Corespondent PROTV: „Meciul s-a disputat pe Stadionul Giulești din Capitală. La un moment dat, în sectorul destinat suporterilor a izbucnit un conflict violent între suporterii celor două echipe. În imagini se vede cum se îmbrâncesc, se lovesc și continuă să facă acest lucru timp de câteva minute, chiar și atunci când jandarmii intervin. Disputa continuă, așa că forțele de ordine au fost nevoite să folosească chiar și gaze lacrimogene. În urma acestui incident, mai multe persoane s-au ales cu amenzi în valoare totală de aproximativ 90.000 lei. Vorbim despre 26 de persoane sancționate, iar față de alte nouă persoane, care sunt suporteri ai echipei Petrolul Ploiești, a fost deschis și un dosar penal. Dis-de-dimineață au fost percheziții acasă la aceștia, iar acum ei sunt audiați aici, la Serviciul Grupuri Infracționale Violente. Printre ei se află și liderul de galerie al echipei Petrolul Ploiești. Dosarul deschis în acest caz este pentru cel puțin trei infracțiuni. Vorbim de lovire sau alte violențe, distrugere, dar și tulburare a liniștii și ordinii publice. Pe de altă parte, în urma analizării imaginilor, 16 persoane au primit interdicția de a mai participa la competiții sportive timp de un an.”