Șoc la US Open. Simona Halep, eliminată în primul tur de Kaia Kanepi, locul 44 WTA

61980599
Getty

Simona Halep, locul I WTA, a fost eliminată în primul tur al US Open, după ce a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-2, 6-4, de Kaia Kanepi din Estonia, locul 44 WTA. Anul trecut, Halep a pierdut tot în primul tur, cu 4-6, 6-4, 3-6, în faţa Mariei Shrapova.

Halep, care a fost nervoasă şi şi-a pierdut de multe ori serviciul, s-a înclinat după o oră şi 15 minute, în faţa unei adversare cu o evoluţie agresivă, care a comis puţine greşeli. Primul set, controlat clar de sportiva baltică, a durat doar 29 de minute. Halep a avut o revenire în setul 2, după ce a fost condusă cu 0-3, apropiindu-se la 2-4 şi egalând apoi, 4-4, dar nu a găsit resurse pentru a salva situaţia.

CITEȘTE ȘI: Simona Halep, mesaj motivațional pe Instagram imediat după eliminarea de la US Open

Halep (26 ani), care anul trecut a pierdut în primul tur la US Open, se impusese în singurul său meci cu Kanepi (33 ani, 44 WTA), în 2014, la Doha, cu 6-4, 3-6, 7-6 (5), în turul al doilea. Kanepi a ajuns până în sferturi la ediţia din 2017.

CITEȘTE ȘI: Ce scrie presa internațională după eliminarea Simonei Halep în primul tur la US Open

Cea mai bună performanţă reuşită de Halep la US Open a fost semifinala din 2015.

După eliminarea în primul tur în această ediţie, Halep a intrat în posesia unui cec de 54.000 de dolari.

Halep s-a retras din turneul WTA de la New Haven (Connecticut), care a avut loc săptămâna trecută. Motivul retragerii sale a fost o accidentare la tendonul lui Ahile de la piciorul drept. Românca a avut în această vară câteva săptămâni intense în America de Nord, câştigând titlul la Montreal şi jucând finala la Cincinnati.

Tot în primul tur la US Open, românca Irina Begu (59 WTA) a trecut luni de americana Jennifer Brady (66 WTA) în două seturi, 6-3, 6-3. Begu a obţinut 93.000 de dolari pentru calificarea în turul 2. Ea va juca în runda următoare cu chinezoaica Qiang Wang (52 WTA), ce a eliminat-o pe slovaca Magdalena Rybarikova (29 WTA) cu un clar 6-2, 6-2.

Simona Halep este primul lider mondial al tenisului feminin eliminat în primul tur al turneului de Mare Şlem de la US Open, informează BBC.

Simona Halep, care a câştigat în iunie, la Roland Garros, primul său turneu de Mare Şlem, este sigură că va rămâne în fruntea ierarhiei WTA după US Open.

Cea mai bună performanţă reuşită de Halep la US Open a fost semifinala din 2015.
 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
61980631
Simona Halep se menține numărul 1 mondial, pentru a 43-a săptămână

Jucătoarea română de tenis Simona Halep se menține pe primul loc în clasamentul WTA, pentru a 43-a săptămână din carieră. Ea are un avans  de peste 2.000 de puncte faţă de daneza Caroline Wozniacki.

61980631
Simona Halep: „După French Open, am început să cred că sunt un adevărat număr 1”

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat, înainte de începerea turneului US Open, că este pregătită și relaxată.

61980395
Premii mult mai mari pentru Halep şi colegele ei, la FedCup

Federaţia Internaţională de Tenis încearcă să promoveze competiţiile pe echipe dublând premiile.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.