Bisericile fortificate din Transilvania, închiriate pentru a fi salvate. Sunt în stare critică

×
Publicitate

Bisericile fortificate ale Transilvaniei, care atrag în fiecare an sute de mii de turişti, au nevoie urgentă de ajutor. Trei sferturi dintre acestea stau să se năruie, iar altele s-au prăbuşit de-a dreptul.

După exodul saşilor n-a mai avut cine să îngrijească aceste monumente unice, cu orgi, altare şi obiecte de cult de valoare inestimabilă. În încercarea de a le salva de la pieire, proprietarul - Biserica Evanghelică - a început să le închirieze unor organizaţii care se obligă să le repare şi să le introducă în circuitul turistic.

Construită acum şapte secole, biserica fortificată din Rotbav, judeţul Braşov, a rezistat până acum trei ani, când turnul cu clopote, ceas şi orgă s-a surpat.

În stare critică sunt alte 150 de lăcaşuri de cult din Transilvania.  Construcţii robuste, cu rol liturgic, dar şi de apărare, au ajuns în paragină după ce satele în care se află s-au golit de saşi.  Rămasă fără niciun enoriaş, biserica din satul Apoș, Sibiu, stă să cadă.

"Acum e într-o stare foarte gravă, pentru că vrând nevrând, spunem şi treaba asta, s-au mai băgat copiii, au rupt, au devastat”, spune un localnic.

Potenţialul turistic al acestor monumente este uriaş, aşa că proprietarul lor, Biserica Evanghelică, încearcă să găsească parteneri cu ajutorul cărora să le salveze de la pieire. Soţii Pop au luat în chirie biserica din satul Pelișor. Plătesc lunar o sumă modică dar, prin contract, s-au obligat să o repare şi să o deschidă pentru vizitatori.

Ligia Pop, chiriașă: "Avem multe de făcut, tavanul este într-o stare groaznică şi trebuie să lucrăm în primul rând la tavan. Mobilerul este în stare originală, foarte bună, nu a fost ars pe foc, aşa cum s-a întâmplat în alte biserici, nu a fost putrezit."

Biserica din Alma Vii era şi ea sortită pieirii, dar Fundaţia ”Mihai Eminescu Trust” şi-a propus să o salveze cu bani de la norvegieni şi islandezi. S-au investit deja 1,7 milioane de euro iar rezultatele se văd. Mii de turişti vin aici anual.

Caroline Fernolend, reprezentant fundație: "S-a refăcut drumul de strajă şi cele 21 de încăperi care s-au restaurat şi s-au umplut cu viaţa. Cu viaţa de la cei din sat, cu produse, cu lucrururile lor... Avem recepţia unde cei din sat pot să-şi vândă produsele făcute de ei: gemuri, lucruri tricotate, ţesute, siropuri, zacuscă."

"E foarte important ce avem aici, e parte din cultura celor care au trăit aici, străbunica mea a trăit aici, casa ei e aici, în sat, pentru noi e important şi e şi motivul pentru care am venit aici", spune un turist.

Ștefan Bichler, purtător de cuvânt Biserica Evanghelică:  "Avem în derulare un program cu fonduri europene în 16 biserci, program care afectează biserici nu doar în judeţul Sibiu, dar şi la Braşov, Alba şi Mureş, cu o valoare totală între 15-16 milioane de euro."

Din cele 200 de biserici fortificate din Transilvania, doar 55 sunt funcţionale şi pot fi vizitate. Turiştii au la îndemână un paşaport care costă 50 de lei şi care le asigura intrarea în toate aceste monumente.

Anul trecut, aproape un milion de vizitatori au folosit acest paşaport turistic.  

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Reacția unor turiști din Argentina prezenți la parada călare a Junilor Brașoveni

Este Duminică Tomii, iar centrul Brașovului a fost duminică un loc de poveste. 20.000 de oameni şi-au dat întâlnire în cetate ca să admire spectaculoasă paradă călare a junilor.

Preţul uimitor al unei nopţi de cazare în castelele din Transilvania. "Te simţi prinţesă"

Şi cum prea multă muncă strică, vă dăm un pont de vacanţă la poalele Munţilor Trascău. Acolo puteţi admira priveliştea spectaculoasă de la conacul din Colţești şi de ce nu să faceţi un tur într-un castel vechi de șapte secole.

Reacţia bucureştenilor la spectacolul fântânilor. "Cam ud, dar e frumos"

A fost spectacol de apă, muzică și lumini în Piața Unirii din Bucureşti, unde au repornit fântânile arteziene. Astfel, mii de oameni s-au bucurat din nou de "Simfonia apei", show care va ţine până în luna octombrie.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.