Rezultatul derby-ului Spaniei, schimbat de un dictator. Ce se intampla cand politica intra pe gazon

Un suporter cu talent de scriitor, Jim Murphy a cutreierat lumea in lung si-n lat pentru a se documenta. A iesit o carte care pune alaturi meciuri si rivalitati care au modificat istoria. Iata doua dintre ele.

1943 - Real Madrid vs. Barcelona
Sunt putini cei care nu au auzit despre cele doua echipe. Oameni pasionati de sport, microbisti inraiti sau persoane care nu s-au uitat un minut la un meci. Cu totii stiu, macar in parte, ca duelul dintre cele doua reprezinta unul dintre cele frumoase evenimente sportive ale lumii - 'El Clasico'.

Dar Francisco Franco Bahamonde (foto jos), dictatorul care a condus Spania cu mana de fier, si-a exercitat puterea si asupra fenomenului fotbalistic. Mai exact, Franco a facut totul pentru ca echipa sa de suflet - Real Madrid - sa fie mai buna, iar Barcelona sa nu poata domina in Peninsula Iberica.

Franco a condus Spania din 1939, pana in ziua in care a murit - 20 noiembrie 1975. Generalissimul - asa cum se autointitulase - a trecut de partea lui Real Madrid, preceputa chiar si la inceputul 'mandatului' sau ca echipa fascistilor din Spania, echipa statului.

Asa ca Real - cu cei mai buni antrenori si jucatori - a ajuns sa domine Spania si Europa: 15 campionate, 5 cupe, 6 Cupe ale Campionilor Europeni si o Cupa Internationala, predecesoarea CM al cluburilor. Toate pana in ziua in care a murit Franco. Bazele puse de el au continuat sa umple vitrina de trofee a clubului si dupa moartea sa.

Intr-o Spanie divizata in provincii, Catalunya nu era deloc pe placul conducerii de la Madrid, cu atat mai putin Barcelona, un club al poporului, al oamenilor de rand, echipa ce ilustra starea de spirit din provincia nesupusa lui Franco. In 1943, Barcelona joaca semifinala de Cupa a Generalissimului in fata lui Real Madrid. 3-0 pentru catalani, la ei acasa, apoi urma returul de la Madrid. Chiar inainte de fluierul de start, un necunoscut da usa de perete in vestiarul celor de la Barcelona:

"Sa nu uitati ca unii dintre voi jucati aici si acum doar din generozitatea regimului care v-a iertat pentru lipsa voastra de patriotism!", au fost cuvintele care i-au tulburat pe jucatorii blau-grana. Cuvinte rostite intr-o tara care avea un sistem represiv, bazat pe razbunare si ura, dupa Razboiul Civil care a insangerat Spania intre 1936 si 1939. Asa ca jucatorii incepeau sa aiba idee ce ar putea pati daca o elimina pe Real Madrid.

Ce a urmat? Fluierul de start, desigur, apoi 3-0 pentru Real in prima jumatate de ora si om eliminat al Barcelonei. Istoria s-a scris si mai urat: la finalul partidei, madrilenii lui Franco spulberau cu 11-1 Barcelona, pe acel fatidic 13 iunie 1943, in cea mai mare diferenta de scor dintr-un El Clasico, un meci care a demonstrat lumii cat de mult poate politica sa deformeze sportul.

Expertii descriu partida drept meciul cu cea mai intimidanta atmosfera din istoria fotbalistica a Europei, notand ca Barcelona nici nu a mai vrut sa intre pe teren pentru repriza a doua, stiind ca e obligata sa ingenuncheze rusinos si odata cu ea, toti oamenii care traiau si gandeau altceva decat voia Franco.

Tot acestia spun ca rivalitatea adevarata dintre Real si Barcelona, cat si lupta dintre clasele sociale ale Spaniei au explodat abia dupa acea zi...

1954 – Berna si renasterea unei natiuni
Finala Campionatului Mondial din '54 a reprezentat un moment pe care toata planeta l-a asteptat cu sufletul la gura. A fost prima data de la finalul celui de-al doilea Razboi Mondial cand Germaniei (de Vest) i s-a permis sa ia parte la un eveniment sportiv.

Mai intai fusese exclusa la Jocurile Olimpice de la Londra, in 1948, apoi de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1950, disputat in Brazilia. Era momentul in care sportivii nemti aveau sansa de a reprezenta o tara aflata inca in deriva, ca infranta in conflagratia in care fusese condusa de Hitler.

"Invincibilii Maghiari", asa cum fusesera supranumiti vecinii nostri din Est, erau marii favoriti ai CM care avea loc in Elvetia. Un teren neutru, fara conotatii politice, intr-o tara care s-a tinut mereu departe de aliante si conflicte cu iz politic sau militar. Era locul perfect unde forta natiunii maghiare astepta sa impuna o campioana mondiala. Ungaria avea o serie de 29 de meciuri fara infrangere, pana cand in finala CM au intalnit Germania.

A fost meciul in care, desigur, vesticii porneau neavand nimic de pierdut, doar sperantele unei natiuni ranite, care voia din nou sa conteze. Maghiarii erau marii favoriti, insa totul s-a schimbat pana la capatul celor 90 de minute de joc. Germania a primit doua goluri extrem de rapid, (min. '6 si '8) apoi a recuperat diferenta pana la final si s-a impus cu 3-2, castigand Cupa Mondiala.

Partida aceea a renascut mandria natiunii, a revigorat milioane de oameni si i-a facut sa creada in ceva: in spiritul tarii lor. A fost un meci care a dat o lectie istoriei si i-a redat germanului de rand increderea in sine. Un moment istoric.

Fotbalul trebuie sa ramana neutru, sa fie intruchiparea Elvetiei din 1954, iar sansele sa fie egale pentru toata lumea care ia parte. Corectitudine, lupta si orgolii, toate pe terenul de joc, nu in afara sa. Si in 2014 raman momente in care fenomenul sportiv, in general, este influentat de situatia politica din unele parti ale globului. Desi contextul este mereu altul, spectacolul ramane stricat de aceleasi forte.

Ionut Curea / editor www.sport.ro