Simona Halep a învins-o pe Kristyna Pliskova şi s-a calificat în runda a III-a la Indian Wells

61943583

O nouă victorie a numărului 1 mondial WTA.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat, vineri, în runda a treia a turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari, după ce a dispus cu 6-4, 6-4 de Kristyna Pliskova (Cehia).

Halep (26 ani), campioană la Indian Wells în 2015, intrată direct în turul secund, s-a impus după o oră şi 15 minute în care a alternat momentele bune şi altele mai puţin reuşite.

Simona, revenită după o pauză de trei săptămâni, a început greoi şi a fost condusă de Pliskova cu 2-0 şi 3-1, dar a restabilit egalitatea, 3-3. Sora geamănă a Karolinei Pliskova a condus cu 4-3, dar Halep şi-a găsit în cele din urmă ritmul şi a dominat finalul de set, câştigat cu 6-4, după trei ghemuri la rând.

Halep a început în forţă actul secund, pierzând doar două puncte în primele trei ghemuri (3-0). O scurtă reuşită de Kristyna Pliskova (25 ani, 77 WTA) a dereglat jocul româncei, care a greşit destul de mult în continuare, iar scorul a devenit egal, 3-3. Halep a făcut un nou break şi apoi s-a desprins la 5-3, Pliskova a redus din diferenţă, dar românca a încheiat conturile cu 6-4.

Halep nu a reuşit niciun as, a făcut o dublă greşeală şi a avut procentaje medii la servicii, 58% la primul şi 48% la al doilea. Pliskova a reuşit 8 aşi, a comis 2 duble greşeli, iar procentajele la serviciu au fost de 58% la primul şi doar 27% la al doilea.

Simona Halep a fost urmărită din tribune de fosta mare gimnastă Nadia Comăneci şi de fostul tenisman Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României.

Constănţeanca a învins-o pe Kristyna Pliskova şi în prima lor confruntare, anul trecut, cu 6-1, 6-2, în primul tur la Madrid, turneu pe care Halep l-a câştigat apoi.

Halep, care şi-a egalat performanţa de anul trecut de la Indian Wells, şi-a asigurat un cec de 47.170 dolari şi 65 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi învingătoarea dintre Dominika Cibulkova (Slovacia/N. 30) şi Caroline Dolehide (SUA).

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
61945646
Mihaela Buzărnescu, învinsă în primul tur la Indian Wells
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de americanca Jennifer Brady cu 3-6, 6-4, 6-2, joi, în prima rundă a turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari.
61898218
Monica Niculescu şi Sestini Hlavackova, calificate în optimile probei de dublu la Indian Wells
Perechea formată din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu şi cehoaica Andrea Sestini Hlavackova s-a calificat, joi, în optimile de finală ale probei de dublu la turneul WTA de la Indian Wells.
61945579
Begu şi Halep, învinse în primul tur la dublu la Indian Wells
Perechea română Irina Begu/Simona Halep a fost învinsă de cuplul Nicole Melichar (SUA)/Kveta Peschke (Cehia) cu 6-3, 1-6, 10-3, joi, în prima rundă a probei de dublu a turneului de tenis de la Indian Wells, dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari.