Cancerul ar putea fi detectat cu până la trei ani înainte de diagnostic folosind probe de sânge, arată un studiu

62530454
Shutterstock

Cercetători de la Universitatea Johns Hopkins au identificat fragmente genetice asociate tumorilor în probe de sânge recoltate cu peste trei ani înainte de diagnosticul oficial de cancer, potrivit unui studiu.

Echipa condusă de dr. Yuxuan Wang, profesor asistent de oncologie la Universitatea ”Johns Hopkins”, a utilizat tehnici avansate de secvenţiere pentru a analiza probe de sânge din cadrul studiului ARIC (Atherosclerosis Risk in Communities), un program amplu finanţat de National Institutes of Health (NIH) pentru cercetarea factorilor de risc cardiovascular.

„Am fost surprinşi cât de devreme pot fi detectate mutaţiile asociate cancerului. O fereastră de trei ani permite intervenţii mult mai timpurii, când tumorile sunt, probabil, într-un stadiu incipient şi potenţial curabil”, a declarat Wang.

Studiul a inclus 26 de participanţi care au fost diagnosticaţi cu cancer în termen de şase luni de la recoltarea probelor de sânge şi 26 de participanţi de control. La momentul recoltării, opt dintre cei 52 de participanţi au avut rezultate pozitive la un test de depistare timpurie multicancer (MCED). Toţi cei opt au fost ulterior diagnosticaţi în decurs de patru luni.

Pentru şase dintre aceşti opt pacienţi, cercetătorii au avut acces şi la probe recoltate anterior, cu 3,1 până la 3,5 ani înainte de diagnostic. În patru cazuri, au fost deja detectabile mutaţii tumorale încă din acele probe mai vechi.

„Acest studiu demonstrează potenţialul testelor MCED de a detecta cancere într-un stadiu extrem de timpuriu şi stabileşte pragurile de sensibilitate necesare pentru validarea acestor teste”, a declarat dr. Bert Vogelstein, co-director al Ludwig Center la Johns Hopkins şi autor senior al studiului.

„Detectarea cancerelor cu ani înainte de diagnostic poate schimba radical perspectivele terapeutice”, a adăugat dr. Nickolas Papadopoulos, co-autor principal al studiului. El a subliniat însă necesitatea unor protocoale clare de monitorizare clinică în urma unor astfel de rezultate pozitive.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62551685
Ce au văzut astronomii uluiți pe cer, în 1408. ”E cât o lampă cu ulei, cu o culoare galben pur. Splendid semn prevestitor”

Jurnalul Astronomic a publicat un raport al astronomilor chinezi din anul 1408, care îi transmiteau împăratului observațiilor lor cu privire la explozia unei stele, observată pe cerul nopții timp de mai multe zile, cu o intensitate foarte ridicată.

 

62513846
Studiu: Criza sănătăţii mintale a copiilor a atins un punct critic, exacerbat de expansiunea necontrolată a rețelelor sociale

Criza sănătăţii mintale a copiilor a atins un punct critic, exacerbat de ''expansiunea necontrolată'' a reţelelor sociale, potrivit unui raport al grupului pentru drepturile copiilor KidsRight, publicat miercuri, informează AFP.

62551390
O nouă insulă a fost descoperită în Marea Caspică de cercetători ruși. Cum a ieșit la suprafață

O nouă insulă a fost descoperită de un cercetător rus într-o expediție, în partea de nord a Mării Caspice. Se află la 30 de km sud-vest de insula Maly Zhemchuzhny, potrivit agenției de știri TASS.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.