Unul dintre cei mai periculosi rechini din lume se indreapta spre Marea Britanie. Marele Alb e monitorizat prin satelit

61356160

“Marele alb” este unul dintre cei mai periculosi pesti din lume. Specia este urmarita prin satelit si un astfel de exemplar a fost zarit in drumul sau spre coastele Marii Britanii.

Lydia, asa cum a fost numit rechinul urmarit prin satelit, are peste 4,5 metri si o greutate de aproape o tona. Acesta a fost zarit la 1.600 de kilometri de coasta Cornwall (Anglia) si Irlanda. Potrivit traseului de pana acum, daca rechinul isi va continua cursul deplasarii va fi primul din specia sa care a traversat Atlanticul.

Specialistii care i-au urmarit traiectoria sustin ca pradatorul se indreapta spre Marea Britanie si, daca va inota in acelasi ritm, ar putea ajunge in dreptul Regatului pana luni.

Rechinul este monitorizat ca parte a programului Ocearch, al carui scop este sa stranga mai multe informatii despre comportamentul Marelui Alb. Nici partea de introducere a dispozitivului de urmarire nu a fost una usoara, fiind nevoie de o platforma hidraulica de 34 de tone pe care sa fie depus rechinul, cat a durat operatia.

Duminica, 9 martie, Lydia a traversat mijlocul oceanului Atlantic, intrand in Atlanticul de est.

De cand a inceput sa fie monitorizata, pe cand se afla in Florida, Lydia a parcurs peste 30.000 de kilometri, dintre care 600 de kilometri au fost facuti numai in ultimele 72 de ore, informeaza Daily Mail.

“Nu avem idee cat de departe va ajunge, dar Europa si chiar coasta Africii, sunt toate posibilitati de luat in calcul”, spune biologul Gregory Skomal, de la Institutul de Marina din Massachusetts.

Un alt rechin din specia "Marele Alb" a fost inregistrat in perioada 2003-2004, in timp ce a strabatut aproape 20.000 de kilometri, intre Africa de Sud si Australia.

Traseul Lydiei poate fi urmarit pe website-ul dedicat, http://www.ocearch.org/SharkTracker.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
60275927
A fost ingropata cu cascavalul in brate. Unde a fost descoperita cea mai veche bucata de branza din lume

Pentru ca branza sa se matureze suficient, e nevoie de cateva luni sau chiar de cativa ani. Cercetatorii din Germania au descoperit insa o bucata care are peste 3.600 de ani.

60595964
Un britanic de 13 ani a stabilit un record mondial. Este cel mai tanar om care a creat un reactor nuclear

Jamie Edwards, un elev in varsta de 13 ani, din Marea Britanie, a stabilit un record mondial, dupa ce a devenit cel mai tanar om care a creat un reactor nuclear.

61373111
Oamenii de stiinta americani au creat un implant care te poate duce la orgasm prin apasarea unui buton

Cercetatorii din statul american Carolina de Nord au creat un dispozitiv care poate fi implantat si care poate oferi femeilor un orgasm la comanda, prin simpla apasare a unui buton.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.