Turiștii de pe litoral și-au schimbat obiceiurile în 2022. Când preferă să-și înceapă vacanțele

×
Publicitate

Orele petrecute în trafic și groaza de aglomerație au schimbat anul acesta comportamentul turiștilor care merg pe litoralul românesc. Își încep vacanțele lunea, în loc de vineri.

Mulți caută și prețuri mai mici, doar că, în această perioadă, în aproape toate hotelurile, tarifele nu mai variază în funcție de zi. Și sezonul a început mai devreme oficial.

În anii trecuți, lunea era liberă pentru angajații din recepțiile hotelurilor de pe litoral, iar ziua cea mai plină era vinerea. Acum lucrurile stau exact pe dos.

Recepționer: Preferă să vină în timpul săptămânii pentru că este mai liber și se pot bucura mai bine și în liniște de vremea frumoasă de afară.

Potrivit agențiilor de turism, în mai și iunie, numărul celor care și-au început vacanța luni a crescut cu 38% față de aceeași perioadă din 2019. În timp ce sejururile de vinerea au scăzut cu 30%. I-au făcut să își schimbe comportamentul orele pe care le petreceau în trafic, dar și trecerea prin criza sanitară.

Manager agenție de turism: În mentalul colectiv există ideea că weekendul este foarte aglomerat la mare. În realitate au mai contribuit și alți factori cum ar fi pandemia, și totodată ideea că hotelurile sunt ceva mai scumpe în weekend, lucru care este doar în mică măsură real.

În aproximativ 90% dintre hoteluri, cazarea costă la fel, indiferent când începe vacanța, cel puțin până la sfârșitul acestei luni.

Cei mai mulți turiști ”de săptămână” sunt în Mamaia și Eforie Nord și preferă hotelurile all inclusive. Mulți dintre ei folosesc tichete de vacanță.

Manager hotel din Mamaia: Într-adevăr în ultima perioadă văd că oamenii vin și își fac check-in-ul luni pentru că e mai liber și pot circula mult mai ușor. Am în această perioadă un grad de ocupare de peste 50.

Potrivit Asociației Patronale a Agențiilor de Turism din România, încă mai pot fi plătite vacanțe și cu vouchere emise în anii trecuți, dar numai până la sfărșitul lunii.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Ministerul Turismului vrea să promoveze România cu ajutorul influencerilor străini și români

Ministerul Turismului vrea să promoveze România ca destinaţie de weekend cu ajutorul influencerilor.

Fenomen spectaculos la Techirghiol. Ce efect are pentru oameni apa colorată în roz a lacului

Fenomen spectaculos pe lacul Techirghiol, care s-a colorat în roz în aceste zile călduroase. Turiștii care au ajuns în zonă pentru nămolul miraculos sunt fermecați.  

45.000 de oameni au ajuns pe litoralul Mării Negre. Cât costă să rezervi un șezlong

Vacanța de vară ia avânt pe litoral. Sunt deja 45.000 de oameni în staţiunile de la Marea Neagră. Hotelurile sunt pline, la restaurante abia dacă mai găseşti o masă la ora prânzului, iar pe plajă șezlongurile sunt tot mai rare.

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.