Gestul pe care niciun profesor nu-l permite la ora lui i-ar putea ajuta pe elevi sa ia note mai mari

60279583

Oamenii de stiinta de la Universitatea St Lawrence din Canton, New York, au ajuns la o concluzie surprinzatoare in privinta beneficiilor aduse de un obicei pe care toti elevii il au, dar profesorii l-au interzis mereu, pe motiv ca ar fi dizgratios.

Elevii care mesteca guma timp de aproximativ cinci minute au rezultate mai bune la teste, sustin cercetatorii care au studiat beneficiile acestui obicei, scrie Daily Mail.

Efectul pozitiv se mentine timp de 20 de minute. Explicatia este surprinzatoare: orice activitate fizica, oricat ar fi de neinsemnata, stimuleaza performantele intelectuale.
Se pare ca si mestecarea gumei se incadreaza la sectiunea “activitate fizica”.

Studiul a fost facut pe 80 de elevi si a fost publicat in revista Appetite.

Efectul benefic apare insa numai daca guma este mesecata inainte de sustinerea unui examen si nu in timpul lui, pentru ca aceasta activitate distrage atentia elevului de la cerintele testului, spun specialistii.

Studiul este similar unei cercetari facute in anul 2002 de oameni de stiinta de la Universitatea Northumbria din Anglia.

Medicul Andrew Scholey explica atunci: nu conteaza ce fel de guma alegem, simpla actiune a mestecatului creste ritmul cardiac cu 5-6 batai pe minut, ceea ce inseamna ca la creier ajunge o cantitatea mai mare de oxigen, iar activitatea cognitiva este astfel stimulata.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
60534087
Imagini SPECTACULOASE ale eclipsei de luna din Israel, Japonia, China, SUA si Pakistan

Universul ne-a pregatit sambata seara o surpriza speciala. Timp de 6 ore, milioane de oameni din toata lumea au urmarit fascinati
o eclipsa totala de Luna.

60516545
Cum am vazut eclipsa de Luna pe care astronomii au numit-o "imposibila". Ai imagini?

Romanii au fost martorii unui fenomen rar. Luna a rasarit din umbra Pamantului. Daca ati surprins imagini cu Luna eclipsata, trimiteti-le AICI!

60533750
Proiectul SF din mijlocul apelor. Ce construiesc rusii in Marea Baltica

Site-ul www.englishrussia.com a publicat cateva fotografii de-a dreptul spectaculoase. Imaginile ilusteaza noul proiect pe care rusii intentioneaza sa-l transforme in realitate.

Recomandări
Imago0871032323h
Catastrofă feroviară în Spania: Cel puțin 64 de morți. Două trenuri s-au ciocnit pe aceeași linie unde a fost tragedia din ianuarie

Zeci de oameni au murit după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri în Spania, la aproximativ 150 de kilometri sud de Madrid, potrivit presei locale. Un oficial al feroviarilor spanioli spune că accidentul este „foarte ciudat”.

Download
O navă comercială care venea spre Constanța, lovită de 3 drone în apele Bulgariei. Este a cincea atacată luna aceasta

O navă comercială a fost atacată cu drone miercuri în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, au semnalat autorităţile de la Sofia, transmite agenţia EFE.

Imago0871046328h
Mărturie din trenurile groazei: „N-o să uit niciodată cum luau pulsul unui băiat, să vadă dacă mai e viu”. Țipete, flăcări și morți

Una dintre supraviețuitoarele tragediei feroviare din Urda, soldată, după datele preliminare, cu cel puțin 46 de morți și sute de răniți, a povestit momentele de groază prin care a trecut.