Contra si Codrea au venit la Timisoara pentru AC Milan, dar ar putea ramane pentru Poli

60587780

 Cei doi sunt ambasadorii din acest an ai proiectului „Milan Junior Camp”, care are loc pe stadionul „Dan Păltinişanu”. Noul preşedinte al CJ Timiş, Titu Bojin, le-a cerut public ajutorul pentru reconstrucţia lui Poli.

Clubul AC Milan organizează o preselecţie pentru copii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 14 ani. Aflat la a patra ediţie, proiectul „Milan Junior Camp” a ajuns şi la Timişoara, unde peste 100 de copii încearcă să îi impresioneze pe cei cinci antrenori trimişi de clubul italian în România.

Unul dintre copiii timişoreni va primi marele premiu al turneului: dreptul de a participa la finala de pe San Siro.
Ambasadorii acestui eveniment sunt Cosmin Contra (fost jucător al lui AC Milan) şi Paul Codrea. Cei doi nu au în comun doar faptul că au evoluat în Serie A, ci şi faptul că Poli Timişoara este echipa care i-a crescut. Titu Bojin, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, a fost prezent la evenimentul de pe stadionul „Dan Păltinişanu” şi a declarat public că vrea să îi includă pe Codrea şi Contra în proiectul de salvare a Politehnicii. „Vreau să-i salut pe Cosmin Contra şi Paul Codrea şi să le solicit ajutorul pentru binele fotbalului din Timişoara”, a declarat Bojin, care a mai anunţat că astăzi se va întâlni cu primarul Timişoarei, Nicolae Robu, pentru a pune la punct modul în care autorităţile se vor implica în resuscitarea fotbalului din Timişoara.

„Mi s-a cerut public ajutorul, dar asta nu înseamnă că putem face ceva, atâta timp cât nu sunt resurse necesare. Depinde doar de dânşii. De acum nu se mai poate zice că e un proiect pe durată scurtă. Trebuie un proiect pe termen lung, în care în primul rând ar trebui un stadion nou, o sală multifuncţională nouă, pentru că de la infrastructură pleacă toate. Terenuri de fotbal ai suficiente, poţi să faci o şcoală de fotbal extraordinară la Timişoara. Condiţii sunt dintre cele mai bune din România şi din Europa”, a fost reacţia lui Cosmin Contra. Codrea şi-a arătat şi el disponibilitatea de a pune umărul la „învierea” fotbalului timişorean. „Mănuşa a fost aruncată, noi aşteptăm continuarea. Vor decide ei în ce formă ar urma să-i ajutăm. Dacă vom vorbi, vom reuşi să găsim o cale de a colabora. Dacă pleci de jos, probabil că îţi vor trebui câţiva ani buni ca să revii în elită, dar dacă vei reuşi să iei loc în Divizia B, cu siguranţă va fi mult mai uşor”, a spus Codrea, care este în continuare liber de contract, după despărţirea de Siena. „Sunt în vacanţă acum, aştept oferte. Poate vine una de la Poli, cine ştie?”, a spus, mai în glumnă, mai în serios, mijlocaşul timişorean.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
60587763
Un barbat din Timisoara a fost lovit de o masina chiar pe trecerea de pietoni

 Incidentul a avut loc la intersectia strazilor Teiului cu Burebista. Din spusele martorilor, se pare ca soferul nu a mai avut cum sa evite impactul, intrucat barbatul lovit nici nu s-a asigurat si s-a dezechilibrat pe marcajul pietonal.

60587759
Un pom plin cu caise s-a rupt din cauza rodului si a cazut peste doua masini

La Timisoara, recolta de caise a fost una foarte bogata. Dovada? Un pom plin cu fructe s-a rupt din cauza greutatii si a cazut peste doua masini parcate in fata unui bloc din zona Dambovita.

60169139
Ghinion la Evaluarea Nationala: o eleva a primit nota 1 pentru ca i-a sunat telefonul

 Incidentul a avut loc intr-un centru de examinare din Timisoara. Eleva de clasa a VIII-a a avut un ghinion incredibil. I-a sunat telefonul mobil tocmai cand preda lucrarea supraveghetorilor.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.