Weekend perfect pentru schi. Aplicația pentru a verifica cele 25 de domenii schiabile active

×
Publicitate

Se anunță un weekend perfect pentru schi, după ce a nins în nordul Moldovei, dar și în alte zone de munte. Stațiunea Gura Humorului este aproape plină de turiști și de zăpadă.

Stratul s-a îngroșat bine şi pe Valea Prahovei și în Poiană, unde au ajuns deja mulţi oaspeți.

Pârtia de la Voroneţ e plină deja de turişti, mai ales că peste stratul vechi s-au mai aşezat încă 30 de cm de zăpadă.

Zăpada nouă s-a depus şi pe pârtiile din Poiană Braşov şi pe Valea Prahovei. Pe platoul din Sinaia, la cota 2000 vântul bate cu 80 de km pe oră, aşa că instalaţiile de transport pe cablu au fost oprite.

Turiştii ajunşi la altitudine, înainte ca vremea să se înrăutăţească, au coborât fie pe schiuri, fiu au fost duşi la cota 1400 cu telecabina şi gondolele.

Dacă aveţi în plan să mergeţi în acest weekend la munte, vă puteţi descărca gratuit aplicaţia on piste, dezvoltată de câţiva tineri IT-isti din Cluj. Aici puteţi găsi informaţii în timp real despre starea vremii, stratul de zăpadă de pe părţii, programul de funcţionare, dar şi tarifele de transport pe cablu.

Sergiu Şuteu, dezvoltator aplicaţie: "Haideţi să mergem la un domeniu schiabil deschis, avem Păltiniş, avem detalii generale despre Păltiniş şi dacă intrăm avem şi mai multe: o hartă a traseelor şi pârtiilor care se găsesc aici, apoi date despre cum este acum înnorat, cald sau drum uscat".

În momentul de faţă sunt 25 de domenii schiabile din toată ţara active, însă dezvoltatorii se gândesc să mai introducă încă 20 în viitor.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61913757
Explozie de căutări de zboruri către țara care a ridicat recent vizele pentru români
Posibilitatea pe care românii o au de a călători fără viză reprezintă o oportunitate de a planifica vacanțe către o destinație mai îndepărtată și pentru o perioadă mai lungă de timp.
61903109
Mai multe zboruri către una dintre cele mai căutate destinații de către români. Cât costă biletele
Din 19 aprilie, compania creşte cu încă cinci frecvenţe pe săptămână (de la 21 la 26) zborurile spre această destinaţie.
61938742
Stațiunile de la munte sunt din nou pline de turiști. Oferte speciale la cazare
Stațiunile de la munte sunt din nou pline de turiști. Copiii sunt liberi până pe 12 februarie, când începe al doilea semestru, iar părinții au plecat cu ei în vacanță.