Reacție emoționantă a lui Roger Federer, după ce Simona Halep a pierdut finala de la Australian Open

61918365

După ce a câștigat finala de la Australian Open, Roger Federer a vorbit și despre finala feminină, oferind sfaturi prețioase din experiența sa.

"A fost genul de meci așteptat. Când lupți pentru primul tău titlu, cum a fost cazul cu Wozniacki sau Halep, nu vine ușor, nu va fi 6-2, 6-2 trebuie să lupți pentru el. Sunt fericit pentru Caroline, dar în același timp foarte trist pentru Simona.

Amândouă au avut un turneu brutal. Să cucerești primul tău titlu de Grand Slam e ceva special, sunt sigur că e în al nouălea cer, cum și trebuie de altfel. Trebuie sărbătorit ca și cum ar fi ultimul. Nu o spun în sens negativ, doar că nu știi dacă vei mai simți vreodată aceleași emoții", a fost mesajul lui Roger, potrivit gsp.ro.

Jucătorul elvețian de tenis Roger Federer a câștigat, duminică, al 20-lea titlu de Grand Slam al carierei, după ce a câștigat finala Australian Open.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
61936617
Mesajul emoționant postat de Darren Cahill, după finala pierdută de Simona Halep la Australian Open
După ce a pierdut finala de la Australian Open, Simona Halep a primit sute de mesaje de încurajare, de la cele mai importante figuri din lumea tenisului mondial.
61937442
The Guardian, despre Halep: E ridicol că numărul 1 nu e sponsorizat la un grand slam
Ziarul britanic The Guardian susține într-o analiză a turnelui de la Australian Open că e ridicol că Simona Halep nu a avut un sponsor la un grand slam.
61937112
Clasamentul WTA, dat publicității. Simona Halep a fost detronată de Wozniacki
Caroline Wozniacki a urcat pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis, dat publicităţii luni, după ce a câştigat turneul Australian Open, în timp ce Simona Halep, finalistă la Melbourne, a coborât pe poziţia a doua.