Obiectul, denumit VT J1906+0849, se află la cel puțin 49.000 de ani-lumină de Pământ, dincolo de brațul spiral exterior Norma-Cygnus al galaxiei noastre. Deși intensitatea semnalului său radio s-a modificat considerabil, astronomii nu au găsit dovezi clare că obiectul s-ar fi extins semnificativ în spațiu, potrivit Sciencealert.com.
Potrivit unui studiu condus de Jessie Miller, de la Institutul de Tehnologie din California, publicat în revista The Astrophysical Journal, sursa este un fenomen radio tranzitoriu din galaxie, care a rămas foarte strălucitor în spectrul radio timp de aproximativ două decenii. În acest interval, frecvența la care emisia atinge intensitatea maximă s-a schimbat în mod neașteptat.
Un semnal radio care apare, dispare și revine
În mod obișnuit, multe dintre fenomenele cosmice variabile observate de astronomi se desfășoară pe intervale relativ scurte, de la câteva milisecunde la câteva luni. Acest lucru este legat atât de natura fenomenelor, cât și de tehnologiile folosite pentru observarea cerului și de perioada relativ recentă în care au început să fie realizate sistematic sondaje astronomice de mare amploare.
VT J1906+0849 a fost identificat în datele colectate în 2017, în cadrul sondajului Very Large Array Sky Survey (VLASS). La acel moment, obiectul era cea mai strălucitoare sursă radio tranzitorie descoperită de sondaj. Semnalul său, de aproximativ 70 de milijansky, era neobișnuit de puternic pentru o sursă aflată la o asemenea distanță.
Descoperirea i-a determinat pe cercetători să verifice dacă obiectul apăruse și în observații mai vechi, realizate în aceeași regiune a cerului.
În datele din 1996, colectate în cadrul sondajului NRAO VLA Sky Survey, nu exista niciun semnal detectabil în acea poziție. Situația s-a schimbat însă în anii următori.
Observațiile efectuate între 2006 și 2013 au indicat o creștere treptată a intensității emisiei radio, care a atins un vârf de aproximativ 200 de milijansky în 2014. Datele din 2017 păreau să surprindă obiectul în faza de diminuare a semnalului.
Pentru a înțelege evoluția fenomenului, astronomii au realizat observații suplimentare în 2019, 2024 și 2026, folosind și date colectate în 2025.
Inițial, semnalul părea să slăbească: observațiile din 2019 și 2024 au arătat o diminuare progresivă a intensității. Spre sfârșitul anului 2025, însă, obiectul a început din nou să devină mai strălucitor în spectrul radio.
Această revenire a intensității a complicat și mai mult încercările de a explica fenomenul.
Frecvențe care se schimbă în mod neașteptat
Astronomii pot afla informații importante despre natura unei surse radio analizând intensitatea radiației emise la diferite frecvențe.
În cazul obiectului VT J1906+0849, emisia radio atinge un maxim la o anumită frecvență, după care scade. Problema este că poziția acestui maxim s-a schimbat într-un mod greu de explicat.
În 2019, vârful emisiei se afla în jurul frecvenței de 1,9 gigahertzi. În 2024, acesta coborâse la aproximativ 0,8 gigahertzi, pentru ca în 2026 să urce din nou, până la circa 2,2 gigahertzi. Datele din 2014 și 2025 nu permit stabilirea precisă a frecvenței maxime, dar sugerează că aceasta se afla la valori considerabil mai ridicate.
Deplasarea maximului de emisie nu este, în sine, neobișnuită. Totuși, ea urmează de regulă anumite tipare, în funcție de mecanismul fizic implicat.
Cercetătorii consideră că undele radio ale obiectului ar putea fi produse prin radiație sincrotron, un fenomen care apare atunci când particule încărcate electric, accelerate la energii mari, se deplasează prin câmpuri magnetice.
