Simona Halep vrea o medalie olimpică în 2020. "Îmi voi pune toată energia pentru asta"

61971762
Agerpres

Simona Halep, numărul 1 mondial, a anunţat, marţi, că îşi doreşte să câştige o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020 şi să fie portdrapelul României.

"Sunt onorată să fac parte din lotul olimpic al României. Mai este ceva timp până la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar eu sper să fiu aptă şi să mă calific. Am jucat la Londra acum două ediţii şi a fost foarte frumos, emoţionant şi foarte diferit de ceea ce facem noi în fiecare zi. Tenisul este un sport individual, dar atunci când am jucat la Jocurile Olimpice a fost cu totul şi cu totul altceva. Au fost emoţii cum nu am mai întâlnit şi sper ca acum să joc mult mai bine decât am făcut-o la Londra. Obiectivul meu principal la Tokyo este bineînţeles o medalie, nu contează ce medalie. Eu să fac tot posibilul să fiu prezentă la Tokyo şi să câştig. Mai vreau însă să spun ceva, îmi exprim public dorinţa de a fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Bineînţeles, dacă o să merg şi dacă asociaţia care decide va hotărî astfel. Pentru mine ar fi o mare bucurie", a afirmat ea.

"Momentul meu unic a fost la Roland Garros atunci când mi s-a cântat imnul. A fost de departe cel mai frumos moment din viaţa mea. Este cea mai plăcută realizare atunci când ţi se cântă imnul pe teren, iar la Jocurile Olimpice se întâmplă acest lucru. Pentru toţi sportivii cred că este o mare realizare să îşi reprezinte ţara. Cu siguranţă va fi un moment deosebit la Tokyo, aşa cum a fost şi la Londra. Aş fi aproape de perfecţiune dacă aş câştiga şi o medalie olimpică. Însă eu sper să facem treabă bună şi la Fed Cup. Medalia câştigată de băieţi la Rio de Janeiro ne-a arătat că se poate, parcursul lor de atunci ne motivează", a adăugat ea.

Numărul 1 mondial a menţionat că îşi doreşte foarte mult să joace la Tokyo în proba de dublu mix alături de Horia Tecău. "Bineînţeles că visul meu este să joc împreună cu Horia Tecău la dublu mixt. Chiar îmi face plăcere că există această posibilitate de a juca împreună. Noi am mai jucat şi am atins chiar şi sferturi de Grand Slam. Acum sper să fim apţi amândoi şi să mergem la Tokyo pentru a lua o medalie. E posibil ca până atunci să mai jucăm dublu mixt, vom vedea, mai e timp destul. De ce Horia? Pentru că este constănţean, pentru că am mai jucat împreună, pentru că a fost numărul 1 la dublu şi pentru că îmi e drag de el. Ne înţelegem bine şi cred că o să facem echipă bună", a explicat Halep.

"Cu siguranţă o să joc şi dublu feminin. Dacă te duci la Jocurile Olimpice ar trebui să joci tot ce se poate. Dar echipa este cea care decide, pentru că nu mai vorbim de tenis ca sport individual ci ca sport de echipă. Eu mă axez pe o medalie şi îmi voi pune toată energia pentru ca acest lucru să se întâmple", a mai spus jucătoarea română.

Simona Halep nu va începe pregătirea pentru noul sezon înainte de 1 ianuarie. "Sărbătorile le voi petrece acasă iar pregătirea o voi începe în 2019. Nu mai plec de acasă înainte de sărbători anul acesta", a precizat ea.

Jucătoarea Simona Halep face parte din lotul olimpic de tenis al României, anunţat, marţi, de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, alături de următorii 11 sportivi: Mihaela Buzărnescu (24 WTA), Irina Begu (67 WTA), Ana Bogdan (76 WTA), Sorana Cîrstea (85 WTA), Monica Niculescu (100 WTA), Alexandra Dulgheru (147 WTA), Irina Bara (158 WTA), Raluca Olaru (dublu, 44 WTA), Marius Copil (60 ATP), Horia Tecău (dublu, 27 ATP), Florin Mergea (dublu, 576 ATP).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62006023
România a învins Germania la handbal feminin şi s-a calificat în grupele principale la EURO 2018

Naţionala României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2018 din Franţa, după ce a învins echipa Germaniei cu scorul de 29-24 (14-11), luni seara, la Brest, în al doilea său meci din Grupa D.

62006020
Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din toate timpurile a Campionatului European

Handbalista Cristina Neagu a devenit, luni, în timpul meciului cu Germania, cea mai bună marcatoare all-time a Campionatului European.

62002693
Grupa EURO 2020: România se va lupta cu Spania, Suedia și Norvegia

Naţionala de fotbal a României va evolua în Grupa F a preliminariilor EURO 2020, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Feroe şi Malta, potrivit tragerii la sorţi efectuate duminică la Dublin.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.