Avertizare meteo. Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, în majoritatea țării

62055827
Meteo Romania

Meteorologii anunţă că instabilitatea atmosferică se va menţine, în cea mai mare parte a ţării, până vineri seară.

Totodată, ei au emis un nou Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, care va fi în vigoare joi, între orele 12.00 şi 23.00, în Banat, Crişana, Maramureş, Moldova, în vestul Dobrogei şi local în Muntenia şi Transilvania, precum şi în zonele montane şi submontane.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat informarea privind manifestările de instabilitate atmosferică valabilă în toată ţara, de joi de la ora 10.00 până vineri la ora 23.00.

În acest interval, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse care vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp, potrivit News.ro.

Disconfortul termic se va menţine ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi, arată ANM.

Totodată, ANM e emis o nouă atenţionare Cod galben valabilă joi, între orele 12.00 şi 23.00, care vizează manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

"În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, Maramureş, Moldova, în vestul Dobrogei şi local în Muntenia şi Transilvania, precum şi în zonele montane şi submontane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp", arată ANM.

Avertizare meteo.Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, în majoritatea țării

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61902730
Fulgere, vijelii şi grindină, dar şi canicula în următoarele zile. Prognoza pentru weekend

Vremea se încălzeşte. O să avem 33 de grade în sud-est şi zăpuşeala mare cam peste tot. Ploile apar local în a doua parte a zilei, în zonele de deal şi munte, prin sud-est şi nord-vest.

62041612
Cod roşu de averse torenţiale, grindină şi vijelii în două județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a instituit, miercuri, o avertizare Cod roşu de averse torenţiale, grindină şi vijelii, valabilă în localităţi din judeţele Bacău şi Neamţ.

62055662
Noi fenomene meteo extreme. Apa a ajuns la plafonul mașinilor în Cernavodă

Luna iunie, prin definiţie, cea mai capricioasă luna de vară nu se dezice. Miercuri, toată harta României este colorată în galben, semn că sunt aşteptate noi furtuni.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.