În multe astfel de cazuri, radiația provine dintr-un nor de materie care se extinde în spațiu. Pe măsură ce norul se mărește, iar particulele pierd energie, maximul emisiei se deplasează, de regulă, spre frecvențe mai joase.
VT J1906+0849 nu pare însă să respecte acest tipar. În ciuda variațiilor importante ale intensității și spectrului său radio, observațiile nu au identificat dovezi convingătoare ale unei extinderi semnificative a sursei. În plus, revenirea bruscă a maximului emisiei la frecvențe mai înalte sugerează un mecanism mai complex decât simpla răcire și dispersare a unui nor de particule.
Ar putea fi vorba despre o gaură neagră sau o stea neutronică
Cercetătorii au luat în calcul mai multe explicații posibile.
Una dintre ipoteze este că obiectul ar putea fi rezultatul unei explozii stelare, precum o novă. Totuși, un asemenea eveniment ar trebui să lase indicii privind extinderea materiei ejectate, iar evoluția observată nu se potrivește bine cu această explicație.
O altă posibilitate ar fi o nebuloasă alimentată de un pulsar, o stea neutronică ce emite fascicule de radiație. Cu toate acestea, variațiile neobișnuite ale frecvenței maxime sunt greu de reconciliat cu acest scenariu.
O ipoteză considerată interesantă de cercetători este aceea că VT J1906+0849 ar putea fi un obiect compact — o gaură neagră sau o stea neutronică — care atrage materie de la o stea companion. Acest proces, numit acreție, poate genera emisii intense de radiație și jeturi de particule energetice.
Există însă o problemă: sistemele în care materia cade spre un obiect compact emit adesea raze X puternice. Observațiile realizate cu telescopul spațial Swift al NASA nu au detectat o asemenea emisie în cazul VT J1906+0849.
Absența semnalului nu exclude însă complet această ipoteză. Razele X ar putea fi produse, dar absorbite sau ascunse de materialul din jurul obiectului.
O posibilă asemănare cu un sistem cosmic neobișnuit
Pentru a explica acest scenariu, astronomii au făcut o comparație cu SS 433, un sistem aflat la aproximativ 18.000 de ani-lumină de Pământ, cunoscut pentru comportamentul său neobișnuit.
SS 433 ar conține fie o gaură neagră, fie o stea neutronică, aflată pe orbită în jurul unei stele companion, cu o perioadă de aproximativ 13 zile.
O parte din materia desprinsă de steaua companion ajunge pe obiectul compact, în timp ce o altă parte este expulzată în spațiu sub forma unor jeturi puternice și a unui flux dens de gaz provenit din discul de materie care înconjoară obiectul central.
Acest flux poate ascunde razele X generate în timpul procesului de acreție, ceea ce face mai dificilă identificarea fenomenelor care se produc în interiorul sistemului.
Cercetătorii consideră că un mecanism asemănător ar putea funcționa și în cazul VT J1906+0849. Dacă un obiect compact ar emite continuu jeturi de particule energetice într-un mediu dens de gaz, interacțiunea ar putea explica variațiile neobișnuite ale emisiei radio și ar putea împiedica extinderea liberă a materiei. Același mecanism ar putea explica și lipsa semnalului detectabil în raze X.
Există și un indiciu suplimentar: observațiile în infraroșu au identificat semne ale unui gaz care se deplasează cu aproximativ 2.000 de kilometri pe secundă, viteză compatibilă cu existența unui flux puternic de materie expulzată.
Deocamdată, aceasta rămâne doar o ipoteză. Sunt necesare observații suplimentare pentru a stabili dacă VT J1906+0849 este un sistem asemănător cu SS 433 sau dacă reprezintă un fenomen cosmic și mai neobișnuit.
Studiul evidențiază, totodată, potențialul sondajelor radio de mare amploare de a descoperi sisteme galactice în care găurile negre sau stelele neutronice atrag materie, dar care sunt greu de identificat prin alte tipuri de radiație.
