De ce consideră primarul din Dubrovnik că scăderea numărului turiștilor este o „oportunitate minunată”

×
Publicitate

Pandemia de coronavirus a redus turismul din Croația la jumătate, dar în unele destinații de top, cum ar fi orașul Dubrovnik, autoritățile nu par să se supere.

Spun că privesc toată această perioadă ca pe o pauză, pentru a se reinventa, şi mizează de acum pe un turism sustenabil, "aerisit" pe tot parcursul anului, față de unul sezonier, supraaglomerat.

Panorama spectaculoasă a orașului Dubrovnik ne explică simplu de ce această veche cetate medievală este supranumită "Perla Mării Adriatice". Fermecați de minunăția locului au fost chiar și producătorii serialului "Urzeala Tronurilor", care au filmat aici mai multe episoade din faimoasa serie.

Celebritatea a venit cu un preţ. În ultimii ani, orașul medieval a fost copleșit de numărul mare de turiști și de navele de croazieră, care "vânau" un loc de parcare în port. Mulțimile de oameni abia mai reușeau să se deplaseze pe străduțele înguste. Uneori erau nevoiți să stea chiar și la coadă în fața porților imense ale cetății, așteptându-și rândul să intre.

Dar vara aceasta este cu totul diferită. Turiștii se pot plimba în voie pe faimoasa stradă centrală Stradun, pot să-și găsească fără prea mari probleme un loc la restaurantul preferat, sau pur și simplu să se relaxeze.

Deși numărul vizitatorilor este vizibil mai mic față de anii precedenți, primarul orașului are o altă perspectivă.

Mato Frankovic, primar Dubrovnik: „Eu privesc această situație drept o oportunitate minunată, pentru ca turiștii să vină la Dubrovnik și să vadă acest oraș cu alți ochi, să se bucure din plin de el. Plajele nu sunt supraaglomerate. După cum ați văzut, nici străzile nu sunt ticsite de oameni, așa că este o ocazie unică pentru cei care vor să vină și să vadă orașul Dubrovnik așa cum e acum, într-o lumină diferită.”

Spre deosebire de verile trecute, lipsesc turiștii din Satele Unite, Canada, Australia sau Marea Britanie. În schimb, pe străzi se aude tot mai mult limba croată, semn că mulți s-au reorientat spre turismul intern.

Ivan Vukovic, ghid turistic: „Oamenii probabil încă mai cred că oraşul Dubrovnik este aglomerat, pentru că ni s-a pus această ștampilă din cauza numeroaselor nave de croazieră care veneau aici și peste tot era plin. Acum, pentru că oamenii vor să fie mai responsabili din cauza coronavirusului și trebuie să mențină o distanță fizică față de cei din jur, cred că Istria și Dalmația sunt o opțiune mai bună decât Dubrovnik.”

Oficialii croați spun că sunt mulțumiți de modul cum și-a revenit sezonul estival, după ce în primăvară au avut pierderi financiare enorme din cauza dificultăţilor provocate de pandemia de coronavirus. Și, deși încasările au scăzut la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut, orașul Dubrovnik rămâne o opțiune mult mai bună față de alte destinații de vacanță din Europa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62141342
Cât au plătit doi tineri ca să închirieze un yacht pentru câteva ore. „Vă recomandăm.”

Odată cu restricțiile impuse de pandemie, turiştii acordă mai multă atenție alegerilor pe care le fac în timpul vacanțelor.

62141286
Românii au căutat destinații cât mai liniștite în weekend. Experiențele inedite de care au avut parte

Românii au intuit corect că trebuie să aleagă destinații cât mai sigure inclusiv pentru escapadele de la sfârșit de săptămână.

62141170
Turiștii au dat năvală, sâmbătă, în parcurile de distracție și cele tematice. „Ne riscăm şi noi să venim”

La munte, parcurile de distracție ori cele tematice au fost pline, sâmbătă. Oamenii parsă fi înțeles necesitateamăsurilor de protecție impusede autorități.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.