VIDEO. Cel mai mare crater de permafrost din lume, aflat în Rusia, a început să se topească, din cauza încălzirii globale

62368540
Shutterstock

Imagini uimitoare, filmate cu drona, au dezvăluit noi informații despre craterul Batagaika, o crăpătură de un kilometru, aflată în Orientul Îndepărtat al Rusiei, care formează cel mai mare crater de permafrost din lume.

În filmulețul publicat de Reuters, doi exploratori se cațără pe terenul accidentat de la baza depresiunii, marcat de suprafețe neregulate și de mici cocoașe, care a început să se formeze după ce pădurea din jur a fost defrișată în anii 1960, iar permafrostul din subteran a început să se topească, provocând scufundarea terenului.

"Noi, localnicii, îi spunem "prăbușirea"", a declarat pentru Reuters Erel Struchkov, locuitor al zonei și explorator al craterului, în timp ce se afla pe marginea craterului. "S-a dezvoltat în anii 1970, mai întâi ca o râpă. Apoi, prin dezghețarea în căldura zilelor însorite, a început să se extindă".

Oamenii de știință spun că Rusia se încălzește de cel puțin 2,5 ori mai repede decât restul lumii, topind tundra înghețată de mult timp, care acoperă aproximativ 65% din masa continentală a țării și care eliberează gaze cu efect de seră stocate în solul dezghețat.

"Poarta către lumea subterană", așa cum o numesc unii localnici din Republica rusă Sakha, are un nume științific: ”mega-slump”.

Și, deși ar putea atrage turiști, extinderea prăpastiei este "un semn de pericol", a declarat Nikita Tananayev, cercetător principal la Institutul Melnikov Permafrost din Yakutsk.

"În viitor, odată cu creșterea temperaturilor și cu o presiune antropogenă mai mare, vom vedea tot mai multe dintre aceste mega-slumps care se vor forma, până când tot permafrostul va dispărea", a declarat Tananayev pentru Reuters.

Dezghețarea permafrostului a amenințat deja orașele și localitățile din nordul și nord-estul Rusiei, deformând șoselele, spărgând case și distrugând conductele. Vastele incendii de vegetație, care au devenit mai intense în ultimele sezoane, agravează problema.

Localnicii din Sakha știu de creșterea rapidă a craterului.

"(În urmă cu doi ani, marginea) se afla la aproximativ 20-30 de metri de acest drum. Iar acum, se pare, este mult mai aproape", a declarat Struchkov.

Oamenii de știință nu sunt siguri de ritmul exact în care craterul Batagaika se extinde. Dar Tananayev spune că solul de sub prăbușire, care are o adâncime de aproximativ 100 de metri în unele zone, conține o "cantitate enormă" de carbon organic, care se va elibera în atmosferă pe măsură ce permafrostul se dezgheață, alimentând și mai mult încălzirea planetei.

"Cu o temperatură a aerului în creștere, ne putem aștepta ca (craterul) să se extindă cu o rată mai mare", a spus el. "Acest lucru va duce la o încălzire din ce în ce mai mare a climei în anii următori".

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
„Elixirul tinereții”. Oamenii de știință au descoperit cum pot inversa îmbătrânirea în celulele umane

O echipă condusă de cercetătorul David Sinclair de la Harvard Medical School a publicat o lucrare care arată că un amestec de substanțe chimice poate inversa îmbătrânirea celulară în celulele umane în doar patru zile.  

Legătura îngrijorătoare dintre constipație și anxietate sau depresie. Ce persoane sunt mai expuse riscurilor

În prima cercetare, care a analizat impactul constipaţiei asupra îmbătrânirii creierului, oamenii de ştiinţă au descoperit unele legături îngrijorătoare.

 

Oameni de știință ruși: Pământul va fi afectat de furtuni de radiații. Erupții extrem de puternice au fost observate pe Soare

O activitate puternică a erupţiilor solare, care ar putea interfera cu comunicaţiile pe unde scurte, este prognozată pentru luni, au anunţat oamenii de ştiinţă ruşi, după ce duminică au fost observate trei erupţii pe Soare, relatează Reuters.

 

Recomandări
Ploi și furtuni în România duminică. ANM anunță grindină și vânt de până la 60 km/h. Care sunt zonele vizate

Meteorologii anunţă că, duminică, vor fi ploi, iniţial în Dobrogea, iar apoi în Muntenia, la munte şi, izolat, în Oltenia, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi grindină. 

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Interesele României în Regiunea Arctică. Președintele Nicușor Dan participă la Summitul European, invitat de Finlanda

Preşedintele Nicuşor Dan va participa, duminică şi luni, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Republica Finlanda, la Rovaniemi.