Estonii sustin ca organizatorii romani au difuzat imnul Finlandei la meciul de pe Arena Nationala

61400052

Publicatia online Postimees a notat, in transmisia live efectuata, marti, de pe Arena Nationala, ca la statia de amplificare a stadionului bucurestean a fost intonat imnul Finlandei in locul celui al Estoniei.

Contactat de agentia MEDIAFAX, ofiterul de presa al FRF, Paul Zaharia, a declarat ca oaspetii nu s-au plans de faptul ca nu ar fi fost intonat imnul Estoniei:

"Noi nu am primit nicio reclamatie, nici scrisa, nici de alta natura din partea delegatiei Estoniei. De altfel, dupa cum s-a putut vedea, nici jucatorii nu au avut vreo reactie in timpul intonarii imnului. Din ce am inteles, imnurile Estoniei si Finlandei se aseamana. Oricum, noi verificam imnurile inainte de meciuri cu un reprezentant al oaspetilor. Asa s-a intamplat si de data aceasta, inainte cu o zi, iar reprezentantul eston nu a avut de facut nicio remarca", a spus Zaharia.

Reprezentativa Romaniei si-a asigurat prezenta la barajul de calificare pentru Cupa Mondiala din 2014, dupa ce a incheiat pe locul doi in Grupa D a preliminariilor din zona Europa, invingand, marti, cu scorul de 2-0, Estonia, pe Arena Nationala.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61400171
ROMANIA - ESTONIA 2-0. Victor Piturca a devenit selectionerul roman cu cele mai multe victorii

Tehnicianul Victor Piturca a devenit dupa partida Romania - Estonia, scor 2-0, de marti seara, antrenorul cu cele mai multe victorii la conducerea primei reprezentative, el inregistrand 50 de succese fata de cele 49 ale lui Anghel Iordanescu.

61381140
Turcii accepta cu greu infrangerea din preliminarii. "Nu ar putea sa ne faca FIFA o favoare?"

Turcia a fost invinsa, marti seara, de Olanda cu scorul de 2-0 si a ratat calificarea la barajul pentru Campionatul Mondial din 2014.

61400053
ROMANIA - ESTONIA 2-0. Selectionerul Estoniei: Romania are sanse la barajul de calificare

Selectionerul Estoniei, Tarmo Ruutli, a declarat, marti seara, ca echipa Romaniei are sanse la barajul de calificare pentru Cupa Mondiala din Brazilia, daca va alege o tactica potrivita pentru a nu primi gol.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.