Locul pe care s-a clasat Marius Copil după finala cu Roger Federer de la Basel

61996733
Getty

Tenismenul Marius Copil a urcat 33 de poziţii în clasamentul ATP dat publicităţii luni, până pe locul 60, cu 888 puncte, după ce a jucat finala turneului de la Basel, pierdută în faţa elveţianului Roger Federer.

Aceasta este cea mai bună clasare a tensimenului român. Precedentul cel mai bun loc din cariera lui Copil a fost 73.

La dublu, Horia Tecău se menţine pe locul 31, cu 2.460 de puncte.

În Top 10 ATP de simplu, spaniolul Rafael Nadal este în continuare pe primul loc, cu 7.660 de puncte. Pe locul al doilea se află sârbul Novak Djokovici, cu 7.445 de puncte. Roger Federer, care şi-a apărat titlul cucerit anul trecut la Basel, este pe locul al treilea, cu 6.260 de puncte.

Sud-africanul Kevin Anderson, câştigătorul turneului de la Viena, a ucat de pe locul 8 pe locul 6, cu 4.230 de puncte. Au coborât câte un loc croatul Marin Cilici, până pe 7, cu 4.050 de puncte, şi austriacul Dominic Thiem, până pe 8, cu 3.825 de puncte.

Finalistul de la Viena, japonezul Kei Nishikori se menţine pe locul 11, cu 3.210.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61996658
Federer, după meciul împotriva lui Copil: ”Nu am putut să-mi fac jocul aşa cum speram împotriva lui”
Elveţianul Roger Federer a declarat, duminică, după ce l-a învins pe Marius Copil în finala turneului de la Basel, că nu a putut evolua chiar aşa cum şi-ar fi dorit împotriva românului şi că adversarul său a jucat un tenis frumos.
61996656
Momentul în care un boxer își ia la bătaie propriul antrenor la finalul unui meci. VIDEO
Înfrângerea a părut a fi prea mare pentru boxerul georgian Levan Shonia, sâmbătă seară, care într-o criză de nervi și-a lovit propriul antrenor, în urma unei partide disputate în Sofia împotriva bulgarului Spas Genov.
61996632
Elina Svitolina a câştigat Turneul Campioanelor de la Singapore. Prima ei reacție
Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina a câştigat ediţia din acest an a Turneul Campioanelor, dotat cu premii totale în valoare de 7 milioane dolari. A învins-o pe Sloane Stephens  în trei seturi, 3-6, 6-2, 6-2.