Cercetătorii au descoperit în Piramida lui Keops un spaţiu de mărimea unui avion de pasageri

×
Publicitate

Oamenii de ştiinţă au anunţat că au descoperit după 4.500 de ani, în mijlocul Piramidei lui Keops din Egipt, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, un spaţiu enorm de mărimea unui avion de pasageri, descoperire pe care nimeni nu a prevăzut-o.

Această cavitate este "atât de mare", cât "un avion de 200 de locuri în mijlocul piramidei", a explicat pentru AFP Mehdi Tayoubi, co-director al proiectului ScanPyramids care s-a aflat la originea descoperirii.

De la sfârşitul anului 2015, misiunea care reuneşte cercetători egipteni, francezi, canadieni şi japonezi a cercetat interiorul piramidei folosind tehnologii noninvazive, care permit să vezi în interorul monumentelor pentru a afla mai multe despre cum au fost construite.

Monumentul funerar, de 139 de metri înălţime şi 230 de metri lărgime, se află pe platoul Giza, la marginea oraşului Cairo, lângă Sfinx, piramida lui Khafra şi Menkaura.

"Există multe teorii despre existenţa unor eventuale camere secrete în piramidă. Dar niciuna dintre ele nu a prezis existenţa a ceva atât de mare", a spus Tayoubi.

Piramida lui Keops

Potrivit studiului publicat joi în revista Nature, "marele vid", aşa cum au ales cercetătorii să-l numească, este lung de cel puţin 30 de metri şi 9 metri înălţime, având caracteristici similare cu cele din marea galerie, cea mai mare sală cunoscută din piramidă. Acest spaţiu se află la 40-50 de metri de camera reginei, în mijlocul monumentului.

"Marele vid" este complet închis, nimic nu a fost atins de la construcţia piramidei. Este o descoperire foarte entuziastă", a notat Kunihiro Morishima de la Universitatea Nagoya din Japonia, partener al misiunii ScanPyramids.

Faraonii din Egiptul antic au construit acest monument funerar pentru ei, pentru a adăposti sarcofagele cu mumii îmbălsămate şi încărcate cu tot ce era necesar pentru viaţa de după moarte - mâncare, haine şi bijuterii.

Echipa de cercetători a folosit o tehnică cu particule cosmice, numită "cosmic-ray muon radiography", care le-a permis să vizualizeze toate goluri cunoscute şi necunoscute din piramidă fără să atingă o singură piatră.

"Nu putem şti dacă vidul conţine artefacte, căci este prea mic pentru a fi detectate cu acest tip de imagini", a precizat Kunihiro Morishima, coautor al studiului. Cercetătorii nu au mai multe informaţii despre rolul spaţiului descoperit. Ar putea fi "o succesiune de camere adăugate unele în altele, un enorm culoar orizontal, o a doua galerie mare... multe ipoteze sunt posibile", a mărturisit Mehdi Tayoubi.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61753040
Descoperirea incredibila e a astronomilor. Un obiect interstelar trece pe lângă Terra

Pentru prima dată, o cometă sau un asteroid despre care există puternice bănuieli că ar fi din afara sistemului nostru solar a trecut destul de aproape de Tera pentru a fi vizibilă de astronomi.

61917188
Jurnalul American de Medicină Respiratorie: țigările electronice, la fel de nocive precum cele normale

Ţigările electronice provoacă o reacţie congeniatală unică asupra plămânilor și sunt la fel de nocive precum țigările cu tutun, potrivit unui studiu al Jurnalului American de Medicină Respiratorie și Terapie Intensivă

61916811
Salonul Inovării şi Cercetării, Galaţi: mașina cu aer comprimat, printre vedete

Maşina care merge cu aer comprimat, bicicleta cu 5 roţi, sau scanner-ul 3D: sunt doar câteva dintre invențiile prezentate vineri la Salonul Inovării şi Cercetării, de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.