Căldură sufocantă, miercuri, în România. Cel mai rău este în Oltenia. Când revin ploile, vijeliile și grindina

×
Publicitate

Miercuri canicula revine în jumătatea de sud a țării. Se extinde în vest și în zona centrală, iar disconfortul termic se accentuează după prânz. Cel mai rău va fi în Oltenia, unde se vor atinge 38 de grade la umbră.

Avem cer senin la începutul zilei și câțiva nori mai târziu. Doar izolat ar putea să plouă în Transilvania și la munte.

În Dobrogea și Bărăgan urmează încă o zi însorită și o amiază fierbinte, cu maxime de până la 37 de grade în Bărăgan și un stres termic foarte pronunțat. Pe litoral, temperaturile se vor situa între 28 și 33 de grade.

Căldură sufocantă avem și în Moldova sudică și în nordul Munteniei. După prânz se ating 36 de grade, iar aerul devine aproape irespirabil. Vă reamintesc că acestea sunt temperaturi înregistrate la umbră – în plin soare, valorile resimțite vor fi mult mai ridicate.

Se face foarte cald și în jumătatea de nord a Moldovei și în Bucovina. În miezul zilei, temperaturile urcă până la 35 de grade, iar după-amiaza, în zona montană, s-ar putea să apară câteva averse.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, amiaza ne-aduce atmosferă înăbușitoare, cu până la 34 de grade în termometre. Soarele strălucește pe tot parcursul zilei și nu sunt anunțate ploi.

Aerul se încinge foarte tare și în vestul țării. Temperaturile ajung pe la 36 de grade, iar stresul termic va pune probleme. Predomină vremea frumoasă; totuși, în Banat, s-ar putea să vină o ploaie rapidă de vară.

Căldura se intensifică și în Transilvania. Dimineața este răcoare, mai ales în depresiuni, dar se încălzește rapid de la o oră la alta. La amiază vor fi 30 de grade la Miercurea Ciuc și 36 de grade la Alba Iulia. În a doua parte a zilei sunt posibile câteva reprize de ploaie, mai ales în zonele montane.

În Oltenia se anunță încă o zi fierbinte, cu mult soare, temperaturi de 38 de grade și un stres termic extrem de ridicat. Atmosfera devine sufocantă, așa că este recomandat să evitați deplasările și să vă hidratați corespunzător.

Și în ținuturile sudice ne așteaptă o amiază extrem de caldă, cu până la 37 de grade în termometre și un stres termic major.

În București, astăzi avem încă o zi toridă, cu cer senin, un pic de vânt și o maximă de 37 de grade la umbră. La soare, temperatura resimțită trece de 40 de grade. Urmează o noapte tropicală, cu 21 de grade spre dimineață.

Și la munte se face foarte cald. După-amiaza apar ceva înnorări, poate și o ploaie de scurtă durată. Atmosfera se menține însorită în cea mai mare parte a zilei, iar vântul bate mai tare la altitudini mari.

Pe litoral, căldura este greu de suportat după prânz. Nu prea vedem norii. Disconfortul termic crește, iar temperaturile din stațiuni ajung la 33 de grade. Apa mării are în jur de 20 de grade.

Vremea în următoarele zile

Joi, valul de căldură se intensifică, iar în Oltenia și în Muntenia temperaturile se apropie de 40 de grade. Atmosfera devine sufocantă în cea mai mare parte a țării. În zonele înalte apar ceva înnorări și condiții de ploaie.

Vineri, temperaturile scad în cea mai mare parte a țării, dar canicula persistă în sud. Și tot aici, disconfortul termic se menține ridicat. Atmosfera devine instabilă în vest, în nord și în centru. Vor fi averse destul de consistente, căderi de grindină și vijelii.

Sâmbătă, temperaturile continuă să scadă. Ploile cuprind jumătatea estică a României. Sunt însoțite de fenomene electrice și intensificări de vânt. Scăpăm de caniculă, dar vremea rămâne călduroasă în sud și în vest.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62471747
Meteorologii au extins codul galben de caniculă. Zonele unde vor fi temperaturi de până la 38 de grade. HARTĂ

Meteorologii anunţă că în Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei și în Dobrogea continentală va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 34 și 38 de grade.

62466512
Vremea de azi, 24 iunie. Revine canicula. Zonele unde se vor atinge 37-38 de grade la umbră

Marți se face foarte cald în jumătatea sudică, pe unde se instalează canicula și se resimte disconfortul termic accentuat. În sud și în sud-est se ating 37-38 de grade la umbră.

62475676
Cum va fi vremea până pe 6 iulie. Zile caniculare, apoi ploi și temperaturi în scădere în mai multe regiuni

Meteorologii prognozează că între 23 iunie și 6 iulie vremea va fi în general frumoasă în toată țara. Primele zile vor fi caniculare în mai multe regiuni, iar apoi temperaturile vor scădea, cu o probabilitate crescută de averse pe 28 și 29 iunie.

Recomandări
Nicusor dan consultari id290009 inquam photos octav ganea
Avertismentul S&P înaintea noii runde de consultări de la Cotroceni. Cele două misiuni urgente ale viitorului Guvern

Liderii formațiunilor politice din Parlament sunt chemați, luni, la Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, pentru consultări privind desemnarea unui nou candidat la funcţia de prim-ministru. 

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.

Nichita stanescu agerpres
Cum a ajuns Nichita Stănescu în vizorul Securității. Povestea dosarului „Socrate”

Dosarul de urmărire informativă „Socrate”, întocmit de Securitate pe numele lui Nichita Stănescu, a fost deschis dintr-un impuls de moment.