Ministerul Sănătăţii, primele concluzii despre ancheta în cazul lui Ilie Balaci

61994921
Inquam Photos / Bogdan Danescu

Rezultatele preliminare ale anchetelor pe care le desfăşoară Ministerul Sănătăţii la Serviciul de Ambulanţă Craiova şi la Spitalul Judeţean Craiova în cazul morţii fostului fotbalist Ilie Balaci arată că toate procedurile de intervenţie au fost respectate

Raportul arată că ambulanţele au fost dotate corespunzător. A fost respectat şi protocolul de resuscitare, precizează ministerul, fiind făcută chiar o resuscitare prelungită.

„Rezultatele preliminare ale controalelor efectuate la Serviciul de Ambulanţă Craiova şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii împreună cu reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI relevă faptul că au fost respectate procedurile în efectuarea intervenţiilor medicale în cazul lui Ilie Balaci. Ambulanţele au fost dotate corespunzator iar protocolul de resuscitare a fost respectat, fiind efectuată chiar o resuscitare prelungită”, transmite miercuri Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat de presă.

Ministerul Sănătăţii a declanşat o anchetă cu privire la decesul fostului fotbalist Ilie Balaci, fiind trimisă la Ambulanţa Craiova o echipă de specialişti. Medicii legişti au stabilit, în urma efectuării necropsiei, că decesul lui Ilie Balaci a survenit unui infarct miocardic.

Fostul internaţional Ilie Balaci a decedat, duminică, la Craiova, la vârsta de 62 de ani.

ISU Dolj a precizat, duminică, într-un comunicat că decesul fostului fotbalist Ilie Balaci a fost constatat după ce medicii au executat mai multe zeci de minute manevre de resuscitare.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61995397
Mesajul cutremurător al mamei lui Ilie Balaci, la înmormântarea fiului ei

Marţi a fost ziua despărțirii de Ilie Balaci, plâns și aplaudat de mii şi mii de oameni. Legendarul fotbalist a fost înmormântat la Craiova, cu onoruri militare.

61994712
Mesajul lui Hagi, după dispariția fulgerătoare a marelui fotbalist Ilie Balaci

Vestea morții legendarului fobalist Ilie Balaci a șocat întreaga lume o fotbalului. Fostul căpitan al Naționalei, Gică Hagi, a transmis un mesaj de condoleanțe pe pagina sa de Facebook.

61994697
A murit Ilie Balaci, legendarul jucător al Craiovei Maxima

Marele fotbalist Ilie Balaci a murit, duminică, la vârsta de 62 de ani în urma unui atac cerebral.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.