soare şi atmosferă plăcută. Temperaturile încep din nou să crească. Maximă ajunge pe la 19 grade, iar în noaptea următoare se ating 6-7 grade şi revin condiţiile de ceaţă.

La munte, ziua de astăzi va fi una tare agitată. Vântul prinde putere în toate masivele, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali poate atinge 100 km/h. Temperaturile vor fi neobişnuit de mari, iar către seară apar şi aversele în masivele vestice.

Vântul va continua să sufle cu putere şi mâine; vor fi precipitaţii consistente peste tot, întâi ploi, iar mai târziu lapoviţa şi ninsoare. În masivele vestice, temperaturile scad tranşant, iar maine-noapte în Carpaţii Orientali se depune un strat nou de zăpadă.

Luni dimineaţă mai sunt posibile ceva ninsori pe creşte şi lapoviţă la altitudini mici, dar după prânz apare soarele şi vântul se va linişti treptat.

Marţi: se face vreme frumoasă, norii se risipesc şi temperaturile încep din nou să crească.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Federica Brignone, aur la slalom uriaș și o situație RARISIMĂ pe podium! Italianca, impecabilă după accidentarea gravă de anul trecut
GALERIE FOTO Federica Brignone, aur la slalom uriaș și o situație RARISIMĂ pe podium! Italianca, impecabilă după accidentarea gravă de anul trecut
Citește și...
Revin ninsorile în București. Meteorologii anunță strat de zăpadă de 15 cm la mijlocul lunii februarie în Capitală
Revin ninsorile în București. Meteorologii anunță strat de zăpadă de 15 cm la mijlocul lunii februarie în Capitală

Cod galben de ninsori abundente și viscol în București. Meteorologii anunță acumulări de până la 15 cm de zăpadă.

Se întorc ninsorile. ANM anunță strat de zăpadă de 30 de centimetri. Frig, ninsori și viscol în aproape jumătate de țară
Se întorc ninsorile. ANM anunță strat de zăpadă de 30 de centimetri. Frig, ninsori și viscol în aproape jumătate de țară

Meteorologii avertizează că, începând de luni, 16 februarie, temperaturile vor scădea semnificativ în sudul și sud-estul țării. De marți se vor extinde precipitațiile mixte, iar noaptea de marți spre miercuri va aduce ninsori abundente și vânt puternic.

Vremea azi, 16 februarie. Se răcește brusc în toată țara. Ninsori la munte și precipitații mixte în sud și vest
Vremea azi, 16 februarie. Se răcește brusc în toată țara. Ninsori la munte și precipitații mixte în sud și vest

Luni vor fi perioade cu soare în jumătatea vestică, apoi norii se adună treptat. Precipitațiile apar mai ales spre seară și marți noapte.

Recomandări
O senatoare americană influentă critică raportul SUA privind alegerile din România: „Este eronat, nu îi acordăm atenţie”
O senatoare americană influentă critică raportul SUA privind alegerile din România: „Este eronat, nu îi acordăm atenţie”

Raportul din Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite privind alegerile din România este "eronat" şi "partizan", a declarat, luni, senatoarea democrată Jeanne Shaheen, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bucureşti.

Cine scapă de tăieri. Guvernul a stabilit reducerile de 10% din cheltuielile cu personalul
Cine scapă de tăieri. Guvernul a stabilit reducerile de 10% din cheltuielile cu personalul

La mai bine de șase luni de când au început negocierile pentru reforma administrației, coaliția de guvernare a ajuns la un acord privind tăierile cu 10% din cheltuielile cu personalul.

De ce sunt românii atât de atrași de jocurile de noroc. INS le-a inclus în calculul infțaiei. „Riscă bani absolut necesari”
De ce sunt românii atât de atrași de jocurile de noroc. INS le-a inclus în calculul infțaiei. „Riscă bani absolut necesari”

Pentru prima dată în România, jocurile de noroc au fost incluse în calculul ratei inflației. Aceste cheltuieli au devenit suficient de frecvente în bugetul populației, încât să fie urmărite statistic și incluse în coșul de consum.