Visul de a trăi în Barcelona. Povestea unui cuplu scoțian care a încercat viața mediteraneană și s-a întors acasă după un an
Un cuplu din Scoția a renunțat la viața confortabilă din Edinburgh pentru a-și urma visul de a trăi la Barcelona.
Timp de un an, s-au bucurat de soare, arhitectură spectaculoasă și ritmul mediteranean, însă provocările legate de limbă și bani i-au determinat, în cele din urmă, să revină acasă, potrivit Business Insider.
Ce i-a determinat să plece din Scoția
Cei doi treceau printr-o perioadă dificilă în țara lor și au simțit nevoia unei schimbări radicale:
„Când compania la care lucram a trecut printr-o restructurare și mi-a oferit un pachet de disponibilizare voluntară, am simțit că, în sfârșit, aveam ocazia să-mi urmez visul de a trăi în Barcelona. Fără o carieră corporatistă care să mă țină pe loc, cu o sumă modestă primită și cu salariul soțului meu (al cărui job era deja remote), ne-am putut permite practic un «an de pauză». Fiind cetățeni europeni, aveam și opțiunea de a rămâne, dacă lucrurile mergeau bine.”
Un nou început, fără planuri clare
Cu entuziasm și o doză de curaj, au renunțat la stabilitatea din Edinburgh și au pornit spre necunoscut:
„Așa că, la mijlocul vârstei de 30 de ani, am lăsat în urmă viața noastră confortabilă din Edinburgh și ne-am îndreptat spre orașul spaniol fără un plan concret. Nu aveam locuri de muncă și nici o locuință aranjată, dar ne plăcuseră mult vizitele anterioare în Barcelona și eram entuziasmați să o numim «acasă».”
Primele săptămâni ca într-un vis
Totul părea să se așeze perfect la început — însă doar pentru o vreme: „La început, părea că norocul era de partea noastră. Am găsit un apartament minunat, cu balcon, în cartierul la modă El Born, la doar 20 de minute de mers pe jos până în centrul orașului sau până la plajă. Timp de câteva săptămâni, sub soarele mediteranean, am simțit că trăim un vis. Curând, aveam să ne dăm seama că nu era ceva menit să dureze.”
De ce nu au reușit să se integreze
Tânăra a povestit că una dintre cele mai mari dificultăți a fost legată de limbă: „Nu eram atât de arogantă încât să cred că mă pot muta în Spania fără o cunoaștere decentă a limbilor locale, spaniola și catalana. Dar nu am realizat cât de greu avea să fie să simt cu adevărat că fac parte din oraș fără să fiu fluentă. În celelalte vizite în Barcelona, mă descurcam cu o spaniolă „de vacanță” – puteam să comand dintr-un meniu sau să întreb unde sunt cabinele de probă într-un magazin de haine.”
Ea a mai spus că a făcut eforturi reale să învețe limba, dar integrarea nu a fost ușoară: „Dar acum locuiam acolo, iar înțelegerea unei facturi la electricitate sau purtarea unei conversații cât de cât semnificative deveniseră provocări uriașe. M-am dedicat total ideii de a deveni fluentă în spaniolă, mai ales că aveam deja câteva cunoștințe de bază. M-am înscris la cât mai multe sesiuni de schimb lingvistic cât îmi permitea programul și luam note detaliate la cursuri.
Pe măsură ce progresam, am început să ies regulat la cafea și am legat prietenii timide cu vorbitori nativi. Totuși, stăpânirea unei limbi străine poate dura ani întregi. După câteva luni, vorbeam o spaniolă destul de bună, dar eram departe de a fi fluentă. Uneori mă simțeam lipsită de putere, de parcă tot ce puteam face era să exersez mai departe și să iau încă un curs.”
Ce a fost cel mai greu pentru cei doi
Un alt obstacol major a fost legat de partea financiară: „Cum nu vorbeam fluent spaniola, opțiunile mele de carieră păreau destul de limitate. În cele din urmă, am obținut un post part-time de profesoară de engleză. Predatul era o activitate satisfăcătoare, dar abia dacă îmi asigura traiul zilnic. Mi-a fost foarte greu să găsesc un post full-time în învățământ care să fie și bine plătit.”
Pentru soțul ei, lucrurile au fost poate chiar mai dificile: „El lucra inițial remote, dar compania lui s-a desființat la scurt timp după mutare. Fiind IT-ist și având doar cunoștințe de bază de spaniolă, i-a fost greu să găsească un nou job. Cele mai bune opțiuni au fost, o perioadă, un call center sau un loc în ospitalitate — niciuna dintre ele nu se apropia de salariul pe care îl avea înainte.”
Deși cheltuielile zilnice în Barcelona erau, în general, mai mici decât în Edinburgh, responsabilitățile financiare au rămas: „Aveam facturi de plătit, visuri de călătorie și speranța că, într-o zi, ne vom putea retrage la pensie. Cu ce câștigam atunci, ne-am dat seama că, financiar, am fi putut supraviețui în Barcelona, dar nu și prospera.”
De ce s-au întors
Deși au fost fascinați de farmecul orașului, cei doi au decis că e mai înțelept să se întoarcă în Scoția: „După un an, am decis că cea mai bună alegere era să revenim acasă. Nu regret deloc această decizie, dar o mică parte din inima mea bate încă pentru Barcelona. Ne întoarcem acolo o dată la câțiva ani, ca să ne revedem prietenii și să ne bucurăm de soarele de care ducem dorul. După anul petrecut acolo și după mai multe vizite, farmecul orașului nu s-a stins niciodată. Îmi place ideea de a locui din nou acolo după ce mă voi pensiona și nu va mai trebui să-mi fac griji în privința muncii. Ca cetățean al UE, simt că totul este posibil.”
