Cele mai noi invenţii româneşti: mini-submarin inteligent, bragă bio şi beton din sticlă

×
Publicitate

Cei mai importanți inventatori din România și Republica Moldova își prezintă lucrările la Galați, în perioada 16-18 octombrie.

Fie că vorbim despre produse inovatoare din industia alimentară, din construcții sau chiar din domeniul apărării, toate sunt brevetate și așteaptă să schimbe în bine viitorul.

Organizatorii de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați spun că vor încerca să îi ajute să se întâlnească cu investitorii, astfel ca munca lor să fie pusă și în practică.

Încă de la intrarea în târg, atrage atenția un tip de beton, produs din sticlă reciclată. La nivel mondial, doar un sfert din ambalajele de sticlă sunt refolosite, iar găsirea unor noi întrebuințări este binevenită.

Alexandru Lescai, firma de construcții din Tulcea: „Granule de sticlă produse dintr-un procedeu de implozie a ambalajelor de sticlă sau a sticlei în general. Este mult mai rezistent. A obținut teste foarte bune atât la rezistență, cât și la comfortul termic.”

Producătorii din Tulcea spun că au început deja să vândă aceste cărămizi, iar prețul este sub cel al materialelor convenționale.

La fel de convins de succesul invenției sale este un producător de braga bio, iar drumul către rețeta perfectă nu a fost deloc ușor.

Cristian Gheorghiu: „Mai pune puțin grâu, mai pune puțin porumb, mai pune puțin mei, mai aruncă din ăla... Am aruncat câteva tone. Nu de braga, de o licoare care ieșea, până când am aflat timpii de fierbere. Folosesc bobul de cereală întreg, nu e nicio făină, nu e prelucrat deloc și din culturi bio. Îndulcit cu miere de albine, o băutură sănătoasă.”

Și industria apărării este bine reprezentată. Este vorba de un mini-submarin inteligent, conceput în țara noastră.

Sublocotenent Anamaria Covaci, Academia Forțelor Terestre, Sibiu: „Este destinat pentru identificarea și distrugerea munițiilor neexplodate de pe fundul cursurilor de apă. A fost testat într-un bazin de doi metri și a răspuns cu succes.”

O premieră absolută o reprezintă și un motor construit integral cu ajutorul unei imprimante 3D.

Valentin Stamate, Universitatea Transilvania, Brașov: „Este primul motor termic în doi timpi printat 3D din pulberi metalice. Este un motor funcțional de 10 centimetri cubi.”

Prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, organizator: „157 de participanți înscriși. În spatele cercetărilor, a brevetelor sunt mult mai mulți cercetători. Înseamnă 26 de instituții participante, nouă universități din România, 3 universități din Republica Moldova, 4 institute de cercetare din România și 3 din Republica Moldova."

În cadrul Salonului Ugal Invent vor avea loc joi prezentări ale specialiștilor de la Laserul de la Măgurele, alături de cercetători din domeniul medicinei nucleare.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62085144
Peste 20 de sarcofage sigilate, descoperite în Egipt. Ce s-ar putea găsi în ele

Arheologii au descoperit peste 20 de sarcofage sigilate în Luxor, Egipt.

62085094
Cum arată costumul spațial purtat de prima femeie astronaut ce va păși pe Lună. FOTO și VIDEO

NASA a dezvăluit noul prototip al costumului ce va fi purtat de prima femeie astronaut ce va păși pe Lună, în cadrul unei misiuni programate până în 2024.

62081732
Fost cercetător NASA: ”S-a găsit viață pe Marte în anii '70”

Un fost om de știință al NASA susține că agenția spațială „a găsit dovezi de viață” pe Marte în anii ’70.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.