David Popovici, desemnat cel mai bun înotător al anului 2022. Cum a reușit sportivul român să „zguduie lumea natației”

62312422
Instagram

David Popovici a fost desemnat cel mai bun înotător al anului 2022, de către cunoscutul site de nataţie swimswam.com. 

 

În acest an postolimpic, multe nume noi au răsărit în topul înotului masculin. Şapte înotători au doborât recorduri mondiale individuale, iar opt au cucerit titluri multiple în probe individuale la mondialele de înot.

Cel mai popular site de ştiri din nataţie notează că niciunul dintre aceşti înotători „nu a zguduit lumea înotului” la fel de mult ca senzaţionalul adolescent David Popovici.

Pentru Premiile Swammy, autorii au decis câştigătorii pe baza statisticilor bazate pe numărul de medalii de aur sau de recorduri mondiale doborâte.

Performanțele lui David Popovici

2021. La doar 16 ani, Popovici stabilea un record mondial de juniori: 47 sec 30/100 la 100 m liber. Ratează o medalie olimpică pentru doar două sutimi de secundă, la 200 m liber.

Anul următor, David Popovici revine în bazin și reușește 46 sec 86/100 la 100 m liber şi 1 min 42 sec 97/100 la 200 m liber.

Europenele din 2022. Popovici a doborât recordul mondial deţinut de brazilianul Cesar Cielo la 100 m liber (46 sec 91/100), înotând în 46 sec 86/100. Apoi a înotat în 1 min 42 sec 97/100 la 200 m liber, devenind al treilea înotător care coboară sub 1 min 43 sec, după Paul Biedermann şi Michael Phelps.

El a câştigat probele de 100 şi 200 m liber la toate concursurile majore internaţionale la care a concurat, Mondialele de seniori, Europenele de seniori, Mondialele de juniori şi Europenele de juniori.

Popovici şi-a stabilit dominaţia mondială în ambele probe, reuşind cei mai buni şapte timpi la 100 m liber (a coborât de 16 ori sub 48 de secunde) şi cei mai buni trei timpi la 200 m liber în 2022.

În plus, Popovici a arătat un progres major şi în bazinul scurt, unde a doborât recordul mondial de juniori la 100 m liber, terminând pe locul patru în proba de la Mondialele de seniori. Atunci a obţinut o medalie de argint la 200 m liber (1 min 40 sec 79/100).

Dincolo de performanţele sale, Popovici a arătat că are o personalitate puternică și că are simțul umorului. După ce a doborât recordul mondial, „Chlorine Daddy” s-a autoproclamat „Skinny Legend” (Legenda slăbănoagă). Acesta a declarat presei că următorul său obiectiv este să coboare sub 45 de secunde.

Swimswam subliniază că, de la Michael Phelps şi Ian Thorpe, lumea înotului nu a mai avut un tânăr precum Popovici.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Logodnica starului neconvocat la națională sare la gâtul selecționerului! Ce a postat
Logodnica starului neconvocat la națională sare la gâtul selecționerului! Ce a postat
Citește și...
Mesajul Simonei Halep de Anul Nou: "2022 norii tăi au fost grei, 2023 arată-mi soarele, te rog"

Simona Halep a postat un mesaj pe Facebook în care îşi exprimă speranţa că anul 2023 va fi mai bun decât 2022.

 

Mesajul Simonei Halep în Ajunul Noului An: Şi mâine e o zi!

"Şi mâine e o zi", citatul celebru al scriitoarei Margaret Mitchell rostit de personajul Scarlett O'Hara din cartea Pe Aripile Vântului, a fost postat de Simona Halep pe Instagram, la secţiunea Stories. 

Cristiano Ronaldo a semnat oficial cu Al-Nassr. Prima imagine cu tricoul noii sale echipe

Internaţionalul portughez Cristiano Ronaldo, fără club de la rezilierea contractului cu Manchester United la sfârşitul lunii noiembrie, a semnat pentru doi ani şi jumătate, până în iunie 2025, cu Al-Nassr, a anunţat, vineri seară, clubul saudit.

Recomandări
De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Sondaj în PSD înaintea votului pentru Guvernul Mureșan. Întrebarea lansată de Claudiu Manda

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a lansat pe reţelele de spcializare un sondaj online cu întrebarea dacă PD ar trebui sau nu să voteze guvernul Siegfried Mureşan. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.