Astronomii au descoperit ”super-Terra”, prima planetă telurică ce prezintă atmosferă. De ce este o lume infernală

62447877
Shutterstock

Astronomii au căutat timp de mulţi ani planete telurice din afara sistemului nostru solar care să aibă atmosferă - o caracteristică considerată esenţială pentru posibilitatea de a găzdui viaţa. Ei bine, se pare că, în sfârşit, au găsit una.

 

Numai că această planetă infernală - aparent cu o suprafaţă alcătuită din roci topite - nu oferă nicio speranţă în privinţa posibilităţii de a fi locuibilă, informează Reuters.

Cercetătorii au anunţat miercuri că această planetă este o "super-Terra" - o lume telurică semnificativ mai mare decât planeta noastră, dar mai mică decât Neptun - şi că orbitează periculos de aproape de o stea mai puţin strălucitoare şi mai puţin masivă decât Soarele nostru, completând rapid o orbită la aproximativ 18 ore.

Observaţiile în infraroşu efectuate cu ajutorul a două instrumente de la bordul telescopului spaţial James Webb au indicat prezenţa unei atmosfere substanţiale - chiar dacă inospitaliere -, probabil alimentată continuu de gazele eliberate de un vast ocean de magmă.

"Atmosfera este probabil bogată în dioxid de carbon sau monoxid de carbon, dar poate avea şi alte gaze, cum ar fi vaporii de apă şi dioxidul de sulf. Observaţiile actuale nu pot preciza compoziţia exactă a atmosferei", a declarat Renyu Hu, cercetător în planetologie la Jet Propulsion Laboratory al NASA şi la Caltech, autorul principal al studiului publicat în revista Nature.

De asemenea, datele obţinute cu ajutorul telescopului spaţial James Webb nu au clarificat grosimea atmosferei. Renyu Hu a spus că aceasta ar putea fi la fel de groasă ca cea a Pământului sau chiar mai groasă decât cea a planetei Venus, a cărei atmosferă toxică este cea mai densă din sistemul nostru solar.

Acea exoplanetă, numită 55 Cancri e sau Janssen, este de aproximativ 8,8 ori mai masivă decât Pământul, cu un diametru de aproximativ două ori mai mare decât cel al planetei noastre.

Ea orbitează în jurul stelei sale la o distanţă de 25 de ori mai mică decât distanţa dintre Mercur şi Soare. Ca urmare, temperatura la suprafaţa sa este de aproximativ 1.725 de grade Celsius.

"Într-adevăr, aceasta este una dintre cele mai fierbinţi exoplanete telurice cunoscute", a declarat astrofizicianul şi coautorul studiului, Brice-Olivier Demory, de la Centrul pentru Spaţiu şi Habitabilitate din cadrul Universităţii Berna din Elveţia, folosind termenul care desemnează planetele aflate în afara sistemului nostru solar. "Există probabil locuri mai bune pentru o destinaţie de vacanţă în galaxia noastră", a adăugat el.

Planeta nici nu ar fi trebuit să aibă atmosferă

Exoplaneta evoluează cel mai probabil în rotaţie sincronă, ceea ce înseamnă că se află mereu cu aceeaşi parte orientată spre steaua sa, la fel cum se află Luna în raport cu Pământul.

Planeta se află în galaxia noastră, Calea Lactee, la aproximativ 41 de ani-lumină de Pământ, în constelaţia Cancer.

Un an-lumină reprezintă distanţa parcursă de lumină într-un an calendaristic, respectiv 9,5 trilioane de kilometri. Se ştie că alte patru planete, toate gigantice gazoase, orbitează în jurul aceleiaşi stele gazdă.

Steaua respectivă este legată gravitaţional de o altă stea într-un sistem binar. Cealaltă stea este o pitică roşie, cel mai mic tip de stea obişnuită. Distanţa dintre cele două stele este de 1.000 de ori mai mare decât distanţa dintre Pământ şi Soare, iar lumina are nevoie de şase zile pentru a ajunge de la una la cealaltă.

După atâtea căutări, exoplaneta telurică pentru care oamenii de ştiinţă au găsit, în sfârşit, dovezi despre existenţa unei atmosfere s-a dovedit a fi una care, probabil, nici nu ar trebui să aibă o atmosferă. Aflându-se atât de aproape de steaua sa, orice atmosferă ar trebui să fie distrusă de radiaţiile solare şi de vânturile solare.

Dar gazele dizolvate în vastul ocean de lavă despre care se crede că acoperă suprafaţa exoplanetei ar putea continua să fie emise de acea magmă şi să refacă atmosfera, a declarat Renyu Hu.

Toate exoplanetele cu atmosferă descoperite până acum erau gazoase

"Planeta nu poate fi locuibilă", a spus acelaşi cercetător, deoarece este prea fierbinte pentru a conţine apă în stare lichidă, considerată o condiţie preliminară pentru întreţinerea vieţii.

Toate exoplanetele descoperite anterior şi care au atmosferă sunt planete gazoase, nu planete telurice. Pe măsură ce telescopul spaţial James Webb împinge frontierele explorării exoplanetelor, descoperirea unei planete telurice ce prezintă o atmosferă reprezintă totuşi un progres.

Pe Pământ, atmosfera încălzeşte planeta, conţine oxigenul pe care îl respiră oamenii, protejează împotriva radiaţiilor solare şi creează presiunea necesară pentru ca apa în stare lichidă să rămână la suprafaţa planetei.

"Pe Terra, atmosfera este esenţială pentru viaţă", a spus Brice-Olivier Demory. "Acest rezultat obţinut cu 55 Cnc e întreţine speranţa că telescopul James Webb ar putea efectua investigaţii similare pe planete care sunt mult mai reci decât 55 Cnc e şi care ar putea avea apă lichidă la suprafaţa lor. Dar nu am ajuns încă acolo", a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Boala care îi face pe cei suferinzi să vadă în jurul lor numai monștri. ”Toți arată ca o armată de demoni”

Imaginează-ți fața unei persoane. Acum imaginați-vă că, ori de câte ori vă uitați la acea față, exista șansa să pară distorsionată. Să vezi, practic, un demon. Așa este viața pentru o persoană cu prosopometamorfopsie sau PMO.

 

Descoperirea care arată că Marte a fost mult mai asemănătoare cu Terra decât credeam. ”Erou necunoscut în evoluția vieții”

O serie de roci împrăştiate pe o străveche linie a unui ţărm de pe Marte arată că Planeta Roşie ar fi fost mult mai asemănătoare Terrei decât au crezut oamenii de ştiinţă, conform unui studiu publicat în jurnalul JGR Planets, transmite Live Science.

 

Imagini uluitoare surprinse pe suprafața Soarelui. Spirale de gaz urcă la 10.000 kilometri înălțime, într-o ploaie solară

Peisaj spectaculos de pe suprafața Soarelui. Imaginile au fost captate de un vehicul al Agenției Spațiale Europene și oferă o priveliște incredibilă cu o ploaie solară și „spirale de gaz”, așa cum le numesc specialiștii, înalte de 10.000 de kilometri.  

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Răsturnare de situație. Întâlnirea lui Nicușor Dan cu liderii fostei coaliții privind legea salarizării, anulată. SURSE

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și liderii din fosta coaliție cu privire la legea salarizării nu va mai avea loc luni, au precizat surse pentru Știrile PRO TV.

Bogdan Ivan: „Reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, dar prețurile la pompă au sărit din nou de 10,4 lei”

Fostul ministru al Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, afirmă că reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, însă prețurile la pompă au sărit din nou peste 10,2 - 10,4 lei.