Parisul a fost transformat într-o fortăreață. Mobilizare militară fără precedent de la Al Doilea Război Mondial

×
Publicitate

Mai sunt câteva ore până la ceremonia care va deschide Jocurile Olimpice de la Paris. Spectacolul va începe la ora 20:30, ora României, și va dura aproape patru ore.  

Parada sportivilor va avea loc pe râul Sena, iar în toată metropola s-au luat măsuri de securitate extreme. Totuși, indivizi necunoscuți au provocat incendii pe liniile trenurilor de mare viteză din jurul Parisului. Asta promit organizatorii francezi de la spectacolul din această seară, care va avea loc în aer liber și nu pe un stadion, ca până acum.

Ceremonia se va deschide cu o grandioasă paradă pe Sena, iar cei peste 10.000 de sportivi ai delegațiilor naționale vor defila în bărci. Organizatorii promit un spectacol provocator și distractiv, deși numele vedetelor sunt ținute secrete.

Reporter: Celine Dion a fost observată la Paris, va cânta ea la ceremonia de deschidere?

Amélie Oudéa-Castéra, ministrul francez al sportului: „Nu voi răspunde la această întrebare, fiindcă vreau să păstrez surpriza. Dar Celine Dion nu are cum să fie în Paris din întâmplare. Aproape v-ați dat de gol, doamna ministru”.

De altfel, o mulțime de vedete au ajuns în ultimele zile în capitala Franței. Serena Williams, actrița Charlize Theron, cântărețul Mick Jagger, regizorul Steven Spielberg, dar și alte staruri din sport, muzică și film au participat la o petrecere organizată cu ocazia Jocurilor Olimpice de o mare companie de modă. La eveniment a fost prezent și Snoop Dogg - desemnat să poarte flacăra olimpică.

Snoop Dogg, cântăreț: „Sunt foarte entuziasmat. Amintește-ți că la ultimele Jocuri Olimpice fanii și familiile nu au avut acces. Acum, în sfârșit, oamenii au primit acces. Jocurile Olimpice sunt o uriașă adunare în spiritul păcii”.

Directorul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, un regizor de teatru premiat, spune că s-a ferit de clișeele care au transformat capitala franceză într-unul dintre cele mai iubite și vizitate orașe ale lumii.

Thomas Jolly, director artistic al ceremoniei de deschidere: „Parisul e viu, Parisul e o petrecere. Parisul e aici, e fericit și frumos, iar noi vom arăta asta”.

Măsuri de securitate sporite

Pentru Jocurile Olimpice, capitala Franței s-a transformat într-o fortăreață.

Gérald Darmanin, ministrul francez de interne: „1.800 de polițiști și jandarmi din 44 de țări vecine și aliate îi vor ajuta pe cei 250 de mii de polițiști mobilizați pe tot parcursul Jocurilor Olimpice, pentru a asigura securitatea celor 13 milioane de vizitatori. La ceremonia de deschidere, 45.000 de polițiști vor supraveghea parada pe Sena”.

În uriașa operațiune de securitate sunt implicați și 18.000 de soldați - o mobilizare militară fără precedent de la Al Doilea Război Mondial.

La ceremonia de deschidere, spațiul aerian va fi închis pe o rază de 150 de kilometri în jurul Parisului. Pentru a preveni orice atac, sunt folosite sisteme anti-dronă și echipamente de bruiaj.

Gérald Darmanin, ministrul francez de interne: „Nu există în prezent vreo amenințare concretă la adresa Jocurilor Olimpice. Însă vrem să ne asigurăm că acest eveniment nu este ținta operațiunilor de spionaj, atacurilor cibernetice sau criticilor și manipulărilor, care nu sunt specifice doar anumitor agenții rusești”.

Chiar și așa, în această dimineață, indivizi necunoscuți au aprins incendii pe liniile feroviare de mare viteză din jurul Parisului. Autoritățile franceze au vorbit despre o acțiune de sabotaj coordonată care a avut ca scop paralizarea traficului feroviar. Incidentele au provocat perturbări majore pe unele dintre cele mai aglomerate linii de cale ferată din țară și aglomerație în gările pariziene.

Malul Senei, unde va avea loc ceremonia, dar și perimetrul în care vor avea loc competițiile, au fost izolate cu bariere de metal, înalte de doi metri.

John Leicester, The Associated Press: „Turnul Eiffel, Luvrul, multe dintre aceste obiective sunt acum în spatele barierelor. Ca să ajungeți la ele, aveți nevoie de un cod QR. Fără el, și parizienii, și turiștii care au venit la Jocuri descoperă că e foarte dificil să se miște”.

Turist: „E greu să te deplasezi fiindcă cele mai multe străzi sunt închise. Știu că sunt Jocurile Olimpice, înțeleg că trebuie să fie măsuri de securitate, dar cred că ar fi trebuit să se gândească și la turiștii care nu au venit la Paris special pentru acest eveniment”.

Măsurile draconice de securitate, dar și prețurile exorbitante la cazare au făcut ca numărul turiștilor care au sosit în ultimele zile în capitala Franței să fie mult sub așteptări.

Guillaume Faller, manager al Feria Cafe: „În acest moment, e multă liniște. Mult mai multă liniște ca în aceeași perioadă a anului trecut. Totuși sperăm că numărul turiștilor va crește în zilele care vor urma.”

România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de la Paris de 106 sportivi, înscriși la 18 discipline.

Cu VOYO ai acces LIVE la canalele TVR și poți urmări Jocurile de la Paris de oriunde vrei tu, pe orice device!

Program disponibil prin retransmisia integrală și nealterată a canalelor TVR conform regulilor must-carry.
Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62470041
Cine este primul miliardar care concurează la Jocurile Olimpice. Averea pe care o are

Portdrapel al delegaţiei SUA, LeBron James va fi primul miliardar care participă la Jocurile Olimpice, relatează Le Figaro.

62469994
Ciclista Solbjork Minke Anderson s-a retras de la Jocurile Olimpice 2024. A fost lovită de o maşină în timp ce se antrena

Federaţia daneză de ciclism a anunţat că Solbjork Minke Anderson a fost nevoită să se retragă de la Jocurile Olimpice 2024, unde trebuia să participe în probele de şosea, după ce a fost lovită de o maşină în timpul unui antrenament, scrie Reuters.

62469981
Jocurile Olimpice de la Paris 2024 - programul complet. Când sunt programate toate competițiile de la ediția din acest an

Jocurile Olimpice de la Paris 2024 se apropie, cu un program plin de evenimente sportive. Iată ce trebuie să știți despre desfășurarea acestei ediții de vară a Olimpiadei.  

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.